Elevii supradotați
Documentul original
Pagina 86-87 ↗Învățământul preuniversitar— Educație de calitate, echitabilă și accesibilă, pe tot parcursul vieții 6. Elevii supradotați a) Statistici ale organizațiilor care se ocupă de monitorizarea fenomenului arată că România are în jur de 200.000 de copii supradotați. Doar 1% dintre ei au trecut, în ultimii ani, au trecut printr-un program educațional creat special pentru nevoile lor. Ceilalți, de cele mai multe ori, își ratează viața socială simțindu-se inadecvați și nepotriviți într-un sistem educațional care nu este construit pentru ei. Mai exact, 97% dintre ei. b) Educația copiilor supradotați presupune programe educative speciale, uneori clase speciale, ore suplimentare, profesori special pregătiți pentru a lucra cu supradotații și alte implicații de ordin economico–financiar. Toate aceste implicații necesare educării copiilor supradotați se justifică din punct de vedere social, prin aportul pe care acești copii îl vor avea în viitor asupra societății. USR PLUS își propune să identifice elevii supradotați, pregătește reforme și programe specifice de măsuri care le sunt destinate. c) În identificarea și educarea copilului dotat rolul cel mai important îi revine familiei, iar apoi profesorilor cu o înaltă pregătire. d) Măsuri pe care USR PLUS le are în vedere: • Testare gratuită pentru stabilirea supradotării în centre specializate aflate în marile centre universitare și stabilirea, împreună cu familia, a traseului educațional al copilului. • Pregătirea profesorilor pentru descoperirea precoce a supradotării—parcurgerea unor module psihopedagogice cu durata de un semestru, gratuite. Aceste module se adresează profesorilor care doresc să lucreze cu copiii supradotați. e) USR PLUS este interesată de excelența în educație și va transforma în politică publică nevoia de integra în procesele educaționale, sociale și economice capacitățile excepționale ale copiilor supra-dotați prin identificare timpurie a acestora și oferirea sprijinului necesar pentru punerea lor în valoare.