8. Program pentru susținerea procesului de integrare a românilor în țările unde trăiesc, studiază sau muncesc
Documentul original
Pagina 277-278 ↗8. Program pentru susținerea procesului de integrare a românilor în țările unde trăiesc, studiază sau muncesc Guvernul, în paralel cu sprijinul acordat în scopul păstrării, dezvoltării și afirmării identității românești, va urmări și simplificarea procesului de integrare a românilor în țările unde trăiesc, studiază sau lucrează. Astfel, Guvernul va depune toate eforturile pentru a facilita contactul cu autoritățile locale și centrale din țările de adopție. În același timp, românii vor fi încurajați să participe la luarea deciziilor în țările unde trăiesc, ținând seama și de legislația existentă. Vor fi încurajate proiectele și programele având ca scop o mai bună informare privitoare la condițiile locale de muncă și de viață, în acest sens mediul asociativ, societatea civilă, biserica și mass-media având un rol foarte important. Va fi continuată campania de informare: „Informare acasă! Siguranță în lume!”, destinată românilor care doresc să muncească, să studieze și să locuiască în străinătate. Obiectul general al acestei campanii naționale constă în creșterea gradului de informare și conștientizare al lucrătorilor migranţi români asupra drepturilor pe care le au în statele UE. În paralel cu păstrarea identității românești se va încuraja integrarea în sistemul educațional local. Guvernul va iniția campanii de informare a românilor care urmează să plece din țară, prin intermediul instituțiilor care au expertiză în domeniu pentru ca integrarea să fie un proces mai ușor.