Programe de guvernare
E10.12

XI. Afaceri Europene și Relații Internaționale.

Documentul original

Pagina 81-82 ↗

XI. Afaceri Europene și Relații Internaționale. • Clasarea procedurilor de infrigement din domeniul mediului, apelor și pădurilor declanșate de Comisia Europeană împotriva României. • Creșterea vizibilității și profilului României în negocierile legislației de mediu și climă la nivelul instituțiilor europene (Comisia Europeană, Consiliul European, Parlamentul European). • Continuarea demersurilor în vederea aderării la o serie de instrumente juridice - OCDE în domeniul mediului. Au fost identificate 69 de instrumente juridice OCDE (12 decizii, 7 declarații și 50 de recomandări), iar implementarea sau gestionarea acestora va reveni în sarcina Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, instituție care va gestiona cel mai mare număr de instrumente din cadrul Guvernului României. • Asigurarea formulării și implementării măsurilor necesare pentru atingerea obiectivelor Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice, Acordului de la Paris, Agendei 2030 a ONU pentru dezvoltare durabilă în privința obiectivelor de mediu, precum și a altor convenții de profil la nivel internațional. • Realizarea acțiunilor necesare pentru continuarea și consolidarea relațiilor bilaterale și/sau multilaterale cu o serie de state pentru promovarea imaginii și a rolului României la nivel internațional.

  1. Original