Document colectat · Rapoarte ale Consiliului Fiscal
Raportul anual al Consiliului Fiscal
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte ale Consiliului Fiscal
- Data preluării
- 26.09.2026 17:53
- Dimensiunea materialului
- 3.160,4 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
Măsurile fiscale luate în anul 2020 pentru atenuarea efectelor sociale și economice în contextul declanșării pandemiei au pus presiune suplimentară pe buget, deficitul BGC atingând 9,3% din PIB. Anul 2021 a consemnat o revenire economică pe fondul măsurilor de sprijin guvernamental și ameliorării situației sanitare, înregistrându-se un deficit de 7,2% din PIB, cu 2,1 pp sub nivelul din 2020. În 2022 și 2023, creșterea semnificativă a PIB, atât în valori nominale, cât și în valori reale, a generat o creștere puternică a veniturilor bugetare, care însă nu a fost folosită pentru reducerea deficitului, ci pentru suplimentarea cheltuielilor bugetare. Astfel, pe fondul diminuării veniturilor și al creșterii accelerate a cheltuielilor, anul 2024 a consemnat un derapaj bugetar de proporții care a condus la un deficit de 9,3% din PIB, similar celui înregistrat în anul de debut al pandemiei.
În anul 2025, veniturile bugetare au înregistrat o pondere de 35,4% din PIB, cu 1,4 pp mai mare decât cea din anul precedent. Cele mai importante creșteri, față de anul 2024, s-au consemnat pentru sumele primite de la UE (+1,2 pp din PIB), încasările din impozite directe și din TVA (+0,3 pp din PIB fiecare). Încasările din accize și taxe vamale, precum și din alte venituri curente au cunoscut o scădere cu 0,1 pp din PIB fiecare.
Ponderea cheltuielilor bugetare în 2025 a fost de 43,3% din PIB, similar anului anterior. Creșteri au înregistrat cheltuielile cu dobânzile (+0,4 pp din PIB), asistența socială (+0,3 pp din PIB) și formarea brută de capital fix (+0,1 pp din PIB). Cea mai însemnată scădere a fost înregistrată la nivelul cheltuielilor cu remunerarea salariaților (-0,7 pp din PIB), urmată de consumul intermediar (-0,6 pp din PIB), subvenții (-0,3 pp din PIB) și alte cheltuieli curente (-0,1 pp din PIB).
Deși deficitul bugetar s-a diminuat semnificativ în anul 2025, acesta se situează încă mult peste pragul de 3% din PIB, prevăzut de tratatele UE. În ipoteza în care corecția deficitului nu ar continua în anii următori, datoria publică a României ar rămâne pe o traiectorie nesustenabilă, iar piețele ar penaliza o astfel de evoluție. Măsurile de consolidare, adoptate până în prezent, atenuează această dinamică, dar nu sunt suficiente pentru a o stabiliza, ceea ce face indispensabilă continuarea procesului de consolidare bugetară. În scenariul continuării consolidării bugetare și după anul 2026, ajustarea deficitului ar readuce datoria publică pe o traiectorie descendentă. Efortul necesar este însă unul ridicat și concentrat la începutul perioadei, iar după doi ani de înghețare a cheltuielilor de personal și asistență socială, concomitent cu creșterea sarcinii fiscale, continuarea ajustării devine dificilă din punct de vedere social și politic. În acest context, o ameliorare a colectării veniturilor fiscale reprezintă alternativa mai realistă, sprijinind procesul de consolidare bugetară.
47
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
1ca177d9b94dafc3175a61e39ecb6452612a8316cf33a5ef48ab7633b87bafc4