Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele

Raport anual ANRE 2019

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind energia și rețelele
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
8.099,7 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

ealizat punerea în aplicare a prevederilor art. 50 – 55 din Regulamentul (UE) 2016/1388 al Comisiei din 17 august 2016 de stabilire a unui cod de rețea privind racordarea consumatorilor (denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 1388/2016), cu privire la acordarea derogărilor de la una sau mai multe cerințe prevăzute în Norma tehnică privind cerinţele tehnice de racordare la rețelele electrice de interes public pentru locurile/nodurile de consum, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 67/2019 (denumită în continuare Norma Tehnică) pentru: - locurile de consum racordate sau care urmează a fi racordate la sistemul de transport; - instalațiile de distribuție racordate sau care urmează a fi racordate la sistemul de transport; - sistemele de distribuție, inclusiv sistemele de distribuție închise, noi sau existente; - unitățile consumatoare utilizate de un loc de consum sau de un sistem de distribuție închis, nou sau existent, pentru a furniza servicii de consum comandabil către operatorii de rețea relevanți și OTS. Actul normativ prevede etapele și modul de desfășurare a procesului de acordare a derogărilor de la obligația de îndeplinire a uneia sau mai multor cerințe prevăzute în Norma tehnică. Acesta prevede, în principal, următoarele aspecte: - stabilirea entităților care au dreptul de a solicita derogări (gestionarii sau potențialii gestionari ai unor locuri de consum, operatorii de distribuție, inclusiv cei ai sistemelor de distribuție închise sau potențialii operatori, operatorii de rețea relevanți și operatorul de transport și de sistem), precum și a celor care au competențe în acordarea/revocarea/monitorizarea acestora (ANRE, ACER, Comisia Europeană); - clarificarea condițiilor pentru acordarea derogărilor de către autoritatea de reglementare, și anume respectarea criteriilor de acordare stabilite prin dispozițiile Ordinului ANRE nr. 42/2017 pentru aprobarea criteriilor de acordare a derogărilor locurilor/nodurilor de consum racordate la rețelele electrice de transport și distribuție de la obligația de îndeplinire a uneia sau mai multor cerințe din norma tehnică pentru racordare; - asigurarea continuității procesului de acordare a derogărilor în situația modificării criteriilor de acordare a acestora, pentru solicitările de acordare înregistrate înainte de data intrării în vigoare a criteriilor modificate; - prezentarea responsabilităților părților implicate în proces, cu precizarea termenelor pe care acestea trebuie să le respecte; - descrierea modului de analiză și aprobare a solicitărilor de derogare, atât a celor individuale formulate de gestionarii sau potențialii gestionari de loc de consum, respectiv operatorii de distribuție/operatorii de distribuție ai sistemelor de distribuție închise sau potențialii operatori, cât și a celor de clasă formulate de către operatorii de rețea relevanți (inclusiv de operatorul de transport și de sistem); - detalierea conținutului solicitării de derogare, a datelor, informațiilor și documentelor justificative necesare, cuprinzând inclusiv analiza cost-beneficiu realizată pentru cerința/cerințele pentru care se solicită derogare. 45 10. Ordinul ANRE nr. 176/07.08.2019 privind aprobarea Procedurii de notificare pentru racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor/nodurilor de consum și de verificare a conformității acestora cu cerințele tehnice de racordare. Procedura de notificare pentru racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor/nodurilor de consum și de verificare a conformității acestora cu cerințele tehnice de racordare pune în aplicare la nivel național prevederile art. 22-26 și art. 31-47 din Regulamentul (UE) 2016/1388 al Comisiei din 17 august 2016 de stabilire a unui cod de rețea privind racordarea consumatorilor (denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 1388/2016). Actul normativ descrie procesul de notificare a operatorilor de distribuție și/sau a operatorului de transport și de sistem (OTS), după caz, privind punerea sub tensiune pentru perioada de probe, testarea și verificarea conformității cu cerințele tehnice prevăzute în Norma tehnică privind cerințele