Document colectat · Rapoarte ale Consiliului Fiscal
Raportul anual al Consiliului Fiscal
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte ale Consiliului Fiscal
- Data preluării
- 26.09.2026 18:23
- Dimensiunea materialului
- 2.362,1 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
4,6 1,1 -1,2
Sold bugetar -9,1 -0.6 -2.6 -2.6 -4.4 -9.2 -4.8 -0.1
Sursa: Eurostat
Consolidarea fiscală inițiată în anul 2010 în vederea corectării dezechilibrelor majore existente la nivelul
poziției finanțelor publice a fost caracterizată de un ritm alert, România reușind într-o perioadă de timp
relativ scurtă, reducerea deficitului bugetar potrivit ESA 2010 de la 9,1% din PIB în anul 2009 la 0,6% din
PIB în 2015. În anii 2016-2019 politica fiscală laxă a condus la inversarea acestui trend, înregistrându-se
o creștere importantă a deficitului bugetar față de anul 2015, pe fondul scăderii masive a veniturilor (cu
3,7 pp în anul 2019). În acest mod, au fost anulate parțial și de o manieră abruptă, rezultatele procesului
de consolidare fiscală, anul 2019 marcând depășirea pragului de 3% din PIB, România fiind plasată în
PDE din martie 2020. Impactul măsurilor fiscale luate în contextul Pandemiei a accentuat masiv
dezechilibrul bugetar comparativ cu 2019, în anul 2020 pe fondul majorării cheltuielilor totale BGC cu
6,2 pp din PIB și a veniturilor bugetare doar cu 1,3 pp din PIB, înregistrându-se un deficit de 9,2% din PIB.
44
De notat că a fost depășit cu 0,1 pp din PIB precedentul deficit record din anul 2009 (9,1% din PIB), atins
în contextul crizei financiare globale.
Comparativ cu anul anterior, în anul 2020, veniturile fiscale sunt la un nivel inferior cu 0,3 pp din PIB,
urmare a reducerii încasărilor din impozite indirecte (-0,2 pp din PIB), și a celor din impozite directe (-0,1
pp din PIB), fiind contrabalansate de o evoluție bună a contribuțiilor sociale (+0,7 pp din PIB) și altor
venituri curente (fonduri europene, +1 pp din PIB). Comparativ cu anul 2009, veniturile fiscale
înregistrate în anul 2020 sunt mai mici cu 1,1 pp din PIB, în principal pe seama impozitelor directe care
s-au diminuat cu 1,2 pp din PIB, ca urmare a reducerii cotei de impozitare a veniturilor personale de la
16% la 10% începând cu anul 2018, în timp ce majorarea veniturilor din contribuțiilor sociale (+2,3 pp din
PIB, pe fondul transferului contribuțiilor sociale de la angajator la angajat din anul 2018) și din alte
venituri curente (+0,7 pp din PIB), a determinat majorarea veniturilor totale cu 2,8 pp din PIB în anul
2020 față de anul 2009.
În anul 2020, cheltuielile bugetare s-au situat cu 3 pp din PIB peste nivelul din anul 2009, prin intermediul
majorărilor semnificative înregistrate la nivelul următoarelor componente: remunerarea salariaților
(+1,8 pp din PIB) și asistență socială (+0,8 pp din PIB), În contra-pondere, s-a diminuat ponderea
categoriilor: formarea brută de capital fix (-1,2 pp din PIB), consum intermediar (-0,1 pp din PIB).
Raportat la anul anterior, principalele categorii care au contribuit la creșterea cheltuielilor bugetare cu
6,2 pp din PIB sunt reprezentate de: asistența socială (+1,6% din PIB), formarea brută de capital fix
(+1,1% din PIB) și remunerarea salariaților (+0,8 din PIB).
