Document colectat · Rapoarte ale Consiliului Fiscal
Raportul anual al Consiliului Fiscal
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte ale Consiliului Fiscal
- Data preluării
- 26.09.2026 18:23
- Dimensiunea materialului
- 2.433,4 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
icul 1: Evoluția prognozelor de creștere economică pentru anul 2022
7
6
5
4
3
2
1
0
iarna 2021 primăvara/vara toamna 2021 iarna 2022 primăvara 2022 toamna 2022 realizat efectiv
2021
CE FMI CNSP BERD
Sursa: CE, FMI, CNSP, BERD
Graficul 2: Contribuții la creșterea reală a PIB
2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020 2021 2022
12
10
8
6
4
2
0
-2
-4
-6 Export net
Variația stocurilor
Formarea brută de capital fix
Consumul guvernamental (individual+colectiv)
Cheltuiala de consum final a gospodăriilor și IFSLSG
Rata de creștere reală a PIB
Sursa: Eurostat, calcule Consiliul Fiscal
Din analiza Graficului 1, reiese că prognozele instituțiilor financiare internaționale (CE, FMI și BERD), din
anul 2021, anticipau pentru anul 2022 o creștere economică situată în intervalul 4-5,1%. Prognoza FMI
indica o creștere de 4,8%, similar cu prognoza CNSP. Prognozele CE din 2021 indicau creșteri de 4,0% și,
19
ulterior, de 5,1%. În condițiile războiului din Ucraina, dar și creșterii peste așteptări a ratei inflației, la
finalul primului semestru din 2022, prognozele au fost revizuite în sens descendent, valorile maxime ale
creșterii prognozate de instituțiile financiare internaționale fiind situate între 2,2% și 2,9%. Pe măsură
ce datele statistice aferente anului 2022 s-au acumulat, iar activitatea economică a surprins prin
reziliența peste așteptări, prognozele au fost revizuite în sens ascendent, variind între 5,8% (prognoza
CE) și 4,7% (prognoza CNSP). În final, rata de creștere a PIB a fost de 4,7%, apropiată de prognozele CNSP
și FMI.
Pe latura cererii (vezi Graficul 2), consumul gospodăriilor populației a avut cea mai mare contribuție la
dinamica pozitivă a activității economice (+3,6 pp), alături de formarea brută de capital fix (+1,9 pp) și
de consumul guvernamental (+0,5 pp). De subliniat faptul că, în comparație cu 2021, contribuția
consumului gospodăriilor populației la creșterea PIB s-a diminuat cu 1,3 pp. Această evoluție a fost
determinată de ritmul anual negativ de creștere a salariului real, mai accentuat în a doua parte a anului,
precum și de dobânzile în creștere, care au temperat ritmul de creștere al creditului neguvernamental.
Temperarea consumului gospodăriilor a fost compensată de dinamica formării brute de capital fix, a
cărei contribuție la creșterea PIB s-a majorat de la 0,4 pp, în 2021, la 1,9 pp, în 2022. Creșterea
investițiilor publice a fost susținută de accelerarea investițiilor finanțate atât din fonduri naționale, cât
și din fonduri externe nerambursabile. În perioada octombrie - decembrie 2022, investițiile finanțate din
fonduri naționale și din fonduri externe nerambursabile au crescut cu 119% și, respectiv, 64%, față de
ianuarie - septembrie 2022. Comparativ cu anul 2021, investițiile finanțate din fonduri naționale au
crescut cu 15%, iar cele din fonduri externe nerambursabile, cu 30%. Variația stocurilor – caracterizată,
din punct de vedere istoric, de modificări ample – a avut o contribuție negativă la creșterea economică
(-0,6 pp). În linie cu tiparul din ultimii ani, exportul net de bunuri și servicii (-0,7 pp) și-a menținut
contribuția negativă la creșterea economică.
