Programe de guvernare
E15.6

România—actor cheie la nivel regional

Documentul original

Pagina 244-246 ↗

3. România—actor cheie la nivel regional Atât în relația cu statele membre UE, cât și cu ceilalți vecini din regiune ne vom ghida după principiul “zero probleme în relația cu vecinii” iar poziționările României în domeniul politicii externe vor fi dublate de acțiuni concrete, realizate împreună cu vecinii, pentru a conecta infrastructura, pentru a stimula cooperarea economică și în domeniul energiei. Astfel România va putea deveni partenerul de referință în regiune pentru vecini, asigurând promovarea punctelor de interes comune la nivelul UE și cu parteneri strategici precum SUA. Susținerea parcursului european al Republicii Moldova • Crearea unui cadru de cooperare continuă cu Republica Moldova, la toate nivelurile, prin crearea unui departament mai amplu, orizontal în toate ministerele și coordonat de MAE, care să asigure relații permanente cu singurul alt stat românesc. • Aderarea Republicii Moldova la UE înainte de 2030 trebuie să devină un obiectiv asumat fără echivoc. În acest sens, este necesară reactivarea Grupului de Acțiune Europeană, organizat la nivelul miniștrilor afacerilor externe din statele membre UE care sprijină Chișinăul, iar Republicii Moldova trebuie sa i se acorde un traseu de aderare similar cu cel al țărilor candidate din Balcanii de Vest. • Vom propune crearea unui grup de lucru al Comisiei Europene pentru Moldova, care să susțină – împreună cu Delegația pentru relațiile cu Republica Moldova din Parlamentul European – implementarea Acordului de Asociere UE-Moldova. Acest stat este dependent de sprijinul Bucureștiului pentru o ancorare cât mai solidă în spațiul european. România este datoare celor un milion de cetățeni români care au și cetățenia Republicii Moldova sau sunt originari din spațiul de la est de Prut să își exercite întreaga influență pentru combaterea corupției, curățarea mediului de afaceri și a administrației publice de practici clientelare. • Vom acorda în ritm susținut cetățenia română cetățenilor Republicii Moldova, pe baza unor proceduri mult simplificate, care să reducă timpul de așteptare la maxim patru luni, dar pe baza unor acte reale și unui test simplu de limba română. • Vom susține independența justiției, lupta anti-corupție și libertatea presei în Republica Moldova. Stimularea investițiilor românești în Republica Moldova, în sectoare strategice, va constitui o prioritate. Cetățenii și societățile comerciale înmatriculate în România vor beneficia de facilități fiscale pentru investiții industriale, agricole, IT, turism, industrii creative și alte domenii din Republica Moldova. Asistența pentru dezvoltare acordată de România va urma principiul proximității și al descentralizării, finanțarea fiind acordată pe cât posibil beneficiarului final, fără a mai tranzita prin autoritățile centrale de la Chișinău. Orice asistență pentru guvernul de la Chișinău va fi legată de condiționalități stricte legate de procesul de reformă și de apropiere cu valorile europene ale României. • Vom sprijini programe transfrontaliere artistice și culturale, schimburi mai ample de experiență între elevi, studenți și profesori, tabere comune, festivaluri și manifestări de prietenie recurente și educația populației de ambele maluri ale Prutului despre realitățile celeilalte țări. O atenție particulară va fi acordată comunităților alolingve din Republica Moldova, prin asistență și facilitarea accesului la învățarea limbii române și facilitarea accesului la media și cărți în limba română. Ireversibilitatea parcursului european va putea fi atinsă atunci când aceste comunități vor fi convinse de avantajele opțiunii de integrare europeană. Combaterea dezinformării va fi o axă prioritară a acțiunii la est de Prut. • Vom sprijini interconectarea reală, funcțională - cu fluxuri active de gaze naturale între România și Republica Moldova, inclusiv prin finalizarea rapidă a segmentului de interconector Onești - Gherăiesti - Lețcani, segment care se află integral pe teritoriul României - cu fonduri POIM și cofinanțare Transgaz. • Vom sprijini societatea civilă și media din Republica Moldova printr-un Fond pentru Democrație, care va co-finanța în parteneriat cu UE și alți parteneri internaționali inclusiv proiecte de combatere a propagandei și dezinformării. • Vom susține companiile care-și desfășoară activitatea în România pentru a-și extinde activitatea în Republica Moldova, prin crearea de locuri de muncă. Relația cu vecinii • Interconectarea energetică și la nivelul infrastructurii sunt obiectivele consensuale ale cooperării cu Ungaria. Punțile culturale dintre cele două națiuni, facilitate de comunitatea maghiară din România și de comunitatea românească din Ungaria, vor fi consolidate prin cooperări sectoriale aprofundate. Relația cu Budapesta trebuie articulată pornind de la valorile democrației liberale. • Ne vom coordona cu Bulgaria în interiorul UE, în domenii sensibile pentru noi și vecinii de la sud de Dunăre, precum aderarea la Spațiul Schengen, cât și în proiecte europene care vizează infrastructura, dar și statul de drept. Prioritizarea regiunii Mării Negre la nivel UE și NATO, ca și sprijinul pentru Balcanii de Vest reprezintă țeluri care necesită conjugarea eforturilor româno-bulgare. Un program ambițios de cooperare academică va fi lansat cu țara vecină de la sud de Dunăre, pentru o mai bună cunoaștere reciprocă. • Serbiei îi vom furniza expertiză pentru negocierile de aderare. Realizarea acesteia va depinde de îndeplinirea angajamentului luat de Belgrad la debutul negocierilor, referitor la protecția minorității românești. Vom ajuta Serbia să-și clarifice opțiunile strategice și să întreprindă reformele profunde necesare unei candidaturi credibile. • În ceea ce privește Ucraina, actor-cheie al Parteneriatului Estic, vom susține în continuare respectarea regimului de sancțiuni decise de UE după agresiunea Rusiei în Estul țării vecine și ocuparea ilegală a Crimeea. Vom acționa pentru implementarea standardelor europene și stimularea reformelor politice, sociale și economice în Ucraina. Ne propunem să soluționăm problemele bilaterale aflate încă pe agendă, precum canalul Bâstroe. Vom ajuta Ucraina în politica de protecție la standarde europene a drepturilor persoanelor aparținând minorităților. Dialogul cu autoritățile de la Kiev va pune accent și pe necesitatea abandonării distincției de sorginte sovietică între români (în nordul Bucovinei) și moldoveni (în sudul Basarabiei). O Ucraină europeană, deziderat pe care România îl susține puternic, nu poate fi clădită în dauna minorităților, ci prin construirea încrederii reciproce. Vom sprijini Ucraina în implementarea standardelor europene în domeniul justiției și al combaterii corupției. Ucraina e o piață de ample dimensiuni: o dinamizare a schimburilor comerciale cu această țară va aduce beneficii substanțiale companiilor din România. Interesele României și Ucrainei converg pe multiple planuri cu cele ale Republicii Moldova: potențialul de cooperare trilaterală trebuie să fie concretizat. • Vom extinde acest interes și pentru vecinii de peste Marea Neagră, explorând metode noi de a beneficia de potențialul energetic al Caucazului de Sud, în special prin relația dintre Azerbaidjan și Georgia.

  1. Original