Asistență socială îndreptată către nevoile reale ale beneficiarilor Asigurarea egalității de șanse
Documentul original
Pagina 159 ↗Asistență socială îndreptată către nevoile reale ale beneficiarilor Asigurarea egalității de șanse Peste 830.000 de persoane cu dizabilități și aproximativ 70.000 de copii cu nevoi speciale vor beneficia de servicii adaptate nevoilor lor și familiilor în comunitățile în care trăiesc. Serviciile de tip respiro au fost identificate ca fiind o nevoie fundamentală, având un impact pozitiv asupra calității vieții familiilor persoanelor cu dizabilități și un rol semnificativ în prevenirea instituționalizării. Aproape 18.000 de persoane cu dizabilități instituționalizate în centre de dimensiuni mari sau medii vor beneficia de o regândire a mecanismului de dezinstituționalizare, orientat pe alternative de viață independentă sau semi-independentă în comunitățile urbane și suburbane, pentru a evita perpetuarea izolării și lipsa de servicii la care au fost condamnați în ultimele decenii. Dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități va urmări incluziunea socială a acestora și dezvoltarea abilităților de viață independentă în comunitate, acolo unde există servicii și resurse, deopotrivă publice și private. Sisteme de sprijin și suport pentru viață independentă vor fi acordate și persoanelor cu dizabilități care nu sunt instituționalizate. În colaborare cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, vom reevalua atât cuantumul decontabil cât și lista tehnologiilor asistive disponibile ca sprijin pentru o viață activă și incluziune în muncă, urmărind principiul în care o investiție în tehnologia asistivă potrivită și modernă este o investiție care se recuperează în timp prin participarea persoanei respective în viața comunității și diminuarea costurilor directe și indirecte ale lipsei de independență. Va fi reevaluată legislația în domeniul pensiilor de invaliditate pentru a permite corelarea cu activități ocazionale intelectuale și artistice fără a pune în pericol pierderea acesteia.