Programe de guvernare
E17.1

1. Continuitate strategică în cadrul NATO şi UE

Documentul original

Pagina 129 ↗

1. Continuitate strategică în cadrul NATO şi UE ● Consolidarea participării României la procesele politice şi de planificare a apărării de la nivelul NATO şi angajarea substanţială în dezvoltarea politicilor, proceselor şi proiectelor ce vizează dimensiunea apărării la nivelul UE. Mecanismele pentru atingerea acestui obiectiv vizează: implementarea Planului de acțiune al Alianței pentru creșterea capacității operaționale, pregătirea și punerea la dispoziția Alianței a capabilităților pentru forța de răspuns consolidată a NATO, precum și sincronizarea implicării în proiectele celor două organizaţii (în special NATO Smart Defence, respectiv UE Pooling and Sharing) cu priorităţile naţionale de apărare. ● Intensificarea pregătirii pentru operaţionalizarea şi funcţionarea optimă, pe teritoriul statului român, a structurilor aliate de comandă-control (Comandamentul Diviziei Multinaţionale pentru Sud-Estul Europei, Unitatea de integrare a forţelor NATO şi Modulul NATO de comunicaţii şi informatică dislocabil), concomitent cu evidenţierea importanţei acestor structuri în cadrul Alianței. ● Conștientizarea la nivelul structurilor decizionale ale NATO și UE a importanței stabilităţii regionale a Sud-Estului European, în cadrul stabilității globale și, preponderent, a importanței strategice pe care NATO și UE trebuie să le acorde regiunii extinse a Mării Negre. ● Continuarea participării la exerciţii şi activităţi de instruire în comun - participarea activă la Iniţiativa Forţelor Interoperabile şi la exerciţiile înscrise în Programul Militar de Instruire şi Exerciţii. Identificarea exerciţiilor naţionale care pot fi conectate cu cele planificate la nivel NATO şi desfăşurarea în comun a acestora. ● Politica Europeană de Securitate și Apărare Comună reprezintă un proiect în care România trebuie să aibă o contribuție importantă și să-și proiecteze viziunea privind securitatea regională în conținutul acestei politici. Astfel, identificarea și promovarea priorităților naționale în domeniul PSAC, în perspectiva deținerii de către România a Președinției semestriale a Consiliului UE, în 2019, reprezintă un obiectiv esențial.

  1. Original