Dacă ajustarea fiscală în perioada 2009-2015 s-a realizat preponderent la nivelul cheltuielilor de investiții
și a celor de personal și asistența socială, în perioada 2016-2020 scăderea acestor două ultime categorii
a fost puternic inversată, în special remunerarea salariaților care, în anul 2020 comparativ cu anul 2015,
a fost cu 4,3 pp din PIB mai mare (susținută de dinamici salariale alerte și de modificarea de tratament
fiscal al contribuțiilor sociale începând din anul 2018), precum și asistența socială (+2 pp din PIB), ambele
fiind categorii de cheltuieli de natură permanentă.
CF notează diferența majoră între a înregistra deficite bugetare înalte ca urmare a manifestării unor
elemente de natură structurală, pe baza reducerilor de taxe și a majorării unor cheltuieli permanente
operate în ultimii ani, cum este cazul României și a înregistra deficite similare ca mărime pe seama
implementării unor programe de sprijin pentru economie pentru contracararea efectelor economice și
sociale ale pandemiei SARS-COV-2, cum este cazul multor țări din UE. Astfel, acestea din urmă au avut
spațiu de manevră pentru a stimula economia și, în plus, beneficiază de avantajul că aceste măsuri fiind
temporare (de tip one-off) nu vor afecta execuția bugetară când stimulul va fi retras, nefiind necesare
măsuri structurale pentru revenirea la o traiectorie sustenabilă a politicii fiscal-bugetare. În plus, în
cursul anului 2020 au fost adoptate noi măsuri fiscal-bugetare care conduc la deteriorarea poziției
finanțelor publice, ceea ce complică procesul de consolidare bugetară din anii următori. CF notează
persistența unor riscuri privind amplificarea deteriorării poziției fiscale structurale, pe partea de
cheltuieli permanente (personal, asistență socială), o eventuală materializare a acestora fiind de natură
să complice suplimentar situația bugetului public.
45
În cazul României, se manifestă și o constrângere suplimentară, legată de dimensiunea relativ ridicată a
datoriei publice raportată la mărimea piețelor financiare interne, ceea ce indică o capacitate limitată de
absorbție a unui stoc suplimentar de datorie publică.
CF subliniază că, în contextul unor necesități mari de finanțare și în următorii ani, ținând cont de
aversiunea piețelor financiare la risc, respectiv, la niveluri înalte ale deficitului bugetar pentru o perioadă
îndelungată, chiar dacă regulile fiscale în UE rămân suspendate și în perioada 2021-2022, o corecție care
să conducă pe termen mediu la niveluri mai reduse ale deficitului bugetar și care să ancoreze așteptările
creditorilor către o traiectorie sustenabilă a politicii fiscal-bugetare, este obligatorie. Anunțarea unui
plan multianual credibil de consolidare fiscală și o utilizare la maximum a fondurilor europene puse la
dispoziția României ar putea constitui premisele unei ajustări graduale, care să minimizeze costurile
economice și sociale asociate și să impulsioneze revenirea economiei.
III.3. Soldul bugetar structural în România
Semnarea și ratificarea de către România a Tratatului privind Stabilitatea, Coordonarea și Guvernanța în
cadrul Uniunii Economice și Monetare (TSCG) în anul 2012 a statuat un cadru fiscal-bugetar bazat pe
reguli, având drept obiectiv în cazul României o țintă de deficit structural de maxim 1% din PIB
potențial50. Prevederile TSCG şi ale Directivei nr. 85/2011 au fost încorporate în legislația națională prin
amendarea Legii nr. 69/2010 (LRFB) în decembrie 2013, astfel încât planificarea bugetară pe termen
mediu a fost constrânsă de noua regulă pentru deficitul bugetar structural51 prevăzută de TSCG începând
cu elaborarea bugetului pentru anul 2015. Teoretic, odată cu atingerea OTM în anul 2015, procesul de
consolidare fiscală inițiat în România în anul 2010 putea fi considerat încheiat. Însă, această constrângere
nu a mai funcționat ulterior, începând cu anul 2016 având loc o abatere deliberată și de amploare de
la regula privind nivelul maxim de 1% al deficitului structural. În perioada 2017-2019 România a făcut
de două ori obiectul Procedurii de deviație semnificativă de la OTM - brațul preventiv al PSC, din
martie 2020 fiind și singura țară din UE plasată în Procedura de deficit excesiv – brațul corectiv al PSC.
