Educația și cultura nu mai sunt azi văzute în societate ca fiind elementele cheie ale succesului în viață, ceea ce duce la mutații sociale importante, precum căutarea, la nivelul societății, a diverti
Documentul original
Documentul sursă ↗Educația și cultura nu mai sunt azi văzute în societate ca fiind elementele cheie ale succesului în viață, ceea ce duce la mutații sociale importante, precum căutarea, la nivelul societății, a divertismentului în locul producerii de bogăție materială și spirituală. Dorința de a fi educat tinde să fie înlocuită cu superficialitatea, adesea valorizată social în detrimentul solidității intelectuale. Fenomenul e accentuat de generalizarea fenomenului diplomelor fără acoperire în pregătirea reală, de privilegiere a formei în detrimentul fondului. Creșterea rapidă a mobilității ocupaționale, viteza apariției noilor meserii, ce ca școala nu doar să răspundă cerințelor piețelor muncii, ci mai ales să le intuiască. Soluții există: ele cer o recentrare pe fundament, o exigență sporită și o întărire instituțională a universităților. Într-o lume în care principalul pericol îl reprezintă obezitatea informațională, educația din România trebuie să întărească discernământul cetățenilor. Intervenția statului și a președintelui vor avea ca obiectiv aducerea în conștiința publică a certitudinii că educația este o dinamică societală, cea mai sigură investiție la nivel individual și societal pentru prosperitate.