Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte ale Consiliului Fiscal

Raportul anual al Consiliului Fiscal

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte ale Consiliului Fiscal
Data preluării
26.09.2026 18:23
Dimensiunea materialului
2.696,6 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

cheltuieli de investiţii, respectiv reducerea ponderii surselor interne (cheltuieli de capital), o abordare corectă şi binevenită în opinia Consiliului fiscal, eliberându-se astfel resurse care pot fi utilizate pentru construirea de spațiu fiscal sau în alte scopuri.

Cu toate acestea, planul iniţial privind creşterea investiţiilor prin substituirea cheltuielilor de capital cu fonduri europene nerambursabile nu a funcţionat în anul 2016, remarcându-se o deviație majoră, de o amplitudine mult crescută comparativ cu situaţia din anul anterior, cheltuielile de investiții fiind cu 8,12 mld. lei sub suma prevăzută în propunerea de buget (respectiv, cu 1,07% din PIB, comparativ cu o abatere de numai 0,48% din PIB în 2015) în principal ca urmare a nematerializării prognozei de cheltuieli aferentă proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente noului cadru financiar 2014-2020, la care diferența dintre valoarea din execuţie și planul bugetar iniţial a fost de -8,7 mld. lei, respectiv, de -1,14% din PIB. Mai mult, dacă analizăm evoluția raportului cheltuieli de capital/proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile pentru finanțarea cheltuielilor de investiții în perioada 2011-2016, se constată că, după o scădere abruptă a acestui raport de la 210% în 2011 la 74% în anul 2015 (an în care finanțarea din surse externe a surclasat-o pe cea din surse interne, acest an reprezentând

termenul limită pentru atragerea fondurilor europene aferente exerciţiului financiar 2007-2013), anul 2016 consemnează cel mai mare raport din perioada analizată, de 232%, respectiv cea mai mare pondere a surselor interne (cheltuieli de capital) la finanțarea investițiilor.

Şi în anul 2016, evoluţia trimestrială a cheltuielilor de investiții indică o concentrare a acestora în ultimul trimestru (41,3% din total an), ceea ce pune sub semnul întrebării eficienţa procesului de programare bugetară atât din punct de vedere al modalităţii de gestionare a proiectelor de investiţii, cât şi din punct de vedere al stabilirii importanței și utilităţii acestora. Concret, în ultimul trimestru s-a cheltuit aproximativ de 2,1 ori mai mult decât media celor trei trimestre anterioare (în condițiile în care gradul de realizare comparativ cu nivelul programat prin a doua rectificare bugetară este de 57%), ceea ce evidenţiază serioase carenţe în procesul de programare bugetară al acestui agregat bugetar, caracterizat de o volatilitate extrem de ridicată a distribuţiei trimestriale a cheltuielilor programate raportate la cele efective. Analizând evoluţia ponderii cheltuielilor de investiții trimestriale în total execuţie, se remarcă că aceasta a fluctuat între circa 15% în primul trimestru și 22,4% în al doilea trimestru (cu 21,3% în trimestrul al treilea), atingând 41,3% în ultimul trimestru54 al anului 2016), aproximativ în linie cu evoluţia trimestrială

a fluxurilor aferente proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (cu excepția ultimului trimestru când acestea au atins un minim comparativ cu cele 3 trimestre anterioare -

se mai pot primi fonduri UE în baza cheltuielilor efectuate corect pentru exercițiul 2007-2013 este 31 martie 2017. 54 În luna decembrie au fost atrase investiții în valoare de 7,6 mld. lei ( circa 63% din total trimestru patru).

86

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

50ab5a13d361c5fbf1ef9b8f196774d9c2b9e964721c9a40bbbf22312b97b347