6. Pregătirea populației și teritoriului și gestionarea inter-instituțională a crizelor de tip militar sau de securitate
Documentul original
Pagina 132-133 ↗6. Pregătirea populației și teritoriului și gestionarea inter-instituțională a crizelor de tip militar sau de securitate Un proiect important îl constituie conceptualizarea și dezvoltarea unui Sistem Naţional Integrat de Gestionare a Crizelor / SNIGC (în special în ceea ce priveşte dimensiunea militară a acestuia) racordat la sistemele similare din NATO şi UE, în colaborare cu celelalte instituţii cu responsabilităţi în domeniul securităţii. Modernizarea cadrului legislativ în domeniul managementului crizelor, armonizarea proceselor şi documentelor de planificare ale MApN cu cele ale altor instituţii cu responsabilităţi în domeniul securităţii, derularea unor demersuri de dezvoltare a gradului de pregătire a populaţiei, teritoriului şi economiei pentru apărare sunt obiective pentru perioada 2017 – 2020. Alte măsuri care susțin obiectivul 6: ● Asigurarea, împreună cu celelalte instituții cu responsabilități în domeniul securității, a unei forțe întrunite, necesare contracarării eficiente a acțiunilor specifice atât războiului clasic, cât și celui neconvențional și hibrid sau a altor forme de agresiune asimetrică. ● Îmbunătăţirea nivelului de interoperabilitate și eficientizarea utilizării capabilităților la nivel național pentru asigurarea coerenței și complementarității pe timpul îndeplinirii misiunilor și a sarcinilor specifice. ● Perfecționarea mecanismelor și procedurilor de cooperare între armată și celelalte instituții din sistemul național de apărare, ordine publică, securitate națională pentru gestionarea unor crize/incidente/atacuri de tip terorist, cybernetic, migraţionist etc. ● Sprijinirea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în situaţii de urgenţă pentru acordarea de asistenţă populaţiei şi pentru managementul consecinţelor dezastrelor sau a accidentelor tehnologice. ● Realizarea unui nivel ridicat al pregătirii pentru mobilizare.