Document colectat · Rapoarte ale Consiliului Fiscal
Raportul anual al Consiliului Fiscal
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte ale Consiliului Fiscal
- Data preluării
- 26.09.2026 18:23
- Dimensiunea materialului
- 2.584,2 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
Stabilizarea datoriei publice în jurul unui nivel sustenabil pe termen mediu și lung este un obiectiv important al politicii fiscal-bugetare naționale, care se alătură și cadrului european de guvernanță economică. CE, în raportul de țară privind România din anul 2016, trage semnale de alarmă cu privire la sustenabilitatea datoriei pe termen mediu, prognozând o datorie publică de 60% în anul 2026, în scenariul de bază, acesta presupunând un deficit structural primar constant de 2,3% din PIB din 2017 până în anul 2026, posibil a se înregistra în condițiile unor politici fiscal-bugetare neschimbate.
Consiliul fiscal apreciază că perioada următoare care coincide cu faza ascendentă a ciclului economic ar trebui utilizată pentru reducerea gradului de îndatorare, traiectoria curentă a evoluției ponderii datoriei publice în PIB putând conduce la acumularea unor vulnerabilități excesive ce ar deveni pe deplin vizibile într-o viitoare fază descendentă a ciclului economic. Creșterea rapidă a PIB ocultează într-o mare măsură majorarea datoriei publice ca procent în PIB, vulnerabilitățile având potențialul de a fi devoalate rapid în contextul unor evoluții ciclice adverse. În plus, continuarea creșterii datoriei publice peste nivelul de 40% din PIB poate deveni problematică la nivelul curent de dezvoltare al economiei și capacității limitate de absorbție a acesteia de către piețele financiare locale.
92
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
93e8ddde8e4938378c417bd2a1b9ff2afbed31629a4b1822ca853fba37820426