Programe de guvernare
AD-12

10. Administraţie publică

Documentul original

Documentul sursă ↗

10. Administraţie publică Susținem reorganizarea aparatului guvernamental și al adminstrației centrale prin reducerea numărului de ministere și de secretari de stat, prin comasarea unora din agențiile statului și reducerea costurilor de funcționare. Susținem regionalizarea, care pentru noi înseamnă o largă autonomie financiară și nu autonomie teritorială şi dezvoltarea comunităților pe baza autonomiei / subsidiarității, inițiativei și a solidarității asumate. Reorganizarea administrativ-teritorială se va face punând în prim plan tradiţiile, istoria dar şi funcţionalitatea în condiţii de eficienţă a treburilor publice: atât la nivel local, cât și la cel regional și central. Susţinem depolitizarea completă a funcției publice și reducerea birocrației și încurajăm consultarea sistematică a cetățenilor precum și încurajarea implicării lor în gestionarea problemelor locale. Promovăm cetățenia activă ca mod funcțional prin care comunitățile și instituțiile statului pot lucra eficient și în slujba cetățenilor. Dorim o administrație locală apropiată de cetățean, transparentă, eficientă, bazată pe strategii coerente și proiecte realiste de folosire a resurselor. Toate entităţile administrative vor funcţiona autonom, stabilindu-şi componenţa structurilor corespunzătoare precum şi remuneraţiile aferente. Aceste entități vor avea buget propriu de a cărui execuţie vor fi responsabile. Finanţarea prin redistribuire va fi restrânsă la cazuri temeinic justificate şi vor fi de scurtă durată. În calitate de reprezentanţi ai interesului public, administraţiile vor avea rol de reglementare, organizare a concursurilor de desemnare a executanţilor şi concesionărilor logisticii aferente, vor urmări modul de executare a obligaţiilor contractuale, luând măsurile corespunzătoare de corectare a abaterilor, fiind însă incompatibile cu calitatea de prestator. Susținem modernizarea infrastructurii IT a tuturor serviciilor publice și interconectarea acestora. În acest fel, toate interacțiunile agenților economici și persoanelor fizice cu statul vor putea fi făcute cu ușurință în mediul online, iar orice cerere va trece printr-un singur punct de contact cu statul. Susţinem introducerea de standarde de timp pentru obținerea avizelor necesare oricărei activități economice. În permanență acești timpi standard se vor adapta în funcție de timpii minimi obținuți de alte departamente similare. Funcționarii publici care vor încălca în mod repetat acești timpi vor fi înlocuiți cu alții mai eficienți.

  1. Original