17. CAPITOLUL POLITICA DE APĂRARE ȘI SECURITATE NAȚIONALĂ

În ultimii ani, domeniile securității și, implicit al apărării, au suferit mutații semnificative, atât din perspectiva modului de desfășurare a conflictelor convenționale și a utilizării instrumentelor militare, cât și a multiplicării și diversificării abordărilor neconvenționale și asimetrice. Războiul hibrid, ca instrument de proiecție a intereselor geopolitice și ca mecanism de subminare a suveranității unui stat național, exercitat în proximitatea României, reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru perioada următoare. Dinamica evenimentelor politico-militare din Ucraina, modificarea frontierelor de stat prin anexarea Crimeii de către Rusia, manifestările specifice războiului hibrid din acest spațiu, existența conflictelor înghețate în zona extinsă a Mării Negre, precum și instabilitatea generată de ISIL/Daesh în statele MENA, cu efecte majore asupra fenomenului terorist sau a celui migraționist, au condus la crearea unui arc de instabilitate pe flancurile est și sud ale NATO și UE, iar poziția geografică a țării noastre este de natură să potențeze aceste amenințări la adresa securității României. Deși riscul unei agresiuni militare convenționale asupra României are o probabilitate redusă, consolidarea capacității naționale de apărare este o necesitate stringentă, atât în vederea asigurării unui potențial operativ și de descurajare credibil, cât și pentru gestionarea diferitelor tipuri de crize, în cooperare cu celelalte instituții care își desfășoară activitatea în domeniul securității naționale. În scopul realizării graduale a capabilităților asumate, politica de apărare trebuie să conducă la asigurarea condițiilor pentru implementarea Programului privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României până în anul 2026. Din perspectiva resurselor financiare alocate apărării, începând cu anul 2017, vom susține asigurarea nivelului de 2% din PIB. Finalizarea strategiei de achiziții 2017—2020 privind dotarea Armatei Române și prezentarea ei publică până la 1 octombrie 2017. De asemenea se va avea în vedere ca cel puțin 75% din cheltuielile generate de acest tip de investiții să se regăsească, prin contractele de off-set, în investiții sau alte surse de venituri pe teritoriul României. Din perspectiva cooperării internaționale, consolidarea parteneriatelor strategice, în special cu SUA, reprezintă un obiectiv fundamental pentru perioada 2017—2020. Pe termen scurt, Armata României trebuie să devină capabilă să mențină un nivel ridicat de reacție pentru apărarea națională, reacție adaptată provocărilor de tip clasic, hibrid sau asimetric. Totodată este necesar ca armata să dezvolte capabilitățile necesare participării la apărarea colectivă a aliaților în cadrul NATO și UE, să contribuie la misiuni și operații sub egida organizațiilor internaționale, să poată coopera eficient cu celelalte instituții din sfera securității naționale pentru gestionarea oricărui tip de criză de ordin securitar, precum și să dezvolte și să perfecționeze dimensiunea de sprijinire a autorităților publice în situații de urgență, pentru acordarea de asistență populației României în caz de dezastre. Pe termen mediu, Armata României trebuie să devină o structură de forțe modernă, capabilă să facă față amenințărilor, inclusiv celor impredictibile astăzi, pentru a respinge orice tip de agresiune la adresa României și să constituie garantul suveranității și independenței naționale. Armata României va contribui la menținerea credibilității Alianței, ca parte a sistemului de apărare colectivă a NATO, precum și la securitatea regională și internațională. Politica de apărare Politica de apărare pe care Guvernul o propune în perioada 2017—2020 va genera atât condițiile pentru modernizarea și adaptarea Armatei României la riscurile și provocările specifice actualului context geopolitic, cât și consolidarea profilului de partener strategic relevant al României la nivelul NATO, al UE și în parteneriatul strategic cu SUA.