4. O politică macroeconomică în favoarea investițiilor publice

4. O politică macroeconomică în favoarea investițiilor publice Este necesară reforma substanțială a regulilor Compactului Fiscal European (urmaș al Pactului de Stabilitate și Creștere), care plafonează artificial și excesiv capacitatea statelor membre de a face investiții publice în infrastructură socială, transport public, educație și cercetare. Limitele numerice stricte (de 3% deficit general, 1% deficit structural și 60% datorie publică) sunt lipsite de o reală însemnătate economică asupra politicilor fiscale ale statelor membre. În schimb, considerăm că noile reguli ar trebui să evalueze: Sustenabilitatea (și nu nivelul) datoriei publice, astfel încât statul să se poată împrumuta cu o rată a dobânzii, în primul rând, mai mică decât dobânda pe care o plătește pe datoria existentă și, în al doilea rând, mai mică decât rata de creștere a PIB-ului; „Valoarea netă” a unui stat, în sensul că nivelul datoriei publice trebuie raportat la activele unei țări, deoarece activele pot fi mai mari decât datoria, oricât de mare ar fi aceasta; Calitatea/oportunitatea (și nu cantitatea) investițiilor publice care vor conduce la creșterea deficitului. Dacă un stat va realiza investiții care vor conduce la creșterea productivității economice, nicio limită de deficit sau de datorie publică nu ar trebui să împiedice realizarea acestor investiții, mai ales dacă ele nu pot fi satisfăcute de către investitori privați; Prioritizarea investițiilor publice în tranziția energetică (dată fiind criza schimbărilor climatice) și excluderea acestora din calculul deficitului public.

1. 0Original