tehnice de racordare la rețelele electrice de interes public pentru locurile/nodurile de consum aprobată prin Ordinul ANRE nr. 67/2019 pentru: - racordarea locurilor de consum la sistemul de transport; - racordarea instalațiilor de distribuție la sistemul de transport; - racordarea sistemelor de distribuție la sistemul de transport; - unitățile consumatoare utilizate de un loc de consum sau de un sistem de distribuție închis pentru a furniza servicii de consum comandabil către operatorii de rețea. Actul normativ include, în principal, prevederi referitoare la responsabilitățile entităților implicate, conținutul documentelor, descrierea procesului de notificare și verificare a conformității cu privire la: - notificarea pentru racordarea la sistemul de transport a locurilor de consum, a instalațiilor de distribuție și a sistemelor de distribuție; - notificarea unităților consumatoare utilizate de un loc de consum sau de un sistem de distribuție închis pentru a furniza servicii de consum comandabil către operatorii de rețea; - verificarea conformității cu cerințele prevăzute de norma tehnică de racordare în vigoare prin teste, respectiv simulări. Totodată, actul normativ conține prevederi referitoare la monitorizarea conformității locurilor de consum racordate la sistemul de transport, a instalațiilor de distribuție racordate la sistemul de transport, a sistemelor de distribuție racordate la sistemul de transport și a unităților consumatoare utilizate de un loc de consum sau de un sistem de distribuție închis pentru a furniza servicii de consum către operatorii de rețea. 11. Ordinul ANRE nr. 183/28.08.2019 privind modificarea și completarea Metodologiei pentru emiterea avizelor de amplasament de către operatorii de rețea, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 25/2016. Prin actul normativ au fost aduse modificări și completări la Metodologia pentru emiterea avizelor de amplasament de către operatorii de rețea, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 25/2016, în scopul armonizarii prevederilor acesteia cu cerințele legislației în construcții, în vigoare, respectiv ale Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările şi completările ulterioare și ale Ordinului ministrului dezvoltării regionale și locuinței nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, planul de situație și planul privind construcțiile subterane, care fac parte din documentația tehnică pentru 46 autorizarea executării lucrărilor de construcții și se anexează cererii pentru emiterea avizului de amplasament, nu se vizează ca anexă la certificatul de urbanism de către emitentul acestuia. Totodată, au fost eliminate restricțiile referitoare la neemiterea avizului de amplasament pentru locuințele individuale cu puteri maxime simultan absorbite solicitate prin cerere de racordare mai mici de 30 kVA și ale căror terenuri au limitele de proprietate la distanţe mai mari de 100 m faţă de reţeaua electrică de distribuţie publică de joasă tensiune. 12. Ordinul ANRE nr. 184/28.08.2019 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind stabilirea soluţiilor de racordare a utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 102/2015. Prin actul normativ au fost aduse modificări și completări ale Regulamentului privind stabilirea soluţiilor de racordare a utilizatorilor la reţelele electrice de interes public (denumit în continuare Regulament), aprobat prin Ordinul ANRE nr. 102/2015 referitoare la impunerea utilizării de către operatorul de reţea a fişei de soluţie pentru stabilirea soluției de racordare la reţeaua electrică de interes public a locurilor de producere sau a locurilor de consum şi de producere având puterea maximă simultană absorbită/evacuată mai mică de 30 kVA. Aceste modificări și completări au fost realizate în scopul eficientizării activităţii de racordare în sensul diminuării costurilor şi reducerii perioadei aferente derulării procesului de racordare. 