Programe de guvernare

4. MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE

Guvernul României își asumă ca proiect de țară prioritar implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență. Cele 64 de reforme și 107 investiții vor reprezenta temelia pe care fiecare minister își va concentra eforturile și resursele în următorii ani. Ministerele se angajează să ducă la îndeplinire cu prioritate reformele din PNRR pentru care sunt responsabili și să mobilizeze expertiza și resursele necesare pentru a realiza la timp și sustenabil toate investițiile planificate. Având în vedere importanța PNRR pentru economia României, precum și timpul limitat de care dispunem pentru a realiza reforme structurale cu impact major pentru întreaga societate, ministerele trebuie să se asigure că au la dispoziție resursa umană suficientă și competentă. Guvernul României va aloca cu prioritate resurse pentru recrutarea specialiștilor și atragerea expertizei înalte din domeniile vizate de reforme și investiții. Fondurile europene, cu precădere politica de coeziune, reprezintă principalul instrument de investiții al Uniunii Europene. Având în vedere ponderea acestora în PIB-ul anual de peste 5%, fondurile europene sunt șansa României de a-și maximiza oportunitățile de dezvoltare printr-o bună administrare. România urmează să beneficieze de un volum de fonduri europene fără precedent, peste 80 de miliarde de euro – în cadrul politicii de coeziune, politicii agricole comune și pachetului de relansare economică, a căror utilizare trebuie să schimbe fundamental societatea românească. Pentru transpunerea acestor resurse în rezultate palpabile este necesar un efort colectiv și un angajament al întregii societăți. Începând din acest moment, principiile care vor guverna domeniul fondurilor europene sunt: • Simplificare prin descentralizare; • Transparență prin digitalizare; • Sustenabilitate prin mentenanță; • Parteneriat prin implicare. PRIORITĂȚI PE TERMEN MEDIU 2021-2024: III. Operaționalizarea Mecanismului de Redresare și Reziliență și crearea cadrului instituțional și financiar de implementare a proiectelor care sunt parte din Planul Național de Relansare și Reziliență IV. Măsuri de îmbunătățire a absorbției fondurilor europene