Programe de guvernare
TXT-8

5. Reformă a zonei Euro

Documentul original

Documentul sursă ↗

5. Reformă a zonei Euro Zona Euro este o construcție incompletă deoarece nu include un buget comun care să poată contrabalansa șocurile financiare/economice asimetrice cu care se vor confrunta, mai devreme sau mai târziu, statele membre. Mandatul Băncii Centrale Europene trebuie regândit pentru a încorpora schimbările structurale din sistemul financiar european, schimbări care afectează direct piețele titlurilor de stat ale ţărilor membre prin rolul de „activ sigur” pe care titlurile de stat îl au în momente de criză. Susținem reforma mandatului Băncii Centrale Europene, astfel încât acesta să includă: Responsabilități de a proteja statutul de „activ sigur” al titlurilor de stat naționale, prin intervenții directe (cum face, de exemplu, Banca Centrală a Angliei). Fără acesta, statele membre pot pierde rapid spațiul fiscal (mai ales în momente de criză) chiar dacă au avut politici fiscale responsabile înainte de criză; Responsabilități specifice de a accelera tranziția către un sistem financiar „‘verde”’, prin politici macro prudențiale „verzi” și un cadru de implementare a politicilor monetare care să penalizeze activele „maro” (brown assets). Numai o capacitate fiscală comună, consistentă și automată (non-discreționară) ar putea compensa restricțiile. Considerăm că România nu trebuie să adopte moneda Euro până când nu se va adopta o politică fiscală comună. Potențialele beneficii ale adoptării (eliminarea costurilor de tranzacție, piețe financiare integrate și o mai mare stabilitate a prețurilor) nu pot compensa evidentele neajunsuri cauzate de lipsa instrumentului de politică monetară, constrângerea politicii fiscale naționale și prețuri stabilizate la un nivel superior (deoarece vor tinde să se alinieze cu cele din restul zonei Euro).

  1. Original