Programe de guvernare
A

A. Renașterea morală a României – fundament pentru dezvoltarea sustenabilă a țării și prosperitatea cetățenilor ei

Documentul original

Pagina 13-15 ↗

A. Renașterea morală a României – fundament pentru dezvoltarea sustenabilă a țării și prosperitatea cetățenilor ei A1. Creșterea rolului familiei, învățământului, culturii, bisericii și mass-mediei în reconstrucția societății a) Promovarea și sprijinirea vieții sociale axată pe răspundere personală, în primul rând a întemeierii unei familii, bazată pe căsătoria ca uniune naturală între un bărbat și o femeie. b) Promovarea relațiilor corecte în cadrul familiei și a responsabilității părinților în educația copiilor în spiritul valorilor și principiilor creștin-democrate. c) Perfecționarea sistemului asigurărilor sociale prin favorizarea efortului de creștere a copiilor și a activității de îngrijire familială, în spiritul echității funcționării contractului între generații. d) Dezvoltarea unui sistem eficient și modern de consultanță familială. e) Perfecționarea asistenței pentru copiii fără familie și diversificarea stimulentelor acordate familiilor de plasament pentru copiii fără familie sau abandonați. f) Perfecționarea învățământului preuniversitar prin punerea accentului pe formarea unui sistem de gândire solid și dezvoltat, precum și pe clădirea unei culturi largi și solide. g) Stimularea promovării la toate nivelurile de învățământ a valorilor și principiilor creștin- democrate de moralitate, democrație desăvârșită, dreptate, solidaritate, respect pentru alteritate și patriotism luminat, precum și a familiei, comunității și binelui comun ca bază a societății umane; promovarea educației pe bază de modele; asigurarea educației civice. h) Perfecționarea reglementărilor și a aplicării acestora privind prevenirea și combaterea violenței în școli, a delicvenței juvenile, a consumului de droguri și a prostituției în rândul minorilor și tineretului, precum și privind infracțiunile săvârșite cu violență. i) Stimularea menținerii moștenirilor și tradițiilor culturale și spirituale ale poporului nostru; creșterea sprijinului pentru conservarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural național. Perfecționarea promovării culturii române în străinătate. j) Asigurarea accesului cetățenilor la produsele culturale de bază. k) Creșterea bugetului alocat instituțiilor culturale și dezvoltarea finanțării în parteneriat publicprivat a unor activități culturale. l) Dezvoltarea parteneriatului cu Biserica privind misiunea ei de consolidare a comportamentului etic-moral al enoriașilor și de transmitere a valorilor creștin-democrate tradiționale. Susținerea predării religiei și istoriei religiei în școli primare, gimnazii și licee. m) Definirea misiunii mass-mediei, inclusiv social-mediei, în formarea și dezvoltarea la cetățeni a spiritului de moralitate, solidaritate și responsabilitate civică, precum și sprijinirea ei în îndeplinirea acestei misiuni și în întărirea respectării deontologiei profesionale; sprijinirea creșterii responsabilității privind mesajele transmise prin social-media. 14/26 A2. Intensificarea și creșterea eficienței luptei împotriva corupției a) Controlul riguros al averii demnitarilor, judecătorilor, procurorilor și funcționarilor publici, inclusiv la nivelul familiei acestora și inclusiv prin verificarea bunurilor dobândite pe perioada deținerii funcției; introducerea unor reglementări eficiente privind recuperarea integrală a averilor dobândite ilicit. b) Definirea riguroasă a actelor de corupție, a atentatului la securitatea națională, inclusiv economică/energetică și alimentară, a trădării de țară, a criminalității financiare, a evaziunii fiscale și a traficului de influență; judecarea acestor infracțiuni în regim de urgență, sporirea pedepselor pentru aceste infracțiuni, inclusiv confiscarea averilor obținute prin infracțiuni; prelungirea/dublarea/anularea termenelor de prescripție a răspunderii. c) Eliminarea conflictelor de interese prin reglementări clare și precise și prin asigurarea aplicării acestora. d) Eliminarea prin lege din funcții publice a persoanelor compromise moral și profesional. e) Perfecționarea organizării și funcționării administrației de stat pe baza meritocrației. A3. Întărirea statului de drept a) Perfecționarea protejării drepturilor fundamentale ale cetățeanului și pedepsirea drastică a abuzului de putere. b) Eliminarea tuturor privilegiilor necuvenite, dobândite prin legi „speciale” și restabilirea egalității principiale între toate categoriile de cetățeni din