Raportul anual al Consiliului Fiscal

ponderea finanțării pe perioade mai lungi a avansat față de perioada 2009-2012 (ponderea certificatelor de trezorerie cu scadență de până la 1 an era de 65% în anul 2009), obligațiunile pe termen mai mare de 1 an cumulând 68% din valoarea împrumuturilor noi. Preferința din ultimii ani a finanțării statului pe termene mai lungi a fost favorizată atât de randamentele în scădere, lichiditatea excedentară de pe piețele financiare precum și de îmbunătățirea percepției de risc asociată României.

Structura pe valute relevă o creștere a ponderii aferentă împrumuturilor în monedă națională la 49,5% în 2015 de la 45% în 2014, în timp ce finanțările în euro au înregistrat o diminuare la 41% din totalul datoriei guvernamentale în 2015 de la aproximativ 45% în 2014, intenția declarată pentru perioada următoare a MFP fiind de altfel de majorare a sumelor în monedă națională atrase de pe piața internă. În anul 2015, statul nu a mai contractat împrumuturile pe piața americană, dar ponderea datoriei denominate în dolari rămâne în anul 2015 la un nivel comparabil cu cel înregistrat în 2014, respectiv aproximativ 9% din totalul datoriei guvernamentale, în condițiile aprecierii semnificative din 2015 a dolarului american.

Evoluția datoriei publice în anii următori, din perspectiva exprimării acesteia ca procent în PIB poate fi previzionată pornind de la următoarea relație, derivată din identitatea bugetară:

                               𝒅𝒕               𝒅𝒕−𝟏 𝒑𝒃𝒕
                                  = (𝟏 + 𝝀𝒕 ) ×      +    + 𝒔𝒇𝒂𝒕
                               𝒚𝒕               𝒚𝒕−𝟏   𝒚𝒕

unde 𝑑𝑡 este stocul datoriei publice în momentul t, 𝑦𝑡 desemnează PIB nominal la momentul t, 𝑝𝑏𝑡 – reprezintă deficitul primar al perioadei t, 𝑠𝑓𝑎𝑡 - ajustările stoc-flux în perioada t, iar 1 + 𝑖𝑡 1 + 𝜆𝑡 = (1 + 𝜋𝑡 ) ∗ (1 + 𝛾𝑡 )

unde 𝛾𝑡 - rata de creștere a PIB real în perioada t , 𝑖𝑡 - rata dobânzii la momentul t, iar 𝜋𝑡 - inflaţia în perioada t.

În esență, relația ne arată faptul că ponderea datoriei publice în PIB la momentul t depinde de ponderea din perioada precedentă ajustată cu diferența dintre rata reală a dobânzii și creșterea economică, la care se adaugă deficitul primar al BGC exprimat ca procent din PIB. În condițiile unei rate de creștere economică superioară ratei reale a dobânzii la datoria publică, aceasta din urmă, exprimată ca procent din PIB, va avea o tendință de scădere chiar și în condițiile unui deficit primar egal cu 0. Prin urmare, este posibilă reducerea datoriei publice ca procent din PIB și în situația în care soldul deficitului BGC înregistrează un surplus primar inferior nivelului cheltuielilor cu dobânzile numai dacă rata de creștere economică este mai mare decât rata reală a dobânzii aferentă datoriei publice. Coeficientul 𝜆𝑡 poate fi interpretat ca rată reală a dobânzii ajustată cu creșterea economică.

88