Pe partea de ofertă, sectoarele economiei naționale au avut contribuții mixte. Astfel, pe de o parte,
următoarele sectoare economice au susținut creșterea PIB:
- comerțul cu amănuntul și ridicata (+1,2 pp), cu o pondere în formare de circa 18,7%, pe fondul
creșterii vânzărilor;
- sectorul informații și comunicații (+1,3 pp), cu o pondere în formare de circa 6,6%, în condițiile
creșterii cu 20% a valorii adăugate create de acest sector, creștere susținută de accentuarea
procesului de digitalizare;
- sectorul construcțiilor (+0,7 pp), cu o pondere în formare de circa 6,3%, pe fondul creșterii mai
accentuate a segmentului de construcții inginerești;
- tranzacțiile imobiliare (+0,7 pp), cu o contribuție la partea de formare a PIB de circa 7,4%;
- activitățile profesionale, științifice și tehnice; activitățile de servicii administrative și activitățile
de servicii suport au contribuit cu 0,9 pp la dinamica pozitivă a PIB, cu o pondere pentru anul
2022 de circa 7,1%;
- activitățile de spectacole, culturale și recreative; reparațiile de produse de uz casnic și alte servicii
au contribuit cu 0,2 pp la creșterea PIB, cu o pondere în partea de formare a acestuia de circa
2,6%;
20
- impozitele nete pe produs au avut și ele o contribuție pozitivă, de aproximativ 0,5 pp,
reprezentând, în ansamblul PIB, circa 9,0%;
În sens contrar, sectorul reprezentat de agricultură, silvicultură și pescuit, dar și industria au contribuit
negativ la creșterea PIB. Mai exact:
- agricultura, silvicultura și pescuitul (-0,5 pp), cu o pondere de circa 4,5% pe partea de formare a
PIB, pe fondul nivelului ridicat al prețurilor materiilor prime și condițiilor meteo nefavorabile;
- industria (-0,5 pp), cu o pondere în formarea PIB de circa 22,5%, în condițiile încetinirii activității
economice în Germania, principalul partener comercial al României, și creșterii majore a
prețurilor produselor energetice.
În anul 2022, presiunile inflaționiste au fost ridicate. Inflația a urmat o traiectorie ascendentă, mai
puternică în primul semestru, de la o rată a inflației de 8,35% în ianuarie, la 15,05% în iunie. În a doua
parte a anului, rata inflației s-a stabilizat în jurul valorilor de 15-16%. Astfel, în decembrie 2022, rata
inflației a fost de 16,35%. Rata medie a inflației în anul 2022 a fost de 13,8%, comparativ cu 5,1%, în
2021, și mult peste ținta băncii centrale, de 2,5% plus/minus 1 pp, și peste așteptările populației.
Rata inflației, în cadrul SFB 2022-2024, era anticipată la 4,7%, în decembrie 2022, iar cea medie, la 6,5%
pe întreg anul. Diferențele față de valorile înregistrate efectiv au fost de 11,65 pp și, respectiv, de 7,3 pp.
Creșterea persistentă și peste așteptări a prețurilor își are cauzele în doi factori principali. În primul rând,
în condițiile războiului din Ucraina și restricțiilor impuse Federației Ruse, prețurile din sectorul energetic
au crescut accelerat4. În al doilea rând, în ultimele trei trimestre ale anului, rata inflației a fost influențată
major de sporirea prețului la alimente, cauzată de războiul din Ucraina, dar și de condițiile meteo
nefavorabile5. Efectul creșterilor de prețuri din sectorul energetic a fost parțial atenuat de schemele
guvernamentale de sprijin. Pe măsură ce aceste creșteri au căpătat amplitudine și au devenit persistente,
ele s-au reflectat în prețurile mărfurilor nealimentare și serviciilor, precum și în anticipațiile inflaționiste.
În plus, cu toate că inflația ridicată a fost susținută de șocuri de ofertă, reziliența cererii a amplificat
presiunile inflaționiste. Evoluții similare au fost înregistrate și la nivelul deflatorului PIB – care măsoară
dinamica prețurilor la nivelul întregii economii, nu doar la nivelul bunurilor și serviciilor finale –, care a
fost anticipat, pentru 2022, în SFB 2022-2024, la 3,9%, în timp ce valoarea efectivă a depășit cu mult
previziunea, fiind de 13,5%.
4
În Europa, în 2022, variația anuală a cotației petrolului a fost în fiecare lună pozitivă, cu rate de creștere cuprinse
între 12% și 81%, vârful fiind atins în mai 2022, când prețul a ajuns la 126 de dolari/ baril, în comparație cu 69 de
dolari/ baril, în mai 2021. În aceste condiții, în România, în 2022, variația anuală a prețurilor combustibililor a atins
un vârf de 54%, în iunie 2022, conform Raportului BNR asupra inflației, din februarie 2023.
5
Având în vedere faptul că Rusia și Ucraina dețin ponderi importante pe piața mondială de grâu, semințe și ulei
de floarea soarelui, porumb și orz, la nivel global, în martie 2022, indicele global al prețului porumbului a crescut,
an la an, cu 37%. Tendința a continuat pe parcursul anului 2020, cu un vârf de creștere, an la an, de 43%, în
noiembrie. Similar, indicele global al prețului grâului a crescut, an la an, în martie 2022, cu 69%. În România,
conform Raportului BNR asupra inflației, din februarie 2023, variația anuală a prețurilor agricole pe piața internă
a avut, în 2022, rate de creștere cuprinse între 22% și 47%, cu un vârf atins aprilie 2022.
