Raportul anual al Consiliului Fiscal

prociclicitatea politicii fiscal-bugetare din perioada de ascensiune economică pre-criză, a epuizat spaţiul fiscal necesar pentru stimularea economiei în perioada de recesiune care a urmat, necesitatea reducerii deficitului bugetar în perioada crizei (în primul rând din cauza constrângerilor de finanţare) conducând astfel, în mod inevitabil, la menţinerea caracterului prociclic al politicii fiscal-bugetare. Astfel, acţiunea automată, benefică şi stabilizatoare a deficitului ciclic (stabilizatorii automaţi) a fost anulată de politica discreţionară prociclică. În perioada 2009-2015, deficitul bugetar structural s-a redus de la circa 9,2% din PIB la 0,08%, ritmul mediu de ajustare de aproximativ 1,7 pp pe an fiind unul foarte rapid; în același timp trebuie avut în vedere și faptul că nivelul de pornire a fost unul ridicat şi a impus adoptarea rapidă a unor măsuri decisive pentru asigurarea sustenabilității politicii fiscale. Este de menționat faptul că această ajustare s-a făcut preponderent în anii 2010 - 2011 când deficitul bugetar structural s-a redus în medie cu 2,7 pp anual, consolidarea fiscală fiind realizată, în principal pe partea de cheltuieli prin intermediul reformelor în domeniul salarizării personalului bugetar, al sistemului public de pensii și al programării

bugetare. Totodată, pe partea de venituri, cea mai importantă măsură a fost reprezentată de majorarea cotei standard de TVA de la 19% la 24% începând cu iulie 2010.

Procesul de consolidare fiscală derulat pe perioada 2010-2015 a fost inversat parțial și de o manieră abruptă începând cu anul 2016 ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod Fiscal care a presupus o amplă relaxare fiscală concomitent cu legiferarea simultană a unor majorări importante de cheltuieli, în special a celor cu salariile și pensiile, această evoluție fiind în flagrantă contradicție cu principiile și regulile fiscale instituite de LRFB, precum și cu tratatele de guvernanță fiscală la nivel european al căror semnatar România este. Astfel, în perioada 2016-2018 conduita politicii fiscale a devenit expansionistă, impulsul fiscal fiind puternic pozitiv, însumând 2,9 pp din PIB, depăşind semnificativ limitele impuse de respectarea OTM, România aflându-se în brațul preventiv49 a Pactului de Stabilitate și Creștere (PSC). În perioada următoare politica fiscală își va menține caracterul expansionist, impulsul fiscal fiind prognozat la circa 0,7% din PIB în anul 2019, respectiv 1,2% din PIB în anul 2020, chiar dacă acest lucru implică depășirea cu mai mult de 3 pp din PIB a nivelului de deficit structural permis de OTM. Trebuie menționat și faptul că proiecția MFP inclusă în Programul de convergență 2019-2022 diferă semnificativ

de cea a CE, respectiv deficite structurale de 2,7% în 2018, 2,8% pentru anul în curs și de 3,0% din PIB pentru anul 2020. Aceste diferențe apar atât ca urmare a estimărilor diferite ale MFP privind deficitul bugetar efectiv și decalajelor de producție, cât și prin includerea unor măsuri one-off în anii 2018-2019 în proiecțiile MFP privind deficitul structural care nu sunt incluse în calculele CE.

Menținerea caracterului expansionist al politicii fiscale inițiat în anul 2016 și în perioada 2017-2019, în condiţiile unui decalaj de producție pozitiv începând cu anul 2017, nu face decât să contribuie la menținerea caracterului prociclic al politicii fiscale și la vulnerabilizarea poziției finanțelor publice în fața manifestării unor șocuri, nefiind deloc exclusă necesitatea unor corecții în perioade economice

49 În 2017 România a devenit prima țară din UE supusă Procedurii de deviație semnificativă de la OTM (PDS), iar la finalul anului 2018 România a fost a doua oară obiectul PDS. PDS a fost lansată prima dată în iunie 2017, apoi reînnoită în iunie 2018. Nerespectarea recomandărilor privind ajustarea structurală nici pe parcursul anului 2018, a determinat CE ca în decembrie 2018, să emită o nouă avertizare cu recomandarea unui pas de ajustare anuală a soldului structural de 1% din PIB începând din anul 2019.

42