III. Reconfigurarea sustenabilității si asigurarea unor standarde de calitate si siguranta in sistemul de sănătate
Documentul original
Pagina 168 ↗III. Reconfigurarea sustenabilității si asigurarea unor standarde de calitate si siguranta in sistemul de sănătate • Reorganizarea serviciilor medicale în asistența medicală primară, ambulatorie și spitalicească astfel încât să se poată asigura servicii medicale simultan atât pentru patologiile acute și cronice, cât și să se poată răspunde optim în condiții epidemice/pandemice (să fie asigurate servicii medicale concomitent pacienților Covid-19, precum și celor non-Covid-19) • Finanțarea corespunzătoare a medicinei de familie, cu un obiectiv de minimum 8% din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și creșterea progresivă a rolului său, astfel încât numărul internărilor evitabile să scadă prin monitorizarea și dispensarizarea adecvată a bolilor cronice și măsuri preventive eficiente. • Extinderea serviciilor medicale de asistenţă medicală primară şi ambulatorie, urmărindu-se creșterea graduală a ponderii medicinei primare în cadrul bugetului FNUASS, pentru a reduce presiunea asupra nivelului superior al piramidei serviciilor de sănătate (spitale). • Asigurarea accesului la medicina primară și de urgență în zonele greu accesibile și izolate prin realizarea unui program de acoperire a unor servicii de sănătate pentru populația defavorizată, indiferent de zona în care se află (medicamente, servicii stomatologice, servicii medicale auxiliare). • O nouă lege a malpraxisului în dezbatere publică. Rolul unității sanitare ca și co-responsabil, posibilitatea și rolul medierii. • Asigurăm standarde de siguranță pentru toate spitalele din țară și actualizarea si finalizarea masterplan-urilor regionale de sănătate prin evaluare întregii infrastructuri sanitare, planuri de conformare / renovare / înlocuire a infrastructurii curente, alocare a fondurilor publice strict în funcție de planurile de conformare / renovare / înlocuire. • Asigurarea standardelor minime în toate spitalele României prin inventarierea urgentă a unităților medicale care funcționează în condiții insalubre sau care pun în pericol siguranța cetățenilor și demararea procedurilor de achiziții pentru renovarea lor. • Actualizarea Tarifului pe Caz Ponderat – TCP pentru spitalizarea continuă acuți, a costului pentru ziua hotelieră pentru spitalizare continuă cronici, a decontării spitalizărilor de zi și a serviciilor în ambulatorul de specialitate.