. Consolidarea performanței cercetării universitare — etică și integritate
Documentul original
Pagina 93 ↗IV. Învățământ superior — performanță, etică și integritate IV.3. Consolidarea performanței cercetării universitare — etică și integritate a) Dezvoltarea cercetării în universități prin finanțarea acestora în regim competitiv, cu scopul de a dezvolta resursele umane specializate în cercetare, infrastructurile de cercetare, precum și mecanisme de monitorizare și evaluare a calității și relevanței activităților de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI); b) Continuarea și creșterea finanțării cercetării științifice din universități în cadrul finanțării de bază. În acest fel se va susține dezvoltarea activităților CDI în universitățile publice, crescând performanța și vizibilitatea cercetării românești în plan internațional; c) Sprijinirea universităților în vederea preluării unor institute de cercetare; d) Stimularea instituțiilor de învățământ superior pentru a dezvolta programe de studii și activități de cercetare relevante pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă SDG, precum și a altor activități conexe; e) Finalizarea evaluării și reforma școlilor doctorale, inclusiv prin evaluarea calității procesului educațional din cadrul acestui parcurs academic, pentru creșterea performanței școlilor doctorale, în condiții de transparență, etică și integritate academică; f) Elaborarea și asumarea unei strategii proprii de etică și integritate la nivelul fiecărei instituții organizatoare de studii universitare de doctorat.