Trebuie avut în vedere că definirea țintei în termeni de deficit structural implică un obiectiv de deficit
efectiv ajustat în funcție de poziția economiei în cadrul ciclului economic, astfel că la intrarea deviației
PIB (engl. output gap) în teritoriul pozitiv, respectarea țintei de deficit structural de 1% din PIB necesită
niveluri ale deficitului efectiv inferioare acestuia (componenta ciclică52 a soldului bugetar fiind pozitivă).
50 TSCG obligă părțile contractante să asigure convergența către OTM specific fiecărei țări (conform PSC), cu o
limită a deficitului structural de 0,5%, respectiv 1% din PIB pentru statele membre cu o datorie publică semnificativ
sub 60% din PIB (cazul României). Atingerea OTM ar trebui să asigure o marjă de siguranță privind respectarea
limitei de 3% din PIB pentru deficitul bugetar ESA și spațiu fiscal suficient pentru unele măsuri discreționare.
51
Se calculează scăzând din soldul bugetar efectiv componenta ciclică a deficitului bugetar și măsurile one-off și
temporare. Pentru detalii, vezi http://consiliulfiscal.ro/Raport2011.pdf, pag. 48-59.
52
Componenta ciclică a soldului bugetar = output gap * ε, unde ε reprezintă semielasticitatea deficitului bugetar
la modificarea volumului activității economice.
46
Soldul bugetar structural, deși reflectă mai fidel poziția fiscală a unei economii, prezintă o serie de
dezavantaje, cel mai important fiind legat de incertitudinile asociate estimării acestuia. Astfel, valoarea
soldului structural este dependentă de nivelul deviației PIB, legată de valoarea PIB potențial - o mărime
neobservabilă deseori supusă unor revizuiri mai mult sau mai puțin semnificative, în funcție de
actualizarea datelor statistice şi metodologia folosită. De exemplu, estimarea deviației PIB pentru
România, prezentată în Raportul anual al CF anterior, a fost revizuită de la 0,99% pentru 2018, 0,47%
pentru 2019 și -8% pentru anul 2020 (AMECO, mai 2020) la 1,74% pentru 2018, 1,59% pentru 2019 și -
5,34% pentru anul 2020 (AMECO, mai 2021).
Evoluția deficitului structural, impulsului fiscal și excesului de cerere prezentată în Graficul 4 ilustrează
cum în perioada 2003-2020 România a practicat preponderent o politică fiscal-bugetară prociclică53.
Politica discreționară de stimulare intensă, dar inutilă și contraproductivă a economiei în perioada de
expansiune pre-criză (2006-2008) și de frânare în perioada când a operat sub potențial (2010-2015), prin
menținerea caracterului prociclic a contribuit la amplificarea fluctuațiilor ciclului economic, acțiunea
automată, benefică și stabilizatoare a deficitului ciclic (stabilizatorii automați) fiind astfel anulată.
Graficul 4: Deficitul structural, impulsul fiscal şi excesul de cerere
Sursa: AMECO, calcule Consiliul Fiscal
În perioada 2010-2015, deficitul bugetar structural s-a redus de la 9,1% din PIB potențial în anul 2009 la
0,2%, cu un ritm mediu de ajustare de 1,5 pp pe an. Nivelul de pornire fiind foarte ridicat în raport cu
constrângerile de finanțare, s-a impus adoptarea rapidă a unor măsuri radicale în anii 2010 și 2011,
consolidarea fiscală fiind realizată cu un pas mediu de ajustare de 3 pp anual, în principal pe partea de
cheltuieli. Acest proces a fost însă brusc inversat începând cu anul 2016, urmare a intrării în vigoare a
53
Exceptând anii 2005, 2016 și 2020.
