Creșterea capacității instituționale și profesionalizarea resurselor umane
Documentul original
Pagina 43 ↗IV. Măsuri de îmbunătățire a absorbției fondurilor europene 3. Creșterea capacității instituționale și profesionalizarea resurselor umane • Elaborarea și susținerea unui plan de capacitate administrativă la nivel național, regional și local • Valorificarea elementelor de flexibilitate identificate în legislația europeană în materie de fonduri europene; • Inițierea unei strategii de profesionalizare rapidă, precum și creșterea capacității instituționale în domeniul fondurilor europene, de la nivel național la nivelul autorităților locale; • Sprijinirea și susținerea prin informare, instruire, cofinanțare și asistență tehnică a participării beneficiarilor din România în programele gestionate direct de Comisia Europeană și/sau alți finanțatori. Coordonarea acestui proces, inclusiv crearea unui portofoliu de proiecte strategice pentru România.