Raportul anual al Consiliului Fiscal

totale cu asistența socială din sistemul public este justificată, conform art. 13 din LRFB, de faptul că datoria publică a depășit plafonul de 60% din PIB.

Din perspectiva exprimării deficitului ca procent în PIB, s-a consemnat o diminuare a acestuia de la 2,29% în anul 2011, la 1,92% în anul 2014, urmată de o creștere în anul 2015 la 2,48%, apoi de o scădere semnificativă în anul 2018, când a ajuns la 1,2% din PIB, atingând apoi 0,92% în anul 2019. Trendul descendent al deficitului ca pondere în PIB a fost inversat în anul 2020, nivelul acestuia ajungând la 1,99%, în contextul contracției economice determinate de pandemia COVID-19, dar și al creșterii importante a agregatului de cheltuieli cu asistența socială (cu 15,15%), în timp ce veniturile încasate au rămas relativ constante în comparație cu 2019. În anul 2021, valoarea deficitului ca pondere în PIB a intrat pe un trend ușor descendent, care s-a menținut până în anul 2023, când a ajuns la 1,53%. În contextul adoptării noii legi a pensiilor, deficitul a început să crească accelerat începând cu anul 2024, ajungând la maximul istoric de 2,73% din PIB în 2025, fiind proiectat apoi să scadă treptat până la 2,11% din PIB în 2029.

Autofinanțarea sistemului s-a redus abrupt din anul 2006 (de la 111,8%) până în anul 2011 (la 73%), ajungând la minimul istoric în anul 2016 (de 65,4%). În 2018, capacitatea de autofinanțare a înregistrat o ușoară revenire, ajungând la 83,6%, continuând să crească până la 87,5% în 2019. În anul 2020, s-a înregistrat o reducere semnificativă a gradului de autofinanțare a sistemului, valoarea acestuia fiind de 76,2%, urmată de o creștere graduală până la 80,1% în 2023. Începând cu anul 2024, gradul de autofinanțare a sistemului a intrat pe o pantă descendentă, ajungând la 69,4% în 2025. Estimările pe orizontul de prognoză indică o majorare graduală a acestui indicator, până la 74,7% în 2029.

Decizia de majorare a unor cheltuieli permanente, cum sunt cele aferente pensiilor, ar trebui să aibă în vedere trendul încasărilor din contribuții, precum și prognozele privind raportul salariați-pensionari, mai ales că, în contextul accentuării fenomenului de îmbătrânire demografică, la 1 ianuarie 2018 populația vârstnică de 65 de ani și peste a depășit numeric populația tânără de 0-14 ani (3.596 mii față de 3.042 mii persoane), conform datelor INS. Raportul dintre numărul de contribuabili și numărul de beneficiari (Graficul 18) a scăzut puternic în ultimii 30 de ani, de la 2,28 salariați la un pensionar în anul 1990, la doar 1,11 în anul 2025. Mai mult, proiecțiile CE21 estimează că acest raport se va reduce la 0,84 salariați la un pensionar până în anul 2050. În acest context, a devenit evidentă necesitatea de a găsi o regulă de indexare care să asigure sustenabilitatea pe termen lung a bugetului de asigurări sociale, în locul abordării discreționare din trecut. Din acest punct de vedere, noua lege a pensiilor ar trebui să confere mai multă transparență și predictibilitate procesului de programare bugetară a cheltuielilor cu asistența socială.

21 Conform The 2024 Ageing Report: Economic and Budgetary Projections for the EU Member States (2022-2070), https://economy-finance.ec.europa.eu/document/download/971dd209-41c2-425d-94f8- e3c3c3459af9_en?filename=ip279_en.pdf

63