România. c) Perfecționarea separării puterilor în stat (legislativă, executivă și judecătorească). Perfecționarea mecanismelor care garantează independența justiției. d) Perfecționarea activității Curții Constituționale prin asigurarea depolitizării (scoaterea numirii judecătorilor de sub controlul politicului), a profesionalizării (membri numai din cadrul elitei academice recunoscute, cu înaltă reputație morală, neafiliați politic), a transparenței și a limitării mandatelor la unul singur, precum și prin limitarea atribuțiilor ei strict la verificarea constituționalității legislative. e) Perfecționarea activității Avocatului Poporului în vederea protejării drepturilor și libertăților constituționale ale persoanei, prin asigurarea depolitizării și profesionalizării (ales numai din cadrul elitei academice recunoscute, cu înaltă reputație morală, neafiliat politic). f) Perfecționarea legii răspunderii parlamentare; restrângerea imunității parlamentare și prezidențiale la declarații și acțiuni politice. g) Perfecționarea legislației privind democrația participativă și referendumurile. h) Perfecționarea legislației privind serviciile secrete; definirea clară și precisă în legislație a interesului național, pentru evitarea abuzurilor privind drepturile persoanei; interzicerea personalului serviciilor secrete să facă afaceri în perioada de angajat și o perioadă de 5 ani după pensionare, precum și să facă politică sau să colaboreze cu entități politice. A4. Creșterea performanței justiției a) Perfecționarea legii răspunderii magistratului prin reglementări eficiente în mod real. b) Creșterea transparenței asupra carierei profesionale a magistraților și asupra actelor privind cariera lor profesională. c) Creșterea transparenței asupra relațiilor de rudenie ale magistraților și a relațiilor de căsătorie ale magistraților, relații din care să rezulte stări de incompatibilitate. d) Degrevarea Înaltei Curți de Casație și Justiție de cauzele de contencios administrativ și fiscal prin trecerea majorității acestora în competența tribunalelor, respectiv a curților de apel. e) Specializarea instanțelor și eficientizarea muncii judecătorilor; degrevarea instanțelor de cauze minore prin instituția arbitrajului. 15/26 f) Revizuirea Codurilor de Procedură Penală și Civilă în vederea reducerii duratei proceselor. g) Asigurarea incompatibilitații între exercitarea în același timp a funcției de parlamentar și a celei de avocat. h) Perfecționarea evaluării deontologice a personalului din domeniul justiției. i) Limitarea mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii la o perioadă de patru ani, fără posibilitatea reînnoirii mandatului. j) Asigurarea rezolvării cu celeritate a „Dosarului Revoluției din decembrie 1989”. A5. Creșterea siguranței cetățeanului a) Perfecționarea activității poliției și jandarmeriei în slujba cetățeanului, pentru apărarea acestuia, precum și pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor (inclusiv a celor economico-financiare), combaterea criminalității și asigurarea ordinii publice. b) Consolidarea imaginii publice a polițistului și jandarmului și creșterea exigenței privind desfășurarea activității acestora. c) Creșterea exigenței în asigurarea siguranței alimentare. d) Creșterea exigenței în asigurarea protecției persoanei privind calitatea și periculozitatea bunurilor de consum. e) Asigurarea producerii interne a medicamentelor și substanțelor active farmaceutice de bază. f) Perfecționarea strategiilor, reglementărilor și măsurilor de protejare a cetățenilor împotriva calamităților, accidentelor ecologice, inundațiilor și a altor dezastre naturale. A6. Întărirea rolului societății civile și perfecționarea dialogului statului cu societatea a) Sprijinirea organizațiilor sindicale prin implementarea în economia și administrația publică românească a principiilor dreptății sociale creștin-democrate privind relațiile dintre capital și muncă, impunând capitalului sarcini de a susține drepturile corespunzătoare ale muncii. b) Asigurarea îndepărtării influenței negative extremiste și socialiste din cadrul mișcării sindicale. c) Perfecționarea legislației de stimulare a funcționării organizațiilor neguvernamentale (ONG) și de definire riguroasă a activității acestora. d) Finanțarea ONG exclusiv în condițiile legii sponsorizării; sprijinirea financiară a ONG prin facilități fiscale. e) Sprijinirea monitorizării reale de către societatea civilă a activității parlamentare, executive și judecătorești, precum și sprijinirea informării cetățenilor asupra cazurilor de corupție.

  1. Original