Programe de guvernare
E17.1

1. Continuitate strategică în cadrul NATO și UE

Documentul original

Pagina 45 ↗

1. Continuitate strategică în cadrul NATO și UE • Consolidarea participării României la procesele politice și de planificare a apărării de la nivelul NATO și angajarea substanțială în dezvoltarea politicilor, proceselor și proiectelor ce vizează dimensiunea apărării la nivelul UE. Mecanismele pentru atingerea acestui obiectiv vizează: implementarea Planului de acțiune al Alianței pentru creșterea capacității operaționale, pregătirea și punerea la dispoziția Alianței a capabilităților pentru forța de răspuns consolidată a NATO, precum și sincronizarea implicării în proiectele celor două organizații (în special NATO Smart Defence, respectiv UE Pooling and Sharing) cu prioritățile naționale de apărare. • Intensificarea pregătirii pentru operaționalizarea și funcționarea optimă, pe teritoriul statului român, a structurilor aliate de comandă-control (Comandamentul Diviziei Multinaționale pentru Sud-Estul Europei, Unitatea de integrare a forțelor NATO și Modulul NATO de comunicații și informatică dislocabil), concomitent cu evidențierea importanței acestor structuri în cadrul Alianței. • Conștientizarea la nivelul structurilor decizionale ale NATO și UE a importanței stabilității regionale a Sud-Estului European, în cadrul stabilității globale și, preponderent, a importanței strategice pe care NATO și UE trebuie să le acorde regiunii extinse a Mării Negre. • Continuarea participării la exerciții și activități de instruire în comun — participarea activă la Inițiativa Forțelor Interoperabile și la exercițiile înscrise în Programul Militar de Instruire și Exerciții. Identificarea exercițiilor naționale care pot fi conectate cu cele planificate la nivel NATO și desfășurarea în comun a acestora. • Politica Europeană de Securitate și Apărare Comună reprezintă un proiect în care România trebuie să aibă o contribuție importantă și să își proiecteze viziunea privind securitatea regională în conținutul acestei politici. Astfel, identificarea și promovarea priorităților naționale în domeniul PSAC, în perspectiva deținerii de către România a Președinției semestriale a Consiliului UE, în 2019, reprezintă un obiectiv esențial.

  1. Original