21
În prima parte a anului, rata inflației a urmat o traiectorie puternic ascendentă, atingând nivelul de
10,15% la finalul primului trimestru. Traiectoria ascendentă s-a păstrat și în al doilea trimestru, rata
inflației ajungând, în luna iunie, la 15,05%. În ultimele două trimestre ale anului, ratele de creștere ale
inflației au fost mai mici, fapt ce a indicat o temperare a presiunilor inflaționiste și atingerea unui platou.
La finalul trimestrului III din 2022, inflația consemna o valoare apropiată de 15,9%, iar, la finalul anului,
a atins valoarea de 16,4%. În prima jumătate a anului, criza energetică, amplificată de războiul dintre
Rusia și Ucraina, și transmisă în costurile de producție, dar și tensiunile din piața agroalimentară au fost
principalii factori determinanți ai inflației ridicate. De altfel, la finalul primului semestru, contribuția
creșterii prețurilor la energie electrică, gaze naturale, combustibili și alimente la inflația totală a fost de
circa 70%. Schemele de sprijin guvernamental au atenuat parțial efectele creșterii prețurilor din sectorul
energetic6. Transmiterea efectelor acestor șocuri în costurile de producție a determinat o accelerare a
presiunilor inflaționiste la nivelul economiei. Această tendință a fost mai vizibilă în ultimele două
trimestre, când prețurile în sectorul energetic s-au temperat, însă prețurile produselor alimentare, non-
alimentare și serviciilor au continuat să crească accelerat. În aceste condiții, se poate menționa că rata
inflației Core2 ajustat a crescut susținut pe tot parcursul anului: 7,1% la finalul primului trimestru; 9,8%
la finalul celui de-al doilea trimestru; 11,9% la finalul celui de-al treilea trimestru și 14,6% la finalul anului.
În condițiile accelerării presiunilor inflaționiste, BNR a continuat ciclul de înăsprire a condițiilor
monetare, început în 2021. Astfel, în 2022, în toate cele opt ședințe ale Consiliului de Administrație,
banca centrală a operat creșteri ale dobânzii de referință. În primele ședințe, pasul de creștere a fost de
0,25 pp, iar apoi de 0,50 pp. Pe măsură ce creșterile de prețuri s-au accentuat, politica monetară a
devenit mai restrictivă, iar pasul de creștere a fost și de 1 pp, în ședința din iulie. Ultima ședință, din
noiembrie, a adus o creștere cu 0,50 pp a dobânzii-cheie. În consecință, rata de politică monetară a
crescut de la 1,75% la începutul anului, la 6,75% la finalul anului 2022. În ceea ce privește rata rezervelor
minime obligatorii (RMO), aceasta a fost menținută la valoarea de 8% în cazul pasivelor în monedă
națională, în timp ce pentru pasivele în valută rata RMO a fost de 5%.
Deficitul de cont curent7, ca indicator al poziției externe a României, a înregistrat pe parcursul anului
2022 o creștere constantă, ajungând la 9,3% din PIB la finalul anului, un spor semnificativ, de +2,1 pp,
față de anul anterior. Un rol important în această evoluție l-a avut deteriorarea raportului de schimb
extern (terms of trade), probabil de ordinul a 1,5% din PIB, pe fondul creșterii mai accentuate a prețurilor
importurilor comparativ cu cele ale exporturilor. Traiectoria de adâncire a deficitului de cont curent, pe
parcursul ultimilor ani, ridică semne de întrebare privind evoluția dezechilibrelor externe și a gradului
de competitivitate, tabloul de bord european stabilind un prag de alertă atunci când media deficitului
de cont curent din ultimii 3 ani depășește 4% din PIB. În cazul României, această medie a atins nivelul de
7,2% din PIB în 2022, nivelul de 4% din PIB fiind depășit în fiecare din ultimii trei ani. Astfel, economia
românească este caracterizată de un nivel înalt al deficitelor gemene, care ridică provocări importante
pentru stabilitatea economică a țării. De menționat că, spre deosebire de anii în care deficitul bugetar a
6
În lipsa schemelor de sprijin guvernamental, conform calculelor BNR, la finalul celui de-al doilea trimestru, rata
inflației ar fi fost 21%.
7
Sursa datelor: BNR, baza de date interactivă.
22
depășit deficitul de cont curent8, în 2022, deficitul de cont curent a fost mai mare cu circa 3,6 pp decât
deficitul bugetar.