47
noului Cod Fiscal care a adus o amplă relaxare fiscală concomitent cu legiferarea unor majorări
importante de cheltuieli permanente (salarii și pensii54). Menținerea caracterului expansionist al politicii
fiscale în condițiile unei deviații PIB pozitive începând cu anul 2017, și eludarea deliberată a regulilor
instituite de TSCG și LRFB, cu renunțarea la menținerea țintei de deficit structural, a contribuit la
deteriorarea rapidă a poziției finanțelor publice, execuția bugetară a anului 2019 încheindu-se cu un
deficit ESA semnificativ peste limita admisă de 3%, România devenind astfel subiectul unei proceduri de
deficit excesiv din martie 2020, menținută chiar și în contextul activării clauzei derogatorii generale a
PSC.
România a intrat în contextul extrem de dificil generat de pandemie cu un deficit structural de peste 4%
din PIB potențial, cel mai ridicat în UE, care a limitat mult spațiul de manevră în combaterea efectelor
generate de aceasta, încheind anul 2020 cu un deficit structural de 7,54%55 din PIB potențial, cu 2,8 pp
peste valoarea din anul anterior, în condițiile unei evoluții ciclice adverse56. În anul 2020 politica fiscal-
bugetară a fost anti-ciclică, având un caracter puternic stimulativ (impuls fiscal de 2,8 pp), pe fondul
măsurilor de sprijin și necesarului suplimentar pentru sectorul de sănătate57, precum și a creșterilor de
cheltuieli (majorări ale punctului de pensie în 2019-2020 și alocațiilor pentru copii) și reducerilor de taxe
și impozite decise anterior declanșării Pandemiei (eliminarea supra-accizei, a taxei pe activele bancare).
La elaborarea legii bugetului pe anul 2021 s-a avut în vedere o reducere graduală a deficitului bugetar
potrivit metodologiei ESA 2010 începând cu anul 2021 și revenirea sub pragul de 3% din PIB la orizontul
anului 2024. În termeni structurali, la finalul anului 2024 ajustarea deficitului reprezintă 4,6 pp din PIB
potențial față de anul 2020, persistând o deviație de 2,6 pp de la obiectivul pe termen mediu. În
Programul de Convergență 2021-2024, este menținută traiectoria de ajustare din legea bugetului,
estimându-se o creștere economică medie de 4,9% în acest interval de timp, consolidarea fiind susținută
pe partea de venituri de majorarea absorbției fondurilor europene (cadrul financiar multianual și
Mecanismul de Redresare și Reziliență) și pe cea de cheltuieli, prin limitarea celor de personal și cu
asistența socială58.
De notat persistența unor incertitudini deosebit de ridicate privind prognozele macroeconomice și
bugetare, generate de posibile noi evoluții ale pandemiei și implicații ale măsurilor asociate, cu impact
major asupra previziunilor curente.
CF consideră deosebit de important pentru evitarea riscului apariției unor dezechilibre macroeconomice
și financiare majore ca procesul de ajustare să înceapă din anul 2021, fiind susținut de un plan multianual
credibil de consolidare fiscală care să aibă în vedere atât restructurarea cheltuielilor, printr-o abordare
54
Începând cu anul 2017 s-au legiferat creșteri ad-hoc ale punctului de pensie (+65% între 2017-2020).
55
Conform bazei de date AMECO. De notat că nivelul deficitului structural este identic în evaluarea CE cu cel al
deficitului ajustat ciclic.
56
Conform CE, de la un exces de cerere de 1,6% din PIB potențial în 2019 la un deficit de cerere de 5,3% în 2020.
57
Impactul pachetului de sprijin asupra deficitului bugetar ESA2010 este evaluat de CE la 1,6% din PIB (aceeași
evaluare ca CF).
58
Prin OUG nr. 8/2021 care amână intrarea în vigoare a Legii nr. 127/2019 până la 1 septembrie 2023.
