11. Fiscalitate
Documentul original
Documentul sursă ↗11. Fiscalitate Susţinem o taxare redusă şi uniformă, neîmpovărătoare şi nediscriminatorie. O atenţie deosebită se va acorda asupra diminuării drastice a impozitării muncii şi asigurării corespondenţei între taxare şi beneficii. Obligaţiile vor fi la nivelul corespunzător beneficiilor celor interesaţi. Fiscalitatea va fi adaptată noilor cerinţe rezultate în urma reformei administrative, la toate nivelurile. Garantăm egalitatea de şanse în condiţiile unui câmp larg de posibilităţi (respectiv îngust în obligaţii administrative) şi impozite dintre cele mai uşoare şi cât se poate de uniforme. În urma reformei administrativ-teritoriale, administraţiile locale şi cele regionale vor avea atribuţiile financiare corespunzătoare satisfacerii intereselor comunităţilor pe care le reprezintă. O cotă redusă a contribuţiilor va avea destinaţia de a fi redistribuită temeinic, justificat şi pe o scurtă durată comunităţilor aflate în dificultate. Susținem transferarea unui volum cât mai mare de taxe de la nivel național la nivel local. Beneficiile se vor materializa în întărirea independenței administrațiilor locale față de decidenții politici de la centru și posibilitatea deciziei asupra propriilor nivele de taxare la nivel local. Susţinem reducerea taxelor aferente companiilor. Pentru o întreprindere, taxele pe care aceasta le plătește sunt considerate costuri, iar ele se transferă în întregime în prețurile mărfurilor și serviciilor produse. Astfel, nu compania, ci clienții acesteia ajung să le plătească – astfel, o întreprindere e doar un agent de încasare a taxelor de la clienții săi. Considerăm că toţi contribuabilii trebuie să cunoască în permanență cât plătesc statului, pentru a putea să-l tragă pe acesta la răspundere când banii nu sunt folosiți responsabil. Milităm pentru reducerea impozitării veniturilor (de exemplu, a salariilor), în favoarea impozitării consumului. Sprijnim identificarea celor mai bune și eficiente metode legale prin care repatrierea costurilor și profiturilor în cadrul unor companii să nu producă distorsiuni ale mediului concurențial și al poverii fiscale pentru toți agenții economici. Susținem predictibilitatea fiscală, în sensul ca orice modificare fiscală să nu poată afecta anul fiscal în curs. În plus, ea trebuie făcută publică în forma ei finală, cu cel puțin 6 luni înaintea intrării în vigoare. De asemenea, odată intrată în vigoare, ea nu poate fi modificată pe o perioadă de minim 2 ani decât în favoarea agenților economici.