13. Ordinul ANRE nr. 185/28.08.2019 pentru aprobarea Normei tehnice privind cerințele tehnice de racordare la rețelele electrice de interes public pentru sistemele de înaltă tensiune în curent continuu și pentru centralele electrice formate din module generatoare care se racordează la rețelele electrice de interes public prin intermediul sistemelor de înaltă tensiune în curent continuu. Prin acest act normativ se realizează punerea în aplicare la nivel național a prevederilor art. 11-50 din Regulamentul (UE) 2016/1447 al Comisiei din 26 august 2016 de instituire a unui cod de rețea privind cerințele pentru racordarea la rețea a sistemelor de înaltă tensiune în curent continuu și a modulelor generatoare din centrală conectate în curent continuu, cu privire la cerințele tehnice pentru racordarea: a) sistemelor de înaltă tensiune în curent continuu noi (denumite sisteme HVDC), care conectează între ele zone sincrone sau zone de reglaj, inclusiv schemele „back-to-back”; b) sistemelor de înaltă tensiune în curent continuu noi, care racordează la rețeaua electrică de transport sau de distribuție centrale electrice formate din module generatoare; c) sistemelor de înaltă tensiune în curent continuu noi, care sunt integrate într-o zonă de reglaj și racordate la rețeaua electrică de transport; d) sistemelor de înaltă tensiune în curent continuu noi, care sunt integrate într-o zonă de reglaj și racordate la rețeaua electrică de distribuție, atunci când operatorul de transport și de sistem demonstrează existența unui impact transfrontalier, având în vedere, în această evaluare, dezvoltarea pe termen lung a rețelei; e) centralelor electrice formate din module generatoare noi, racordate la rețelele electrice de interes public prin intermediul sistemelor de înaltă tensiune în curent continuu, denumite în continuare MGCCC. 14. Ordinul ANRE nr. 186/28.08.2019 pentru aprobarea Procedurii privind acordarea derogărilor sistemelor de înaltă tensiune în curent continuu și centralelor electrice formate din module generatoare, care se racordează la rețelele electrice de interes public prin 47 intermediul sistemelor de înaltă tensiune în curent continuu, de la obligația de îndeplinire a uneia sau mai multor cerinţe prevăzute în norma tehnică de racordare. Actul normativ transpune în legislația națională prevederile art. 77 – 83 din Regulamentul (UE) 2016/1447 al Comisiei din 26 august 2016 de instituire a unui cod de rețea privind cerințele pentru racordarea la rețea a sistemelor de înaltă tensiune în curent continuu și a modulelor generatoare din centrală conectate în curent continuu, cu privire la acordarea derogărilor de la una sau mai multe cerințe prevăzute în Norma tehnică privind cerințele tehnice de racordare la rețelele electrice de interes public pentru sistemele de înaltă tensiune în curent continuu și pentru centralele electrice formate din module generatoare care se racordează la rețelele electrice de interes public prin intermediul sistemelor de înaltă tensiune în curent continuu, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 185/2019 (denumită în continuare „Norma tehnică de racordare”). Actul normativ conține etapele și modul de desfășurare a procesului de acordare a derogărilor sistemelor HVDC și MGCCC de la obligația de îndeplinire a uneia sau mai multor cerințe prevăzute în Norma tehnică de racordare. Prevederile acestuia se aplică de către gestionarul sau potențialul gestionar al unui sistem HVDC sau al unei MGCCC, după caz, operatorul de transport şi sistem și operatorii de reţea relevanţi pentru obţinerea derogărilor sistemelor HVDC și MGCCC de la obligația de îndeplinire a uneia sau mai multor cerințe prevăzute în norma tehnică de racordare. 15. Ordinul ANRE nr. 201/06.11.2019 privind modificarea și completarea Metodologiei pentru emiterea avizelor de amplasament de către operatorii de rețea, aprobate prin Ordinul ANRE nr. 25/2016. Prin actul normativ au fost aduse modificări și completări Metodologiei pentru emiterea avizelor de amplasament de către operatorii de rețea, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 25/2016, cu modificările și completările ulterioare, în scopul facilitării accesului la rețelele electrice a utilizatorilor, prin introducerea avizului favorabil condiționat și eliminarea prevederilor cu referire la avizul de amplasament nefavorabil, respectiv eliminarea etapei de actualizare a avizului de amplasament, etapă care exista în cazul în care, inițial se emitea un aviz de amplasament nefavorabil. Prin introducerea contractului-angajament pe care este obligat sa îl încheie solicitantul care urmează să primească un aviz de amplasament favorabil condiționat, într-o etapă preliminară emiterii avizului, se urmărește angajarea fermă a solicitantului la realizarea condițiilor de coexistență rezultate din avizul de amplasament favorabil condiționat cu considerarea art. 42 și art. 49 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cele referitoare la protecția rețelelor electrice de transport și de distribuție. 