Programe de guvernare
E6.1

INFRASTRUCTURA DE TRANSPORTURI

Documentul original

Pagina 111-113 ↗

INFRASTRUCTURA DE TRANSPORTURI Dezvoltarea infrastructurii de transport reprezintă o condiție sine qua non pentru stimularea investițiilor, pentru crearea de noi locuri de muncă, pentru creșterea mobilității cetățenilor și a mărfurilor, pentru scoaterea din izolare a zonelor subdezvoltate prin distribuția echilibrată a rețelelor de transport între toate regiunile țării. Asigurarea conectivității și a accesabilității la principalele coridoare de transport care să conducă la îmbunătățirea legăturilor între principalii poli economici de creștere va constitui principalul obiectiv al politicilor de transport. Nicio regiune nu va rămâne în urmă din punct de vedere al dezvoltării infrastructurii de transport. La momentul învestirii Guvernului în anul 2019 domeniul transporturilor nu avea coerență, ci era organizat haotic, cu proiecte blocate, cu majoritatea companiilor de stat în pragul falimentului (C.F.R. Marfă, TAROM), reprezentând un domeniu în care nu au fost asumate decizii strategice care să asigure eficientizarea companiilor din portofoliul ministerului și dezvoltarea infrastructurii în mod echilibrat pe toate cele 4 moduri. Pe parcursul anului 2020, un an deosebit de dificil, România s-a confruntat cu o criză sanitară fără precedent, care a afectat toate sectoarele economice. Totuși, Guvernul a reușit să mențină toate șantierele deschise, să deblocheze proiecte de infrastructură mare, atât pe componenta rutieră, precum autostrada Sibiu-Pitești, Autostrada Transilvania, Autostrada Unirii, cât și pe componenta feroviară, precum legătura feroviară a Gării de Nord cu Aeroportul Otopeni, legătura feroviară București-Giurgiu sau contractele pe Coridorul IV feroviar, pe cele 3 secțiuni din Brașov-Sighișoara. În ceea ce privește extinderea rețelei de metrou, a fost finalizată Secțiunea Drumul Taberei-Eroilor din M5 (cu cele 10 stații, un depou și cei 6,9 km de linie dublă), iar în sectorul aerian a fost accelerată implementarea proiectului de refuncționalizare Rotondei de la Aeroportul Băneasa. De asemenea, au fost finalizate procedurile de atribuire a contractelor pentru realizarea de documentații pentru proiecte majore precum A7 (cei 417 km între Ploiești-Buzău-Focșani-Bacău-Pașcani-Suceava-Siret), pentru o rețea extinsă de drumuri expres în zona Dobrogei și a Dunării de Jos, fiind lansat și un Plan Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru următorii 10 ani. Viziunea pe termen mediu Abordarea Guvernului va fi una integrată și predictibilă, a tuturor modurilor de transport, care va pune pe primul plan interesul legitim al cetățeanului de a avea acces la o infrastructură modernă, sigură și durabilă care să țină pasul cu dinamica regională, astfel încât să fie eliminate decalajele de dezvoltare acumulate în ultimii ani între regiunile istorice. Obiectivele României pentru perioada 2021-2024 la capitolul de infrastructură de transport vin în continuarea și în completarea celor asumate în Programul de Guvernare pentru 2019-2020, și vizează accelerarea investițiilor publice, asigurarea resurselor financiare și umane corect dimensionate pentru implementarea cu succes a proiectelor de investiții, asumarea unor decizii strategice care să declanșeze reforme structurale și să asigure o capacitate administrativă sporită, prioritizarea investiţiilor în domeniul transporturilor astfel încât să reflecte nevoile de conectivitate și de mobilitate, de reducere a aglomerărilor și de asigurare a fluenței circulației. Politicile de transport se vor construi prin promovarea eficienței instituționale, a simplificării administrative și vor fi sincronizate cu realitățile din teren și, în acord, cu direcțiile de acțiune agreate la nivelul UE. Politicile de transport se vor construi prin promovarea eficienței instituționale, a simplificării administrative și vor fi sincronizate cu realitățile din teren și, în acord, cu direcțiile de acțiune agreate la nivelul UE. Investițiile în infrastructura de transport reprezintă, în viziunea liberală, o prioritate națională, motiv pentru care vor fi susținute prin politici structurale ce vor garanta eficiența lor. Astfel, promovarea unei politici de transport orientată spre investiții masive va fi dublată de măsuri de creștere a capacității administrative. Planul Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2020-2030 cuprinde viziunea strategică pentru următorul deceniu și va sta la baza construcției infrastructurii românești. Implementarea accelerată și eficientă a proiectelor de infrastructură cuprinse în Planul investițional depinde de un set de măsuri a căror aplicabilitate va fi atent monitorizată la nivelul fiecărei companii care derulează proiecte majore de investiții. Astfel, se va acționa pe următoarele direcții: Creșterea calității studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice; Eficientizarea relației cu instituțiile și entitățile avizatoare; Îmbunătățirea legislației privind achizițiile publice; Introducerea unui sistem de soluționare rapidă a contestațiilor; Creșterea performanței beneficiarilor și a cooperării între autoritățile locale și naționale; O monitorizare eficace a implementării proiectelor. Următorii 4 ani vor fi decisivi pentru evoluția domeniului transporturilor, în care Guvernul se va concentra pe câteva direcții de acțiune care să ne garanteze îndeplinirea cu succes a obiectivelor strategice fixate prin Programul de Guvernare, pe componenta de infrastructură de transport: ÎNDEPLINIREA OBIECTIVELOR DE INFRASTRUCTURĂ DE TRANSPORT

  1. Original