TRECEM TOATE UNITĂȚILE DE PRIMIRI URGENȚE (UPU) DIN SUBORDINEA DEPARTAMENTULUI PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ (DSU) ÎN COORDONAREA MINISTERULUI SĂNĂTĂȚI

TRECEM TOATE UNITĂȚILE DE PRIMIRI URGENȚE (UPU) DIN SUBORDINEA DEPARTAMENTULUI PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ (DSU) ÎN COORDONAREA MINISTERULUI SĂNĂTĂȚI Sistemul național de asistență medicală de urgență și de prim ajutor calificat, așa cum este el definit de Art. 92 alin.1) lit. a) din Legea 95/2006, ar trebui să fie un „ansamblu de structuri, forțe, mecanisme și relații, organizate după aceleași principii și reguli, care utilizează proceduri integrate de management specializat și/sau calificat”. În realitate, sistemul național de asistență medicală de urgență și de prim ajutor calificat este doar un ansamblu de structuri, forțe, mecanisme și relații, cu organizare multicefală, care afectează în mod direct unul dintre drepturile fundamentale constituționale, și anume dreptul la ocrotirea sănătății, prevăzut de Art. 34 din Constituția României. Statul, prin structurile sale, are obligația de a asigura sănătatea publică și de a crea cetățenilor toate condițiile de acces la servicii medicale la standardele cele mai înalte de calitate, oriunde în țară. Cadrul legislativ actual, în domeniul sănătății, și mai ales structurarea și funcționarea sistemului național de asistență medicală de urgență și de prim ajutor calificat și-a dovedit ineficiența și disfuncționalitățile majore, afectând de prea multe ori interesele cetățenilor (ex: intervenția în cazul Colectiv; Pandemia de Covid 19; alte mi de cazuri în care cetățenii nu au beneficiat de un serviciu de prim ajutor la cele mai înalte standarde profesionale în domeniu). În procesul curent al înfăptuirii asistenței medicale de urgență și de prim ajutor calificat, actul medical se concretizează printr-o majoră imixtiune a Ministerului Afacerilor Interne, organ de specialitate al administrației publice centrale, ale cărui atribuții și competențe reale sunt cu totul altele decât cele de ordin medical. Orice act medical, inclusiv cel de urgență sau prim ajutor calificat, ar trebui să se concretizeze spre binele cetățenilor, sub coordonarea, supravegherea și îndrumarea organului de specialitate al administrației publice centrale, acela care realizează politicile guvernamentale în domeniul sănătății, mai exact, Ministerul Sănătății, singura autoritate competentă în domeniul medical și sănătate publică. Atribuirea unor competențe jurisdicționale și implicit profesionale din sfera medicală unei structuri operaționale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (Departamentul pentru Situații de Urgență) constituie o imixtiune în competența și atribuțiile Ministerului Sănătății, cu atingere directă asupra atribuțiilor și competențelor profesioniștilor în domeniul medical, a căror activitate profesională este astfel coordonată într-un mod neprincipial de o terță instituție, lipsită de orice competență legală în sfera medicală sau a sănătății publice. Mai mult, acest Departament pentru Situații de Urgență este o structură operațională fără personalitate juridică a Ministerului Afacerilor Interne, cu atribuții de coordonare la nivel național a activităților de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență. Ea privește doar asigurarea și coordonarea resurselor umane, materiale, financiare și de altă natură necesare restabilirii stării de normalitate, inclusiv primul ajutor calificat și asistența medicală de urgență în cadrul unităților și compartimentelor de primire a urgențelor (UPU/CPU), dar numai în asemenea situații excepționale și nu în cazurile uzuale, de competență strict medicală. Având în vedere că personalul paramedical prestează servicii medicale în legătură cu acordarea primului ajutor calificat, acesta nu poate fi exonerat de răspundere civilă sau penală și nici de deținerea unui aviz anual de exercitare a acestei activități profesionale. În consecință, personalul paramedical trebuie asociat cu o organizație profesională din domeniul medical (de exemplu, ca membri asociați în cadrul Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, sau în cadrul Colegiului Medicilor din România), care să asigure educația medicală continuă a acestora și să garanteze astfel pentru capacitatea paramedicilor de a acorda prim ajutor calificat la standardele medicale în