Programe de guvernare
E1.41

Un sistem de pensii echitabil

Documentul original

Pagina 14-15 ↗

Garantarea independenței Justiției 11. Un sistem de pensii echitabil Jurisprudența internă și internațională a consacrat profesia de magistrat printre acelea care încorporează dreptul legitim de a beneficia de pensie de serviciu, înțeleasă ca un surplus la pensia contributivă primită în baza legii, fără legătură cu stagiul de cotizare efectuat de-a lungul carierei. Pensia de serviciu nu este însă un scop în sine, ci doar un mijloc prin care se poate ajunge, dacă este necesar, la acest deziderat. Motivele din spatele acestui obiectiv sunt numeroase. S-a arătat că profesia de magistrat presupune numeroase restricții, care previn într-o bună măsură posibilitatea obținerii unor surse suplimentare de venit și implicit a unei pensii îndestulătoare. S-a mai reținut că este un loc de muncă stresant, care provoacă uzură intelectuală și psihică, contribuind totodată la scăderea speranței de viață. S-a demonstrat de asemenea conexiunea dintre remunerație și independență, considerându-se că un magistrat care urmează să încaseze o pensie mai redusă decât indemnizația este mai susceptibil să comită fapte de corupție. Problema nu este așadar pensia de serviciu în sine, cât modul deficitar în care aceasta este reglementată în prezent, sens în care propunem următoarele măsuri: (i) eliminarea prevederilor care acordă pensie de serviciu unor persoane care au exercitat alte funcții sau profesii juridice decât aceea de magistrat, inclusiv ca efect al asimilării vechimii în magistratură cu vechimea dobândită în exercitarea altor activități; (ii) eliminarea prevederilor care permit obținerea unei pensii semnificativ superioare ultimei indemnizații; (iii) eliminarea din categoria beneficiarilor pensiei de serviciu a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, având în vedere lipsa unei justificări obiective de acordare a acestui drept; (iv) eliminarea prevederilor care permit magistraților să beneficieze de locuința de serviciu ulterior pensionării.

  1. Original