16. Ordinul ANRE nr. 219/11.12.2019 privind aprobarea Metodologiei operaționale pentru blocul RFP-TEL în conformitate cu prevederile art. 119 din Regulamentul (UE) 2017/1485 al Comisiei din 2 august 2017 de stabilire a unei linii directoare privind operarea sistemului de transport al energiei electrice. Prin actul normativ sunt stabilite restricțiile de rampă la producția de putere activă, regulile de dimensionare a rezervei de restabilire a frecvenței (RRF), regulile de dimensionare a rezervei de înlocuire (RI), măsurile de coordonare care să vizeze reducerea abaterii de reglaj la restabilirea frecvenței (ARRF) și măsurile pentru reducerea ARRF prin solicitarea de modificări ale producției 48 sau consumului de putere activă al unităților generatoare și unităților consumatoare în cadrul blocului de reglaj frecvenţă-putere operat de C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. Regulile de dimensionare a RRF şi RI utilizând metode de tip probabilistic înlocuiesc regulile de dimensionare de tip deterministic utilizate în prezent de operatorul de trasnport și sistem (denumit OTS) și menționate în ghidul Application Handbook, elaborat de ENTSO-E. Pentru a se asigura trecerea de la calculul rezervelor de echilibrare prin metode deterministice la calculul prin metode de tip probabilistic, stabilită ca începând de la data de 01.07.2022, actul normativ prevede o perioadă de tranziție începând cu data de 01.07.2020 în care OTS va efectua în paralel calculul prin metode deterministe și metode probabilistice a rezervelor de putere. Totodată OTS are obligația de a monitoriza cantitățile de rezerve calculate, valorile incidentului de dimensionare și diferențele dintre cantitățile de rezerve calculate și cantitățile de rezerve activate. În cadrul procesului de dimensionare a rezervelor OTS va utiliza date istorice, care, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2017/1485 al Comisiei din 2 august 2017 de stabilire a unei linii directoare privind operarea sistemului de transport al energiei electrice, trebuie să fie aferente unei perioade de cel puțin un an de zile. CNTEE Transelectrica S.A. va utiliza o perioadă de doi ani cu luarea în considerare a relevanței datelor în vederea obținerii rezervelor de putere necesare pentru perioada de dimensionare analizată. 17. Ordinul ANRE nr. 220/11.12.2019 privind aprobarea Procedurii de notificare pentru racordarea la rețelele electrice de interes public a sistemelor de înaltă tensiune în curent continuu și a centralelor electrice formate din module generatoare, care se racordează la rețelele electrice de interes public prin intermediul sistemelor de înaltă tensiune în curent continuu, și de verificare a conformității acestora. Actul normativ pune în aplicare la nivel național prevederile art. 55 – 64 și art. 67 – 74 din Regulamentul (UE) 2016/1447 al Comisiei din 26 august 2016 de instituire a unui cod de rețea privind cerințele pentru racordarea la rețea a sistemelor de înaltă tensiune în curent continuu și a modulelor generatoare din centrală conectate în curent continuu. În cadrul documentului sunt stabilite modul de desfășurare și etapele procesului de punere sub tensiune pentru perioada de probe, conținutul testelor de verificare a conformității și etapele procesului de verificare a conformității cu cerințele tehnice prevăzute în Norma tehnică privind cerințele tehnice de racordare la rețelele electrice de interes public pentru sistemele de înaltă tensiune în curent continuu și pentru centralele electrice formate din modulele generatoare care se racordează la rețelele electrice de interes public prin intermediul sistemelor de înaltă tensiune în curent continuu, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 185/2019, pentru racordarea: - sistemelor de înaltă tensiune în curent continuu, denumite sisteme HVDC; - centralelor electrice formate din module generatoare, care se racordează la rețelele electrice de interes public prin intermediul sistemelor HVDC, denumite MGCCC. 18. Ordinul ANRE nr. 233/16.12.2019 privind aprobarea Metodologiei pentru schimbul de date între operatorul de transport și de sistem, operatorii de distr
← Înapoi la începutul extrasului

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

642c0b0321fcc8bb8bc9231ee07d2052e6bc81cd8037ce87328ae331333e2c68