Programe de guvernare
E12.3

II. Obiective asociate instituțiilor din subordine/coordonare

Documentul original

Pagina 219-223 ↗

II. Obiective asociate instituțiilor din subordine/coordonare Politici active de ocupare/de stimulare a muncii În România sunt peste 6 milioane de angajați activi. În ultimul an, Guvernul liberal a reușit să sprijine pe o bună parte dintre aceștia pentru a nu își pierde locurile de muncă, lucrând în parteneriat activ cu angajatorii. Cu experiența din perioada pandemiei, dar și pe baza evaluării eficienței de până acum a ANOFM, devine evident faptul că Agenția trebuie să se adapteze noilor tendințe din piața muncii, punând accent pe dobândirea de abilități în folosirea tehnologiei de către angajați. O serie de modificări sunt vizibile pe piața muncii, între care și ponderea în creștere a activităților desfășurate în telemuncă. Dintre toate categoriile de persoane, rămân vulnerabile categoriile cuprinse în grupa de vârstă 16 – 29 ani și cele din grupa de vârstă 50+, inclusiv pentru românii întorși din diaspora, pentru care măsurile de atragere de fonduri europene trebuie să fie intensificate în continuare. Pe de altă parte, având în vedere vulnerabilitățile la care sunt expuse persoanele fără educație, exigențele pentru accesul la cursuri de formare pentru persoanele cu 4 clase absolvite trebuie relaxate, obiectivul final fiind acela de a sprijini cetățenii să muncească. Nevoile de formare se văd cel mai bine de către angajatori, și nu dinspre instituțiile publice, cum ar fi ANOFM. De aceea, în locul programelor de formare stabilite anual de către ANOFM, nu întotdeauna printr-o amplă consultare a pieței, accesul la fonduri pentru formare trebuie facilitat pentru angajatori, astfel încât aceștia să gestioneze ei înșiși granturi pentru formarea candidaților la diferite poziții din companii. Angajatorii știu cel mai bine ce fel de resursă umană calificată le este necesară și vor putea administra fonduri externe nerambursabile în acest sens. Obiectiv: Eficientizarea politicii de ocupare și de stimulare a muncii, astfel încât să se ofere servicii competitive și adaptate realităților din piața muncii atât pentru angajatori, cât și pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. Partidul Național Liberal pune accent pe măsurile active care să sprijine fomarea continuă, măsuri adaptate actualelor nevoi emergente, întrucât crede în importanța investiției în creșterea competențelor angajaților. Programele trebuie să fie adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități și trebuie să ofere perspective care să răspundă inclusiv solicitărilor românilor din diaspora. De asemenea, va continua colaborarea cu miniștrii muncii de la nivelul Uniunii Europene pentru corecta informare a românilor care merg să lucreze în străinătate cu privire la condițiile de muncă, respectiv pentru elaborarea unui pachet minimal de protecție socială, indiferent de țara în care lucrează. Principalele măsuri: Creșterea capacității Agenției de identificare a oportunităților de angajare și sprijinirea, prin resurse proprii sau externalizate, a șomerilor, în găsirea unui loc de muncă; Facilitarea accesului angajatorilor la resurse europene/naționale pentru pregătirea angajaților astfel încât să crească eficiența programelor de formare; Creșterea capacității Agenției de a realiza prognoze/evaluări ex-ante privind evoluția pieței muncii, astfel încât să se anticipeze prioritățile în domeniu respectiv să se fundamenteze corespunzător luarea deciziilor; Evaluarea măsurilor de sprijin pentru acordarea de beneficii persoanelor vulnerabile din punct de vedere economic. Descurajarea dependenței persoanelor apte de muncă de ajutoare sociale prin monitorizarea aplicării politicilor de stimulare a muncii inclusiv a măsurilor de sistare a ajutoarelor sociale în caz de refuz a ofertelor de muncă; Actualizarea în conformitate cu nevoile pieței muncii a legii privind asigurările pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă; Continuarea măsurilor de sprijin a angajaților și angajatorilor în perioada post-pandemie Covid-19, inclusiv prin susținerea acestora din fonduri europene sau alte mecanisme (SURE); Î mbunătățirea conținutului programelor de formare pentru ca cererea de locuri de muncă să se intersecteze cu oferta angajatorilor, inclusiv pentru categoriile de persoane care și-au pierdut locul de muncă în perioada pandemiei, prin prioritizarea dobândirii de cunoștințe în folosirea tehnologiei IT; Sprijinirea Ministerului Educației și Cercetării în dezvoltarea unui program național de educație vocațională, precum și în modificarea legii educației naționale pentru a elimina