48
graduală, care să afecteze cât mai puțin revenirea economiei, cât și majorarea resurselor bugetare prin
valorificarea cât mai amplă a volumului important de fonduri europene alocate României, care să susțină
efortul de corecție macroeconomică în următorii ani. În acest sens, CF reiterează că o guvernanță
economică și fiscală solidă, consolidarea bugetară, reprezintă o premisă importantă pentru asigurarea
unui mediu propice atragerii fondurilor UE, inclusiv celor alocate prin Mecanismului de Redresare și
Reziliență.
III.4. Veniturile bugetare
Veniturile BGC, nete de impactul schemelor de compensare a obligațiilor restante față de buget de tip
swap (în sumă de 1,2 mld. lei), au crescut în anul 2020 cu doar 0,3% (corespunzând unei modificări
absolute de aproape 1 mld. lei) față de anul precedent, în contextul manifestării efectelor pandemiei
COVID-19 începând cu luna martie a anului 2020. Astfel, veniturile bugetare au înregistrat valoarea de
321,3 mld. lei, reprezentând circa 30,4% din PIB, nivel ce consemnează o creștere marginală față de
valoarea de 30,3% din PIB înregistrată în anul 2019. Această evoluție a fost cauzată în principal de
creșterea ponderii sumelor primite de la UE (+0,8 pp) și a contribuțiilor de asigurări sociale (+0,1 pp) care
a fost în mare parte contrabalansată de scăderea ponderii veniturilor fiscale (-0,5 pp) și a veniturilor
nefiscale (-0,2 pp). Trebuie avut în vedere că execuția cash a veniturilor fiscale și a contribuțiilor de
asigurări sociale, aferente anului 2020, a fost influențată în mod nefavorabil de acordarea facilității de
amânare la plată a obligațiilor agenților economici către BGC cu posibilitatea eșalonării pe 12 luni a
obligațiilor fiscale restante prin depunerea unei cereri până la 31 martie 2021. Conform celor mai
recente estimări, MF evaluează cuantumul acestor obligații la 12,2 mld. lei.
La nivelul veniturilor fiscale, cele mai ample scăderi au fost consemnate în cazul veniturilor din TVA (-0,4
pp, și pe fondul rambursărilor accelerate de TVA efectuate de stat în anul 2020, estimate la 2,2 mld. lei),
din impozitul pe profit (-0,2 pp), din alte impozite și taxe pe bunuri și servicii (-0,1 pp) și din accize (-0,1
pp), acestea fiind parțial compensate de evoluția favorabilă a veniturilor din taxa pe utilizarea bunurilor,
autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități (+0,2 pp, ca urmare a unui efect de bază,
deoarece execuția anului 2019 a fost afectată de impactul rambursărilor în contul taxei auto) și din
impozitul pe salarii și venit (+0,1 pp, susținute de dinamica pozitivă a câștigului salarial mediu brut, acest
factor exercitând un impact favorabil și asupra încasărilor din contribuții de asigurări sociale). În ceea ce
privește veniturile nefiscale (-0,2 pp), scăderea acestora reflectă evoluțiile macroeconomice
nefavorabile, cauzate de pandemie, care au condus la reducerea profitabilității companiilor de stat și,
implicit, la diminuarea dividendelor distribuite de acestea. Nu în ultimul rând, evoluția sumelor primite
de la UE reflectă, în afară de cele destinate luptei cu pandemia COVID-19, și impactul fondurilor destinate
agriculturii59 și prefinanțările acordate sectorului neguvernamental cu toate că acestea nu reprezintă
venituri efective ale administrației publice. Astfel, sumele aferente cadrului financiar 2014-2020 s-au
59
Sume acordate prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), prin Fondul European Agricol pentru
Dezvoltare Rurala (FEADR) și prin Fondu
← Înapoi la începutul extrasului
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
7cbe43ccedf6bb3f9dce67dc8a8716207a8d67df754ab9dd2ac7ef8730cd4082