Măsuri
Documentul original
Pagina 59-60 ↗Măsuri • Elaborarea unei strategii naționale de descentralizare a deciziilor limitative impuse întreprinderilor publice în vederea dezvoltării companiilor de stat profitabile, pentru a oferi servicii de bună calitate, la un preț competitiv, concomitent cu modernizarea serviciilor ofertate pe o piață concurențială. Trebuie să prioritizăm descentralizarea deciziei de stabilire a cheltuielilor pentru companiile cu capital de stat profitabile, prin mutarea deciziei la ministerul de resort, în vederea evitării birocrației și dezvoltarea acestora în mod sustenabil și accelerat, în concordanță cu societățile private, aceasta având impact în dezvoltarea organizatorică, economică şi juridică a companiilor. • Eliminarea limitărilor impuse de legislație companiilor cu capital de stat profitabile privind întocmirea bugetului anual de venituri și cheltuieli în vederea evitării situațiilor în care acestea să își modifice strategia de dezvoltare în funcție de legea anuală a bugetului de stat. Acolo unde societățile sunt în domenii esențiale pentru economia țării, siguranța națională și interesul strategic, pentru posturile unde specialiștii necesită un timp îndelungat de pregătire specializată și autorizare, să se poată angaja personal, înainte de vacantarea posturilor, iar costurile cu aceștia să fie introduse în calculul productivității muncii după perioada de formare. Dacă în domeniul privat orice companie poate să elaboreze şi să pună în aplicare orice fel de politici de personal, cât timp acestea sunt în conformitate cu legislaţia în vigoare, în domeniul administraţiei publice și al companiilor cu capital de stat această libertate este mai restrânsă. Există legi, reguli şi regulamente care, mai degrabă, pun accentul pe uniformizare decât pe flexibilitate. • Eficientizarea proceselor administrative pentru societățile comerciale – reducerea sarcinilor administrative pe care trebuie să le ducă la îndeplinire o firmă, accent mai mare pus pe responsabilitatea antreprenorilor, declarații de conformitate și pe propria răspundere. • Digitalizarea procesului de înființare a firmelor. • Deblocarea legii holdingurilor. • Continuarea și dezvoltarea accesului la finanțare pentru asigurarea capitalului de lucru și a fluxului de lichidități pentru firmele care-și reiau activitatea după relansarea economică post-pandemie. • Crearea unei strategii pentru echilibrarea balanței comerciale și dezvoltarea de programe pentru a facilita exportul producătorilor români, alături de dezvoltarea reţelei de reprezentare economică externă în raport cu strategia economică națională. • Asigurarea continuității și finanțarea programelor de sprijinire a Start-Up- urilor. • Operaționalizarea de noi programe pentru IMM-uri, inclusiv Start-Up-uri din fondurile structurale. • Relansarea Măsurii 1 și adăugarea de noi categorii de aplicanți eligibili, respectiv Întreprinderi Individuale, Întreprinderi Familiale, Profesii Liberale. • Deblocarea fondurilor aferente Măsurii 2 de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în vederea finalizării plăților pentru toți beneficiarii admiși în cadrul măsurii. • Schema de ajutor de stat pentru domeniile HORECA - finalizarea procesului de evaluare , demararea procesului de contractare și efectuare de plăți • Elaborarea programului Tech Nation de sprijinire și impulsionare a digitalizării economiei.