Graficul 3: Evoluția PIB real, a cererii interne și a soldului contului curent în perioada 2005-2022
20
15
10
5
0
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020 2021 2022
-5
-10
-15
PIB real (%yoy) Cererea internă (%yoy) Cont curent (%PIB)
Sursa: BNR, Eurostat, calcule Consiliul Fiscal
Creșterea deficitului de cont curent a fost generată, în principal, similar anului anterior, de adâncirea
semnificativă a deficitului balanței bunurilor și serviciilor, de la 13,7 mld. de euro, în anul 2021, la 19,8
mld. de euro, în 2022 (echivalentul unei creșteri de 44,5%). Această dinamică a fost determinată exclusiv
de evoluția nefavorabilă a balanței bunurilor, al cărei deficit s-a majorat cu 9,2 mld. euro, de la 23,1 mld.
euro în 2021, la 32,3 mld. euro în 2022, în timp ce balanța serviciilor a acționat în direcția opusă, surplusul
acesteia majorându-se cu 3,1 mld euro, de la 9,4 mld. euro în 2021, la 12,5 mld. euro în 2022. În sensul
măririi deficitului contului curent al balanței de plăți a acționat și balanța veniturilor primare, în timp ce
balanța veniturilor secundare a fost excedentară. Astfel, balanța veniturilor primare arată o creștere a
deficitului cu 3,9 mld. euro, de la 4,8 mld. euro în 2021, la 8,7 mld. euro în 2022. Balanța veniturilor
secundare a înregistrat o creștere de 0,8 mld. euro, de la un surplus de 1,1 mld. euro în 2021, la unul de
1,9 mld. euro în 2022.
Analizând evoluția contului curent din perspectiva echilibrului economisire-investire, putem observa că,
în 2022, rata de economisire, ca pondere în PIB, a scăzut cu 0,9 pp, ajungând la 17,4% din PIB, iar rata
de investire s-a majorat cu 1,2 pp, la 26,7% din PIB, ceea ce explică majorarea deficitului contului curent
cu 2,1 pp între 2021 și 2022, de la 7,2% la 9,3% din PIB.
8
Spre exemplu, în anii 2009-2010, 2013-2014, 2016, precum și în 2020.
23
În privința finanțării deficitului contului curent (de 26,6 mld. euro), aceasta s-a realizat, în cea mai mare
parte, prin intermediul contului financiar al balanței de plăți (16,2 mld. euro) și, într-o măsură mai
redusă, prin aportul contului de capital (7,0 mld. euro). În cadrul contului financiar, investițiile directe
(sub formă de participații la capital, inclusiv profitul net reinvestit, dar și instrumente de natura datoriei)
au o pondere însemnată în finanțarea disponibilă. Astfel, investițiile directe s-au majorat, între 2021 și
2022, cu 0,8 mld. euro, de la 8,8 mld. euro la 9,6 mld. euro, reprezentând +9%. În acest context, în
condițiile adâncirii deficitului de cont curent, acoperirea acestuia prin fluxuri non-generatoare de datorie
(acestea fiind considerate a fi soldul contului de capital, iar, din contul financiar, doar „Participații la
capital de natura investițiilor directe, inclusiv profituri reinvestite”) s-a redus la 52,2%, în 2022, de la
67%, în anul anterior.
În anul 20229, datoria externă brută a României a crescut cu 5,8% față de anul anterior, la un nivel de
circa 145 mld. euro la finele lunii decembrie. Ponderea acesteia în PIB s-a diminuat cu 6 pp față de luna
decembrie a anului anterior, până la nivelul de 50,6%. De notat că ponderea datoriei externe în PIB s-a
redus treptat în perioada 2013-2022 (cu excepția anului 2020, când ponderea a crescut cu 8,5 pp față
de 2019), comparativ cu perioada 2010-2012, când indicatorul a atins un vârf de 73% în 2010. Pe de altă
parte, este de așteptat ca tendința de accentuare a ritmului de creștere al datoriei externe, inițiată în
anul 2020, să continue în următorii ani.
Analiza structurii pe scadențe arată faptul că, din totalul datoriei externe la finalul anului 2022, 67,5%
era reprezentată de datoria pe termen lung, această categorie diminuându-se ușor în structură, de la
nivelul de 71,4% atins anterior (înregistrând o creștere de numai 0,2%, de la aproximativ 97,5 mld. euro
la 97,7 mld. euro). Un ritm mai accelerat de creștere poate fi observat pentru datoria externă pe termen
scurt, care s-a majorat cu 7,8 mld. euro (+19,9%), ajungând la nivelul de 46,8 mld. euro, iar ponderea sa
în totalul datoriei externe a crescut cu 3,8 pp, la 32,5%, în 2022. Astfel, se constată continuarea tendinței
de reașezare a datoriei externe pe maturități, manifestată prin reducerea ponderii datoriei pe termen
lung (situată în jurul nivelului de 80% în perioada 2013-2014), în favoarea datoriei externe pe termen
scurt, anul 2022 consemnând o pondere a datoriei externe pe termen lung sub nivelul de 70% și în
scădere față de anul anterior.
Evoluția datoriei pe termen lung, în anul 2022, a fost determinată, în pr
← Înapoi la începutul extrasului
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
7225e414ae911462516f637045603cd467797cc2c5a8a19a1415da8ea2d65722