Programe de guvernare

2. I. Justiție, drepturi și libertăți cetățenești

Obiectivele programului guvernamental în domeniul Justiției sunt stabilite plecând de la competențele legale ale Ministerului Justiției, ținând cont de durata maximă a mandatului prezentului Guvern PNL, până la alegerile generale anticipate sau la termen din 2020, de nevoile imediate ale sistemului judiciar și Justiției în ansamblu și resursele financiare aflate la dispoziția ministerului, evoluțiile instituționale și salariale din interiorul sistemului judiciar, recomandările și obiectivele din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare în domeniul Justiției, precum și obiectivele României exprimate de ministrul Justiției în cadrul Consiliului JAI din ianuarie 2020, desfășurat la Zagreb, odată cu preluarea Președinției croate a Consiliului. Obiective specifice Măsuri propuse pe termen scurt:

E2.6

MCV

Cod editorial
Original
E2.9

Constituirea a două grupuri de lucru extinse pentru modificarea Legilor justiției și a Codurilor penale. Acestea vor fi alcătuite din reprezentanți ai Ministerului Justiției, alături de care vor fi invitați reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii, asociațiilor de magistrați, societății civile, Facultăților de drept și ai Parlamentului, care să analizeze și să evalueze impactul modificărilor legilor justiției și a codurilor penale.

Cod editorial
Original
E2.11

Elaborarea unui alt act normativ complex care să instituie măsuri de coroborare a dispozițiilor Regulamentului EPO cu normele interne. Există un grup de lucru inter-instituțional care a analizat problematica la MJ cu reprezentanți ai PICCJ, DNA, DIICOT, CSM, DLAF. Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce

Cod editorial
Original