Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte ale Consiliului Fiscal

Raportul anual al Consiliului fiscal

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte ale Consiliului Fiscal
Data preluării
26.09.2026 18:23
Dimensiunea materialului
2.209,0 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

absorbție, reflectat în cheltuieli aferente proiectelor finanțate din FEN chiar sub nivelul celui înregistrat în anul anterior (comparativ cu anul 2016, cheltuielile aferente proiectelor FEN 2014- 2020 au fost cu 0,55 mld. lei mai mici în 2017).

Caseta 1: Modificarea sferei de cuprindere a veniturilor şi cheltuielilor bugetare aferente proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile

Începând cu anul 2016 agregatul proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) post aderare (din care cea mai mare parte era destinată investițiilor) include și fonduri destinate agriculturii, care în anii anteriori nu erau incluse în FEN, deoarece se considera că aceste fonduri nu tranzitează bugetul de stat, fiind destinate sectorului privat. Din anul 2017, pe lângă fondurile destinate agriculturii s-au inclus, conform art. 10 din OUG nr. 40/2015, și sume tranzitorii reprezentând fonduri destinate pre-finanțării proiectelor sectorului neguvernamental în cazul indisponibilității temporare a fondurilor europene (FIT). Astfel, în anul 2017 din totalul de 22 mld. lei aferent plăților aferente proiectelor cu finanțare din FEN post aderare 2014-2020, circa 12 mld. lei au fost alocate plăților pentru agricultură (respectiv FEGA și FEPAM aferente exercițiului financiar 2014-2020), 0,4 mld. lei pentru FIT, iar din restul de 9,6 mld. lei reprezentând fonduri structurale și de coeziune al căror beneficiar final este statul, aproape 79% au fost alocate cheltuielilor pentru investiții (procent similar celui din anul

anterior). De remarcat că, în anul 2015, an de maxim pentru atragerea FEN 2007-2013, proiectele cu finanțare din FEN post aderare au însumat 24,6 mld. lei (0,5 mld. lei FEN 2014- 2020), din care au fost alocate 23 mld. lei pentru cheltuieli de investiții (94% din total FEN post aderare). Menționăm că, din perspectiva metodologiei ESA 2010 sunt relevante exclusiv fondurile structurale al căror beneficiar final este statul, sumele destinate agriculturii și pre- finanțările acordate sectorului neguvernamental nefiind incluse în sectorul administrației publice. Mai mult, tranzitarea BGC de către sumele reprezentând fonduri destinate agriculturii și pre-finanțării proiectelor sectorului neguvernamental în cazul indisponibilității temporare a fondurilor europene face practic imposibilă, la nivel agregat, comparabilitatea datelor din execuția bugetară a anului 2017 atât cu cea din anul anterior (pentru sumele FIT acordate în baza OUG nr. 40/2015), cât și cu fluxurile de fonduri europene din exercițiul financiar 2007- 2013.

Ratarea țintei privind cheltuielile aferente proiectelor cu finanțare din fonduri europene nerambursabile este corelată cu evoluția absorbției de fonduri europene din noul cadru bugetar 2014-2020, la care, nerealizarea la nivelul veniturilor din anul 2017 față de programarea inițială a fost la nivel agregat (inclusiv sume destinate agriculturii și FIT) de 5,07 mld. lei, respectiv, o nerealizare de 5,01 mld. lei (0,6% din PIB) a fondurilor structurale al căror beneficiar final este statul.

88

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

2804998893d79c81049c335c6163ae738fc9900fd4db5223d3853340cd159eca