domeniu. Totodată, serviciile prestate de paramedici trebuie să se supună acelorași rigori legale anuale, precum pentru toți profesioniștii din domeniul medical, fiind obligatoriu să dețină asigurarea de răspundere profesională (pentru malpraxis). De fapt, în situația actuală, conform modului de desfășurare a activităților în sfera serviciilor de urgență SMURD, structura M.A.I. poate utiliza personalul din UPU indiferent de calificarea acestora, ca medici sau asistenți medicali, ducând la disfuncționalități în spitale, la nivelul Unității de Primiri Urgențe. Acest aspect, de altfel prevăzut de lege, ignoră vădit faptul că personalul UPU aparține spitalului și că acesta trebuie să deservească pacienții critici sau non-critici, în etapa de asistență medicală spitalicească și nu în etapa de asistență medicală de urgență pre-spitalicească, așa cum se întâmplă acum. Mai mult, constituirea unei suprastructuri UPU-SMURD, în subordinea M.A.I. nu face decât să conducă la dislocarea UPU din spitale și implicit din coordonarea Ministerului Sănătății și să aducă serviciile de urgență medicală cotidiană în subordinea M.A.I. – D.S.U., fără angajarea vreunei răspunderi a acestora și fără obligația asigurării bugetului necesar funcționării lor, sarcină care este de fapt în seama Ministerului Sănătății. Având în vedere aspectele mai sus prezentate, în mod evident se impune o reorganizare în sistemul național de asistență medicală de urgență și de prim ajutor calificat, respectând rolul, atribuțiile și competențele fiecărei structuri. Astfel, SMURD trebuie să rămână în structura M.A.I., cu funcție de structură suport pentru serviciu de ambulanță, în situații excepționale de protecție civilă și în alte situații specifice competenței lor, la solicitarea Ministerului Sănătății. UPU/CPU este parte integrată a spitalului de care aparține (ca organizare și finanțare) și așa trebuie să funcționeze acestea, fără dislocarea lor și fără mutarea coordonării lor către structuri nemedicale, indiferent de tutela ministerială. „Militarizarea” serviciului medical de urgență este un exces, care trebuie înlăturat. Referitor la Serviciul de Ambulanță Județean, respectiv București -Ilfov, acesta constituie elementul central, baza sistemul național de asistență medicală de urgență și de prim ajutor calificat. Prin urmare, acest sistem trebuie revalorizat și utilizat la adevărata lui competență structurală, funcțională și profesională. Organizarea actuală a serviciului de ambulanță permite realizarea intervențiilor de urgență prespitalicească fără medic, aspect care conduce la aglomerarea UPU, echipajele formate doar cu asistent medical, fie ele chiar și coordonate prin dispecerat de medic, neavând competența profesională de a consulta și pune diagnostice, preferând, pentru evitarea oricăror riscuri, să transporte la spital pacienți a căror stare de sănătate nu impune acest lucru. În același timp, lipsa medicului din componența echipajelor de pe ambulanță face ca serviciul medical de urgență prespitalicească, furnizat de stat cetățenilor săi, să fie deficitar. Așadar, se impune eliminarea posibilității constituirii de echipaje medicale de urgență care nu au medic în componență și păstrarea în lege a maxim două categorii de autospeciale/ambulanțe, din care o categorie de autospeciale dotată cu echipamente de susținere a funcțiilor vitale pe perioada transportului și o categorie de autospeciale dotată cu tot ce este necesar pentru orice urgență medicală cu funcții vitale stabile, ambele având echipaj format din medic, asistent medical și ambulanțier. Cu privire la noțiunea/conceptul de Spital Regional de Urgență, trebuie avut în vedere faptul că la această dată un astfel de spital nu există. Prin urmare, reglementările legale care fac referire la „spitale regionale” sunt oportune a fi făcute atunci când astfel de spitale vor exista. Mai mult, pe lângă faptul că aceste spitale regionale nu există, trebuie avut în vedere faptul că un spital regional de urgență, care să deservească 3-4 județe este un proiect nefezabil, deoarece ar conduce la o discriminare regionala de utilizare, de către populația arondată acestuia. Oportun sistemului național de sănătate este ca, eventual asemenea Spitale Regionale de Urgență să se constituie în centre regionale pentru tratamentul afecțiunilor complexe (definire termen: afecțiuni rare, afecțiuni care necesită echipamente medicale