Programe de guvernare
E13.5

5. Program de prevenire și gestionare a inundațiilor

Documentul original

Pagina 146-148 ↗

5. Program de prevenire și gestionare a inundațiilor Conform datelor publice, în România, inundaţiile şi furtunile au dus recent la pierderea a 76 de vieţi omeneşti şi au provocat pagube de peste 1,66 miliarde Euro (adică echivalentul a 2,1% din PIB-ul ţării noastre). Ele au afectat aproximativ 656.392 de hectare de terenuri agricole, 10.420 de kilometri de drumuri, 23,8 de kilometri de cale ferată, 9.113 de poduri şi picioare de pod şi 90.394 de făntâni. Delta Dunării este un areal special, afectat în mod deosebit de inundații. Aceste statistici sunt oglinda unor realităţi sociale şi economice crude. Pe lângă sutele de mii de vieţi pe care le afectează, inundaţiile pun în pericol perspectiva dezvoltării economice regionale şi afectează semnificativ elemente vitale de infrastructură critică (linii de comunicaţii, reţele electrice, reţele de transport relevante la nivel naţional şi european etc.). Din punct de vedere al lucrărilor de infrastructură, Guvernul considera prioritară regularizarea cursurilor de apă din România pentru a limita sistematic pagubele umane şi materiale generate de inundaţii. Foarte multe inundaţii din România au ca motiv principal lipsa unei viziuni coerente privind regularizarea şi continuarea regularizării fluxurilor de apă. Procesul de regularizare a fluxurilor de apă este cu atât mai important cu cât evoluţiile climatice din ultimii ani demonstrează o tendinţă de multiplicare a fenomenelor extreme. Proiectele de regularizare a cursurilor de apă care prezintă riscuri de inundaţii vor contribui la consolidarea unor perspective economice şi agricole mai stabile şi vor sprijini astfel efortul de a crea un mediu economic previzibil. În acest context, filosofia noastră este aceea de a realiza investiţii majore astăzi, care vor degreva pe termen lung presiunea bugetară, prin eliminarea unor intervenţii costisitoare care se produc după inundaţii pentru restabilirea situaţiei la normal. Vor fi reduse astfel pe termen lung investiţiile în reconstrucţia şi sprijinirea familiilor afectate de inundaţii. Acțiunile propuse de Guvern pentru îndeplinirea obiectivelor programului sunt: • Utilizarea infrastructurii verzi pentru prevenirea inundaţiilor prin preluarea soluțiilor oferite de ecosisteme naturale pentru gestionarea riscurilor generate de creșterea incidenței evenimentelor extreme (zone umede, cu efect asupra prevenirii inundaţiilor şi deşertificării, stabilirea unor zone inundabile controlat şi măsuri bazate pe ecosisteme, torenţi şi desecări). • Dezvoltarea de studii, metodologii, evaluări, rapoarte, manuale de bună practică pentru managementul barajelor. • Măsuri care asigură eficacitatea intervenţiilor de prevenire a inundaţiilor sub forma infrastructurii verzi, precum sisteme de prevenire anticipată şi de management al bazinelor în timpul inundaţiilor. • Realizarea de măsuri structurale de protecţie împotriva riscului la inundaţii, acolo unde infrastructura verde nu este suficientă, prin construirea ori reabilitarea infrastructurii de reducere a impactului unor fenomene meteorologice extreme. Acestea vor include cu prioritate investiţii pentru stocarea/devierea apelor provenite de la inundaţii, dar şi regularizări de albii şi consolidări de maluri.

  1. Original