Comunități etnice
Documentul original
Pagina 290 ↗Comunități etnice USR PLUS exprimă dorința comună a cetățenilor din România de a revitaliza această țară prin valorificarea potențialului economic și a valorilor culturale, care includ și multiculturalitatea. Caracteristicile culturale ale României constituie o punte, o poarta între și spre Vest și Est. De sute de ani, pe teritoriul actual al României au trăit împreună popoare diverse (români, maghiari, germani, evrei, armeni, romi, tătari, turci, sârbi, slovaci, croați, ruși lipoveni, greci etc.) care și-au lăsat amprenta culturală asupra acestei țări. Am moștenit un patrimoniu cultural mobil și imobil, material și spiritual extraordinar care constituie și azi o bogăție și o marcă culturală pentru țară. România modernă și europeană nu ar fi atât de diversă și frumoasă fără această istorie multietnică și multiculturală. Pentru a asigura ca toți cetățenii țării sa se simtă acasă în România, dar și pentru a valorifica din punct de vedere economic și turistic acest patrimoniu, pentru a putea construi o țară prosperă, și pentru a conserva relații bune cu țările din Europa Centrală și de Est, este necesar să recunoaștem și să protejăm minoritățile naționale și cultura acestora. Considerăm că valorificarea specificului cultural regional va permite constituirea unor branduri care vor crește atractivitatea națională și internațională a României, încurajând turismul și dezvoltarea regională. USR PLUS dorește revitalizarea și transformarea României într-o țară modernă și europeană pentru toți cetățenii săi, indiferent de apartenența etnică, culturală sau religioasă. Prin respectarea Constituției României, USR PLUS își asumă responsabilitatea ocrotirii drepturilor minorităților etnice din țară.