Programe de guvernare
E12.6

O MASĂ CALDĂ PENTRU ELEVI: „CANTINA ȘCOLARĂ - ȘCOALĂ PRIMITOARE”, MAJORAREA BURSEI SOCIALE LA O VALOARE DE CEL PUȚIN ¼ DIN SALARIUL MINIM PE ECONOMIE

Documentul original

Pagina 76-77 ↗

O MASĂ CALDĂ PENTRU ELEVI: „CANTINA ȘCOLARĂ - ȘCOALĂ PRIMITOARE”, MAJORAREA BURSEI SOCIALE LA O VALOARE DE CEL PUȚIN ¼ DIN SALARIUL MINIM PE ECONOMIE Programul AUR a prevăzut că „toți elevii vor beneficia de o masă caldă, preparată din produse locale în următorii cinci ani”. „Cantine pentru toate școlile” este al treilea mare program AUR privind educația, după „Domnul Trandafir” și „Meseria – brățară de AUR”. O masă pe care prea mulți români nu și-o pot permite. Încă o „realizare” a regimului Iohannis este acela că România are cel mai mare risc de sărăcie din UE – 47% (cei care nu își pot permite cheltuieli neprevăzute) - cel mai mare procent din UE. Ca urmare, copiii români sunt cei mai expuși riscului de sărăcie din UE – doi din cinci (sau 41,5%). În prezent, programul guvernamental privind masa caldă în școli nu mai funcționează sau este precar pus în operă: multe județe primesc cu întârziere finanțare, iar criteriile de licitație favorizează importurile de mâncare chimizată, dăunătoare pe termen lung sănătății copiilor. Valoarea programului actual este foarte mică: 15 lei pe zi/hrană/elev pentru doar 450 de școli. În acest timp, programul „laptele și cornul” este aplicat pentru 1,8 milioane de elevi din 2,9. Programul guvernamental, întârziat, subfinanțat și dominat de grupuri de interese străine bunăstării copiilor români, nu reușește să fie un stimulent pentru producătorii locali – implicit pentru economia națională, să pună la dispoziția copiilor alimente proaspete și sănătoase, dimpotrivă. Soluția AUR este axată pe trei componente: lanț scurt de aprovizionare, hrană de calitate preparată în cantinele școlare, cantinele școlare. Lanțul scurt din scheme de calitate – aprovizionarea direct de la fermă/gospodării (10 km față de cantina școlară). Lanțul scurt cu produse de calitate (ecologice, bio etc.) se referă la alimentație sănătoasă și ieftină pentru copii, prin reducerea sau eliminarea factorilor intermediari: tehnici (conservare) și economici (interpuși, intermediari revânzători). Cantinele școlare vor fi revitalizate/reînființate. Rolul acestora este acela de a prepara hrana, de a oferi accesul permanent la masă caldă și de a scădea costurile: cantinele vor primi hrană brută, pe care o vor prepara ori de câte ori este posibil. Cantinele vor putea servi chiar toate mesele, în condițiile reducerii costurilor. În momentul de față, în Europa de Vest, hrana din scheme de calitate pentru școli, prin intermediul propriilor cantine are o extensie de aproximativ 27%. Niciun stat din Europa de Est nu aplică această politică. Prețul mediu pentru un meniu este de 3 euro, preț la care se ajunge prin programe speciale de achiziție publică care au ca punct de procesare cantina școlară. Programul „Cantine școlare” are, o triplă finalitate: asigură o alimentație sănătoasă copiilor, reduce abandonul școlar, oferă o șansă solidă de integrare în economia națională a furnizorilor regionali de hrană – a fermelor și gospodăriilor locale care produc hrană sănătoasă. De programul gratuit de masă se vor bucura elevii în risc de sărăcie (circa 47%, diferențiat urban/rural). Ceilalți elevi vor putea cumpăra la prețuri speciale pachetele de masă pe care le doresc. Pentru a determina beneficiarii, fiecare inspectorat județean va aduce la zi trimestrial baza de date cu populația școlară, cu sprijinul agențiilor de protecție socială județene. Costul estimat al programului este de 19.035.000.000 lei (aprox. 3.807.000.000 euro) pentru un an școlar, pentru aproximativ 1,3-1,5 milioane de elevi aflați în risc de sărăcie. Programul este considerat investiție în industria alimentară a lanțului scurt de calitate, în sănătatea copiilor, în viitorul. Pentru început vom demara programul pentru clasele I-IV. Programul AUR prevede, ca o altă măsură de protejare a elevului, majorarea bursei sociale la o valoare de cel puțin ¼ din salariul minim pe economie. Bursa socială trebuie să devină factor de creștere a personalității elevului, de încurajare a dezvoltării sale, prin integrarea în procesul de învățământ, mai ales în cel obligatoriu. În programul de „analfabetizare națională” așa-zis „România educată”, prin Ministerul Educației s-a ajuns în situația absurdă de a se oferi burse celor care au note mici: 47% dintre burse s-au acordat, în 2022, elevilor cu note sub 8,50, din care unii erau analfabeți funcționali. Tendința s-a accentuat sub ministeriatul Deca, fostul consilier prezidențial, actualul ministru, acordând sute de burse de merit pentru elevii cu note sub 5, inclusiv celor cu nota 1 sau 2 – determinând chiar pe primul-ministru să declare că „așa ceva este inadmisibil”. Într-adevăr, este inadmisibil ca Guvernul României să premieze, în orice pondere, elevii care nu au rezultate bune la învățătură, mai ales cu burse de merit. Guvernarea AUR se va îngriji ca județele să respecte aceste obligații față de copiii/familiile care au nevoie de sprijin de bază și totodată să promoveze excelența în școli. Simpla prezență fizică în bancă nu e o garanție a bursei. Pentru învățământul preuniversitar, bursele trebuie să fie un instrument de stimulare a participării școlare și a însușirii culturii generale. Se va stimula componenta de excepție, către olimpiade și concursuri școlare, ținând seama și de starea socială: elevii buni la învățătură din medii sociale defavorizate vor beneficia de burse mărite/suplimentare.

  1. Original