Document colectat · Rapoarte ale Consiliului Fiscal
Raportul anual al Consiliului Fiscal
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte ale Consiliului Fiscal
- Data preluării
- 26.09.2026 18:23
- Dimensiunea materialului
- 2.550,6 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
Intenția Guvernului de a adopta o nouă politică în domeniul pensiilor publice a fost concretizată prin adoptarea noii legi a pensiilor (Legea nr. 127/2019, publicată în Monitorul Oficial în data de 9 iulie 2019). Acest act normativ vizează rezolvarea unei serii de inechități ale sistemului existent. Prezenta lege introduce o nouă formulă de calcul a pensiei care este mult mai echitabilă comparativ cu cea folosită în prezent deoarece generează pensii egale la contribuții egale, rezolvă dificultatea dovedirii de către asigurați a unor câștiguri salariale pentru care s-au plătit contribuții și încurajează continuarea studiilor. Pe de altă parte, noua lege a pensiilor nu este sustenabilă din punct de vedere financiar pentru că prevede dublarea beneficiilor în doar trei ani, instituie noi drepturi, facilitează procesul pensionării anticipate, determinând creșterea numărului de beneficiari din sistem, iar pensia minimă se va apropia foarte mult în timp de pensia medie. În plus, aplicarea noii formule presupune o recalculare a tuturor pensiilor și va genera costuri semnificative pentru buget. Astfel, cheltuielile cu asistența socială au ajuns în anul 2019 la nivelul de 10,8% din PIB și, potrivit calculelor Consiliului Fiscal, acestea sunt previzionate
să se majoreze până la nivelul de 12,2% din PIB, 14,4% din PIB în 2021 și respectiv până la 15,5% din PIB în 2022 (vezi Graficul 23).
Graficul 23: Cheltuieli cu asistența socială (% din PIB, conform metodologiei cash)
18.0%
16.0% 15.5%
14.4%
14.0%
12.2%
12.0% 10.8%
10.0%
8.0%
6.0%
4.0%
2.0%
0.0%
2019 2020 2021 2022
Sursa: MFP, CNSP
Prin urmare, impactul Legii nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, este de natură să complice major construcția bugetară pe termen mediu, cu implicații recurente pe termen lung și foarte lung. Chiar dacă majoritatea prevederilor acesteia intră în vigoare la 1 septembrie 2021, până la acel moment sunt prevăzute majorări etapizate importante ale punctului de pensie, de la 1.265 lei în prezent la 1.875 lei începând cu 1 septembrie 2021. De asemenea, menținerea pensiilor speciale contribuie la generarea unui impact negativ asupra sustenabilității pe termen lung a sistemului de pensii, cu atât mai mult cu cât și alte grupuri profesionale vor fi de asemenea încurajate să facă presiuni pentru restabilirea/instituirea unor drepturi de pensie nedublate în mare măsură de stagii de contributivitate la sistemul public de pensii, fiind net superioare comparativ cu marea masă a contribuabililor. Mai mult, renunțarea la
75
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
66d9e8155d50d6d3d014f6098c4c8574c24d66cbc0e707eb1db2d24148d975bc