barierele administrative care împiedică dezvol- tarea învățământului vocațional în sistem clasic sau în sistem dual. Politici corecte și eficiente vizând pensiile Legislația din România s-a schimbat în acest domeniu în ultimii ani, separat de cadrul general, o serie de excepții și de privilegii fiind obținute prin legi speciale în Parlament. Acest lucru a creat, la nivelul celor 4,9 milioane de pensionari, diferite tipuri de pensii stabilite nu numai pe criteriul contributivității. Partidul Național Liberal susține aplicarea generală a principiului contributivității în stabilirea dreptului la pensie și va continua să majoreze anual valoarea punctului de pensie pentru a acoperi 100% rata inflației și minim 50% din rata de creștere a salariului mediu brut pe economie. Dincolo de cadrul legal, o serie de probleme de management în casele de pensii, ascunse de prea mulți ani, au fost scoase la iveală de un management axat pe criterii de performanță impus de Ministrul Muncii în anul 2020. Vor fi consolidate în continuare abilitățile de management la nivelul conducerii caselor de pensii, prin fixarea, de la începutul anului 2021 a unor indicatori de performanță clari pentru toate casele. Un criteriu de evaluare esențial se va referi la recuperarea în totalitate a întârzierilor (unele extrem de mari) în emiterea deciziilor de pensionare, a deciziilor de recalculare respectiv a deciziilor pentru pensiile comunitare. În noua abordare de management, consultând și modele europene în domeniu, parte din activitățile necesare în vederea stabilirea dreptului la pensie ar putea fi externalizate pentru a degreva sistemul public de anumite sarcini care aglomerează personalul. Toate informațiile vor fi publice, casele de pensii având un deficit de comunicare cu pensionarii ceea ce, pe fondul permanentelor schimbări la nivelul cadrului legal, induce o neîncredere a pensionarilor în sistem. Anul 2020, afectat direct de efectele pandemiei, nu a putut genera, în condiții de obiectivitate, o dezbatere publică necesară privind contribuțiile la pilonul 2 de pensii. Obiectivul rămâne prioritar pentru Guvernul PNL. Obiectiv: Va crește nivelul de informare a pensionarilor cu privire la întreg cadrul legal și implicit la modificările din ultimii ani și capacitatea sistemului, de identificare și implementare a soluțiilor de creștere a eficienței în furnizarea serviciilor pentru pensionari, indiferent de locul de reședință. Principalele măsuri: Creșterea capacității caselor de pensii în folosirea tehnologiei pentru rezolvarea solicitărilor pensionarilor; Întărirea capacității de comunicare/ răspuns la solicitările de informații ale beneficiarilor; Eficientizarea activității caselor de pensii, inclusiv prin evaluarea oportunității externalizării unor componente în furnizarea serviciilor; Stabilirea unui mecanism privind predictibilitatea creșterii anuale a punctului de pensie; Evaluarea impactului legii pensiilor din sistemul public în urma activității unui grup de lucru cu Ministerul Finanțelor Publice, cu Casa Națională de Pensii Publice și cu Comisia Națională de Strategie și Prognoză în urma căreia să se identifice măsuri pentru reducerea inechităților din sistemul public de pensii (cu apreciere pentru activitatea celor care au muncit cu un nivel redus de contribuții la stat); Creșterea contribuțiilor către Pilonul II de pensii cu un punct procentual de la 3,75%, cât este în prezent, după transferul contribuțiilor sociale în sarcina angajaților, până la 4,75% în 2024; Promovarea unor soluții legislative pentru dezvoltarea sistemului de pensii private: • Contribuții la completarea cadrului legislativ care vizează regimul fiscal aplicabil fondurilor de pensii ocupaționale, administratorilor acestora, participanților la fonduri și angajatorilor; • Susținerea adoptării cadrului legal necesar introducerii produselor pan-europene de pensii ca nou vehicul de economisire pentru investiții europene și finanțare durabilă; • Promovarea cadrului legal care vizează organizarea și funcționarea sistemului de plată a pensiilor private (proiect de Lege privind plata pensiilor private). Flexibilizarea și dezvoltarea legislației de pensii facultative, prin adaptarea profilului de risc la parametrii persoanei în cauză (vârstă, obiectiv), a criteriilor de deductibilitate completă a cheltuielilor angajatorilor care contribuie la pensiile facultative și crearea de noi produse de acest tip. Politici publice eficiente pentru salariații din România, inclusiv prin descurajarea încălcării legislației privind relațiile de muncă printr-o activitate eficientă a Inspecției Muncii MĂSURI PENTRU SALARIAȚII DIN ROMÂNIA

  1. Original