Document colectat · Rapoarte ale Consiliului Fiscal
Raportul anual al Consiliului Fiscal
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte ale Consiliului Fiscal
- Data preluării
- 26.09.2026 18:23
- Dimensiunea materialului
- 2.366,0 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
creditorilor către o traiectorie sustenabilă a politicii fiscal-bugetare este obligatorie. Mai mult, trebuie avute în vedere mari provocări pentru economie ce derivă din tranziția energetică, schimbarea de climă, nevoi sporite de finanțare pentru apărare (anunțate a crește la 2,5% din PIB), implicații ale contextului geopolitic. CF subliniază că această corecție are nevoie de o creștere semnificativă a veniturilor fiscale, care sunt la un nivel inadmisibil de jos în raport cu nevoile României, precum și comparativ cu reperele UE. Implementarea unui plan multianual riguros de consolidare fiscală și utilizarea eficientă a fondurilor europene puse la dispoziția României constituie bazele unei ajustări graduale, care să minimizeze costurile economice și sociale asociate și să impulsioneze o creștere economică sustenabilă în acord cu programele UE în domeniul digitalizării, promovării economiei circulare, reducerii dependenței de sursele de energie convențională în demersul comun de a asigura „înverzirea” economiilor europene.
III.3. Soldul bugetar structural în România Semnarea și ratificarea de către România a Tratatului privind Stabilitatea, Coordonarea și Guvernanța în cadrul Uniunii Economice și Monetare (TSCG) în anul 2012 a statuat un cadru fiscal-bugetar bazat pe reguli, având drept obiectiv în cazul României o țintă de deficit structural de maxim 1% din PIB potențial31. Prevederile TSCG şi ale Directivei nr. 85/2011 au fost încorporate în legislația națională prin amendarea Legii nr. 69/2010 (LRFB) în decembrie 2013, astfel încât planificarea bugetară pe termen mediu a fost constrânsă de noua regulă pentru deficitul bugetar structural 32 , prevăzută de TSCG, începând cu elaborarea bugetului pentru anul 2015. Teoretic, odată cu atingerea OTM în anul 2015, procesul de consolidare fiscală inițiat în România în anul 2010 putea fi considerat încheiat. Însă, această constrângere nu a mai funcționat ulterior, începând cu anul 2016 având loc o abatere deliberată și de amploare de la regula privind nivelul maxim de 1% al deficitului structural. În perioada 2017-2019 România a făcut de două ori obiectul Procedurii de deviație semnificativă de la OTM - brațul preventiv
al PSC, din martie 2020 fiind și singura țară din UE plasată în Procedura de deficit excesiv – brațul corectiv al PSC.
Trebuie avut în vedere că definirea țintei în termeni de deficit structural implică un obiectiv de deficit efectiv ajustat în funcție de poziția economiei în cadrul ciclului economic, astfel că la intrarea deviației PIB (engl. output gap) în teritoriu pozitiv, respectarea țintei de deficit structural de 1% din PIB necesită niveluri ale deficitului efectiv inferioare acestuia (componenta ciclică33 a soldului bugetar fiind pozitivă). Soldul bugetar structural, deși reflectă mai fidel poziția fiscală a unei economii, prezintă o serie de
31 TSCG obligă părțile contractante să asigure convergența către OTM specific fiecărei țări (conform PSC), cu o
limită a deficitului structural de 0,5%, respectiv 1% din PIB pentru statele membre cu o datorie publică semnificativ sub 60% din PIB (cazul României). Atingerea OTM ar trebui să asigure o marjă de siguranță privind respectarea limitei de 3% din PIB pentru deficitul bugetar ESA și spațiu fiscal suficient pentru unele măsuri discreționare. 32 Se calculează scăzând din soldul bugetar efectiv componenta ciclică a deficitului bugetar și măsurile one-off și temporare. Pentru detalii, vezi http://consiliulfiscal.ro/Raport2011.pdf, pag. 48-59. 33 Componenta ciclică a soldului bugetar = output gap * ε, unde ε reprezintă semielasticitatea deficitului bugetar la modificarea volumului activității economice.
43
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
42a5fdb3d7786eca1891bf120d7eb42c137cb92804787995877c04b71a9cf334