de ultimă generație, pentru diagnostic si tratament), capitol la care sistemul național de sănătate este deficitar. În sine, urgența medicală trebuie să ajungă la un serviciu medical adecvat în timp cât mai scurt, acest aspect făcând ca beneficiarii unui Spital de Urgență să fie la o distanță de maxim 50 km de acesta. În același timp, prevederea privind folosirea în exclusivitate a resurselor umane din centrele universitare (adică a cadrelor didactice ale UMF-urilor) pentru Spitalele Regionale, așa cum este prevăzut de Legea 95/2006 este discriminatorie pentru întreg personalul medical din România. A considera prin lege că doar cadrele didactice pot profesa într-o unitate medicală de utilitate publică este lipsită de argumente temeinice. Vom amenda legea, în acest sens, pentru a elimina orice discriminare – aceasta, în cazul în care asemenea Spitale Regionale vor exista, în fapt. Revenind la sistemul de urgență, prin Programul de guvernare vom trece toate Unitățile de Primiri Urgențe (UPU) din coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) în coordonarea și subordinea Ministerului Sănătății. Coordonarea UPU de către Ministerul Sănătății va asigura direcționarea finanțării pentru nevoile exacte ale sistemului medical de urgență, va asigura coerența în funcționarea UPU, fiind eliminată anomalia prin care coordonarea sistemului nu este atributul finanțatorului. Mai mult decât atât, măsura va responsabiliza factorii decizionali în domeniul sistemului medical de urgență, iar acest fapt în definitiv va salva viețile pacienților români. Măsura este necesară pentru asigurarea unui act medical de calitate în situații limită, de urgență, prin implementarea acesteia fiind asigurată o abordare eficientă și unitară, în cadrul activității unităților de primiri-urgențe. Coordonarea UPU de către Ministerul Sănătății nu are un impact bugetar, finanțarea sistemului UPU fiind asigurată și în prezent de către Ministerul Sănătății. Impactul măsurii este reprezentat de rigoarea funcționării unităților de primiri-urgențe, fiind extrem de important în cazul situațiilor de urgență o coordonare unitară ce va elimina sincopele de organizare și reacție întârziată pentru pacienții critici. Unitățile de Primiri Urgențe (UPU) sunt secții aflate în structura spitalelor, având personal propriu, special pregătit și specializat, destinate triajului, evaluării și tratamentului de urgență al pacienților cu afecțiuni acute, care se prezintă la spital fie spontan, fie prin intermediul serviciilor de ambulanță. În prezent, secțiile UPU se află în coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), structură operațională fără personalitate juridică a M.A.I. a cărei menire de fapt o reprezintă doar prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență în caz de dezastre și care nu are activitate de asistență medicală de urgență, nici măcar în faza de pre-spitalizare. UPU, ca secție de spital, se va întoarce în subordinea exclusivă a acestora, colaborând cu serviciile de ambulanță, aflate în subordinea comună a Ministerului Sănătății, inclusiv din perspectiva achizițiilor de medicamente, materiale sanitare, echipamente și servicii. Medicina de urgență în România trebuie să fie un serviciu gratuit, specializat, unitar, integrat și standardizat la nivel național. Garantul sistemului de sănătate publică și al siguranței medicale a fiecărui cetățean român este statul, prin Ministerul Sănătății. Guvernul are datoria de a asigura toate condițiile pentru ca toți cetățenii români să poată fi protejați și îngrijiți corespunzător, în cazul unor urgențe de natură medicală. Protejarea sănătății publice și individuale constituie drepturi ale cetățenilor români și nu pot fi realizate prin constrângere, în condiții care exced prevederilor legale. Ierarhia profesională și sistemul de subordonare în domeniul medicinei de urgență din România se organizează pe criterii exclusiv medicale și nu pot fi încadrate în sisteme administrative ale unor instituții de forță, ca în momentul de față. Sistemul național de asistență medicală de urgență și de prim ajutor calificat trebuie să fie unitar și nu poate fi împărțit între instituții care aparțin de ministere cu competențe diferite. Competențele privind coordonarea personalului medical nu pot fi transferate unor entități cu atribuții operative din afara sistemului medical – nici măcar a pompierilor.

1. 0Original