Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte ale Consiliului Fiscal

Raportul anual al Consiliului Fiscal

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte ale Consiliului Fiscal
Data preluării
26.09.2026 18:23
Dimensiunea materialului
2.696,6 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

Procesul de consolidare fiscală derulat pe perioada 2010-2015 a fost inversat parțial și de o manieră abruptă începând cu anul 2016 ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod Fiscal care presupune o amplă relaxare fiscală 20 concomitent cu legiferarea simultană a unor majorări importante de cheltuieli, în special de natură salarială. Această evoluție este în flagrantă contradicție cu principiile 21 și regulile fiscale instituite de LRFB, precum și cu tratatele de guvernanță fiscală la nivel european al căror semnatar România este.

Astfel, în anul 2016 conduita politicii fiscale a devenit expansionistă, impulsul fiscal fiind puternic pozitiv, însumând 2,07 pp din PIB, depăşindu-se semnificativ limitele impuse de respectarea OTM. În perioada 2017-2018, politica fiscală își va menține caracterul expansionist, impulsul fiscal fiind prognozat la circa 1,2% din PIB în anul 2017 și circa 0,2% din PIB în anul 2018, chiar dacă acest lucru implică depășirea cu mai mult de 2,8 pp din PIB a nivelului de deficit structural permis de OTM. Trebuie menționat și faptul că proiecția MFP inclusă în Programul de convergență 2017-2020 diferă semnificativ de cea a CE, anticipându-se deficite în jurul valorii de 3% din PIB pentru perioada 2017-2018, urmând ca acesta să urmeze o traiectorie de ajustare cu 1 pp în perioada 2019-2020.

Conform prognozei CE, începând cu anul 2017 sunt estimate deviații şi mai mari de la obiectivul bugetar pe termen mediu, respectiv, niveluri ale soldului structural de -3,9% din PIB în 2017 şi -4,03% din PIB în 2018 22 , dar şi de la pragul de deficit bugetar stipulat de brațul corectiv al Pactului de Stabilitate și Creștere, fiind estimate deficite bugetare de 3,5% din PIB în anul 2017 şi 3,7% în anul 2018. De altfel, se constată o schimbare de paradigmă privind orientarea politicii fiscale şi bugetare pe termen mediu între SFB 2015-2017 (aferentă construcţiei bugetare pentru anul 2015) care prevedea ca repere: „prudenţa macroeconomică şi responsabilitatea fiscal- bugetară” cu menţinerea OTM la -1% din PIB şi SFB 2016-2018, respectiv 2017-2019 care se bazează pe „un angajament ferm în favoarea schimbării care să stimuleze creșterea economică” şi care consfinţesc abaterea de la OTM în perioada 2016-2019 şi reîntoarcerea pe o traiectorie de convergență către OTM începând cu anul 2018, respectiv 2019, fără să fie însă detaliate şi măsuri

20 Principalele măsuri din perspectiva impactului bugetar se referă la: extinderea sferei de aplicare a cotei reduse de TVA de 9% la toate produsele alimentare și serviciile de restaurant și catering începând cu luna iunie 2015, reducerea cotei standard de TVA la 20% în 2016, respectiv 19% în 2017, reducerea taxei pe construcții speciale la 1% în anul 2016 și eliminarea acesteia în anul 2017, diminuarea la 5% a impozitului pe dividende începând cu anul 2016 și renunțarea la supracciza la carburanți începând cu anul 2017. 21 Principiul responsabilității fiscale statuat de art. 4 al LRFB impune guvernului „să gestioneze politica fiscal-bugetară în mod prudent”. 22 Conform Programului de convergenţă 2017-2020, MFP prognozează pentru soldul structural valori de -2,9% din PIB în anul 2017 şi respectiv -3,0% din PIB în anul 2018 (ca urmare a unor estimări diferite de ale

CE privind nivelul decalajului de producție în perioada 2016-2018 precum și pentru soldul bugetar efectiv în anii 2017-2018).

42

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

50ab5a13d361c5fbf1ef9b8f196774d9c2b9e964721c9a40bbbf22312b97b347