Nevoia unor măsuri integrate în procesul educaţional, prin colaborarea Ministerului Educaţiei cu Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Finanţelor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Dezvoltării, precum şi cu autorităţile locale.
Documentul original
Pagina 153 ↗Probleme structurale ale educaţiei din România 6. Nevoia unor măsuri integrate în procesul educaţional, prin colaborarea Ministerului Educaţiei cu Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Finanţelor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Dezvoltării, precum şi cu autorităţile locale. Însă, problema accesului este dublată de calitatea necorespunzătoare a actului educaţional din multe unități de învățământ. Conform testelor PISA, nivelul de competenţă la citit, matematică şi ştiinţe plasează elevii de 15 ani din România pe ultimele locuri din Uniunea Europeană. Dintre aceştia, 44% sunt definiți ca analfabeţi funcţional, afectând participarea viitoare a acestora la viaţa civică şi economică. O problemă specială o reprezintă învăţământul în limbile minorităţilor naţionale care sunt dezavantajate din cauza lipsei resurselor educaţionale, inclusiv a celor digitale şi a constrângerilor normative a efectivelor de elevi de la clasă. De asemenea, discrepanţa mare a rezultatelor obţinute de elevi la examenele naţionale indică o problemă de inechitate structurală. O altă problemă importantă este şi faptul că din perspectiva ponderii studenților la mia de locuitori, România ocupă ultimul loc din Uniunea Europeană. Cercetarea din România a suferit de pe urma subfinanţării cronice. Cu cea mai mică pondere a PIB alocată cercetării din UE nu este deloc surprinzător că România a ajuns să fie calificată de către Comisia Europeană drept inovator modest. Toate aceste probleme sunt agravate de calitatea precară a infrastructurii. De la numărul insuficient al creşelor şi grădiniţelor la numărul mare al clădirilor şcolare fără apă curentă sau autorizare ISU, copiii şi profesorii din România nu beneficiază de condiţii adecvate de desfășurare a procesului educațional. Existenţa acestor probleme structurale limitează capacitatea României, în ansamblu, de a construi o societate dezvoltată în contextul unei economii globale competitive şi bazate pe tehnologie. Totodată, riscul ridicat de perpetuare a sărăciei şi de limitare a mobilităţii sociale este agravat de campanii de dezinformare şi de ştiri false.