Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte ale Consiliului Fiscal

Raportul anual al Consiliului Fiscal

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte ale Consiliului Fiscal
Data preluării
26.09.2026 18:23
Dimensiunea materialului
2.696,6 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

În conformitate cu art. 30, alin. (4) din Legea finanțelor publice nr. 500/2002, fondul de intervenție la dispoziția Guvernului se repartizează unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat și ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale Guvernului, pentru finanțarea unor cheltuieli urgente în vederea înlăturării efectelor unor calamități naturale și sprijinirii persoanelor fizice sinistrate. Spre deosebire de destinațiile posibile ale alocărilor din fondul de rezervă care lasă loc de interpretări, în cazul fondului de intervenție la dispoziția Guvernului acestea sunt clar precizate în textul de lege, oportunitatea existenței unui astfel de fond fiind justificată. Pe parcursul unui an, acest fond poate fi majorat cu sume din fondul de rezervă, în funcție de necesitățile privind asigurarea sumelor necesare pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale. În anul 2016, alocările din fondul de intervenție au fost în sumă de 562 mil. lei pentru unele unități administrativ-teritoriale afectate de calamități naturale produse de inundații, destinațiile fiind conforme cu prevederile Legii finanțelor publice nr. 500/2002.

III.5. Datoria publică Cheltuielile cu dobânzile au crescut în anul 2016 potrivit metodologiei naționale cu 436,6 mil. lei (respectiv cu 4,6%) față de anul 2015, ponderea acestora în PIB diminuându-se de la 1,35% la 1,31% în condițiile unui avans al PIB nominal de 7,1%. Această evoluție poate fi explicată de creșterea stocului datoriei (7,45%), în contextul în care sumele ajunse la scadență sunt refinanțate la costuri mai reduse în prezent. Valoarea finală a acestui capitol de cheltuieli a fost mai mică decât cea proiectată în bugetul inițial cu circa 1.061 mil. lei (0,14% din PIB), sugerând o supraevaluare semnificativă a acestui agregat bugetar la elaborarea proiectului de buget, în condițiile în care cheltuielile cu dobânzile pot fi previzionate cu un grad relativ ridicat de precizie pentru următorul an calendaristic.

Datoria publică a scăzut în anul 2016, ponderea acesteia în PIB reducându-se, potrivit metodologiei europene ESA 2010, la 37,6%65 de la nivelul de 38,0% înregistrat la sfârșitul anului 2016, pe fondul înregistrării unei creșteri economice susținute și reducerii în termeni reali a dobânzilor plătite pentru atragerea de împrumuturi. Potrivit metodologiei naționale, datoria publică a crescut la 44,5% din PIB la sfârșitul anului 2016 față de 44,4% în 2015.

Dobânda medie plătită în contul datoriei publice a scăzut de la 4,0% în 2015 la 3,9% în 2016, iar scăderea ar putea să continue în anii următori, în ipoteza menținerii costurilor mult mai reduse de refinanțare a datoriei publice din prezent, în condițiile unei maturități medii relativ reduse a acesteia. Costul atragerii de resurse noi în monedă națională a cunoscut în perioada 2014-2016 o evoluție pozitivă, randamentele titlurilor de stat coborând semnificativ față de nivelul de circa

65 PIB nominal aferent anului 2016: 761,5 mld. lei.

97

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

50ab5a13d361c5fbf1ef9b8f196774d9c2b9e964721c9a40bbbf22312b97b347