Programe de guvernare
E15.7

IV. Transformarea digitală.

Documentul original

Pagina 109-110 ↗

IV. Transformarea digitală. Accelerarea transformării digitale reprezintă obiectivul de referință pentru definirea noului model de dezvoltare a României. Acest obiectiv, în continuă evoluție, implică adaptarea rapidă și eficientă la noile tehnologii, precum inteligența artificială, internetul lucrurilor și tehnologiile blockchain. Transformarea digitală vizează optimizarea proceselor în administrație, industrie și servicii, creând oportunități pentru îmbunătățirea calității vieții și creșterea productivității economice. Prin investiții în infrastructura digitală, educație și competențe digitale, România poate dezvolta un ecosistem inovator care să ofere cetățenilor și mediului de afaceri acces la servicii moderne, eficiente și sigure. Din acest spectru larg al transformării digitale, insistăm asupra sectorului public, ale cărui servicii electronice continuă să fie clasificate sub media europeană. Cele mai importante cauze identificate pentru acest decalaj sunt: • Abordarea autorităților și instituțiilor publice asupra importanței digitalizării. Sectorul public continuă să vadă ca principal beneficiu în transformarea digitală un mod de a reduce costurile de funcționare, în loc să abordeze acest proces ca pe principala modalitate a creșterii calității serviciilor publice (de exemplu: lipsa unui cadru sistematic și predictibil de asigurare a fondurilor necesare mentenanței sistemelor informatice). • Sectorul public nu conține suficienți decidenți de nivel înalt care au ca obiect principal de activitate transformarea digitală a instituțiilor lor – Chief Information Officer/Arhitect Șef e-Guvernare. De asemenea, sectorul public are insuficiente resurse umane specializate în domeniul arhitecturilor de sisteme informaționale, în particular în ceea ce privește interoperabilitatea semantică si nu are un corp de experți de e-Guvernare, specialiști care sunt esențiali în dezvoltarea de servicii publice electronice mai calitative, orientate spre cetățeni și mai ușor accesibile, deși a fost introdusă în COR funcția ocupațională de expert în e-Guvernare în administrația publică. Mai mult, sectorul public nu are nici instrumentele remunerative capabile să atragă această resursă umană, atât la nivelul decidenților, cât și la nivel de execuție. • Lipsește o arhitectură IT care să susțină interoperabilitatea tehnică și care, în mod eficient și scalabil, să aducă laolaltă date și, după caz, documente din sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice pentru operaționalizarea serviciilor publice electronice. • Sectorul public, în ansamblul său, nu este încă suficient de deschis spre a valorifica potențialul sectorului IT românesc în scopul transformării digitale, prin proiecte pilot, chiar dacă o serie de progrese au fost făcute la ministerului de linie sau la Autoritatea pentru Digitalizarea României. • Autoritățile și instituțiile publice nu valorifică la maximum instrumentele care există acum în legislația din domeniul achizițiilor publice (de exemplu: parteneriatul pentru inovare, contractele cadru cu mai mulți prestatori interschimbabili etc.) pentru a crea contexte mult mai agile pentru pilotarea și dezvoltarea alături de utilizatori a platformelor prin intermediul cărora sunt furnizate serviciile publice electronice, ceea ce duce la perioade lungi între lansări de noi funcționalități, la uzură morală a tehnologiilor și la o adoptare foarte redusă de către populație. • Deficitul de competențe digitale la nivelul cetățenilor și al companiilor, care duc la un grad redus de utilizare a canalelor electronice pentru accesarea serviciilor publice.

  1. Original