Viziunea pe termen mediu
Documentul original
Pagina 217 ↗Viziunea pe termen mediu Acțiunile Ministerului Muncii și Protecției Sociale se vor concerta, în continuare, pe două paliere cu importanță majoră. Unul este legat de introducerea digitalizării în toate domeniile de activitate și la toate palierele de interacțiune cu cetățeanul, ceea ce presupune dezvoltarea sistemului informatic existent, precum și transferul în format electronic a tuturor serviciilor oferite de instituțiile din subordinea/aflate în coordonarea ministerului („zero timp de așteptare, zero hârtii”). Al doilea palier este legat de abordarea personalizată și integrată în funcție de profilul beneficiarului: acesta este preluat de specialiștii sistemului de protecție socială care îi vor oferi toată paleta de servicii și beneficii sociale, dar și consiliere și mediere pentru piața muncii (în prezent, aproximativ 286.000 de șomeri) sau pentru pensionare (în prezent, 4,9 milioane de pensionari). Este imperativ ca fondurile europene pe care România le are la dispoziție să fie valorificate în sensul dezvoltării serviciilor MMPS și asigurării accesului tuturor cetățenilor la acestea. Totodată, Ministerul Muncii și Protecției Sociale se va asigura de respectarea principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați prin toate politicile și programele naționale care vor fi elaborate, în scopul realizării de noi progrese și accelerării ritmului acestora la nivelul societății.