Document colectat ·
Program de guvernare 2026-2028
- Instituția sau publicația sursă
- Programul original
- Data preluării
- 26.09.2026 17:56
- Dimensiunea materialului
- 1.527,9 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
cerea
suprapunerilor administrative, ci și realocarea resurselor către structurile operative.
24.5 Poliția locală încetează gradual să funcționeze ca structură paralelă de ordine publică: atribuțiile
de ordine și siguranță trec la Poliția Română, iar cele administrative (parcări, disciplina în
construcții, comerț, mediu și alte controale) rămân la autoritățile locale, prin structuri de
Program de Guvernare 2026–2028
PROGRAM DE GUVERNARE 2026–2028 · PARTEA I · SINTEZA MĂSURILOR 51
inspecție administrativă fără statut de poliție; personalul care îndeplinește standardele
profesionale, medicale și de integritate poate fi integrat în Poliția Română, în limita necesarului;
24.6 Evaluare pe rezultate: avansarea în carieră se leagă de performanță și competențe, nu doar de
vechime; funcțiile de management primesc obiective anuale cuantificabile privind performanța
operațională, utilizarea resurselor, dezvoltarea personalului și integritatea organizațională;
Reforma managementului va răspunde inclusiv vulnerabilităților privind ocuparea prelungită a
funcțiilor de conducere prin împuternicire, semnalate în spațiul public și în investigații
jurnalistice recente. Împuternicirea va redeveni o soluție excepțională și strict temporară;
funcțiile de conducere vor fi ocupate prin concurs pe bază de proiect de management, pe criterii
transparente de competență, experiență, integritate și rezultate. Pentru funcțiile de inspector-
șef și cele echivalente se vor introduce mandate determinate, obiective măsurabile și evaluări
periodice. Scopul este protejarea carierei profesionale de influențe externe și reconstruirea unei
culturi instituționale în care autoritatea decurge din competență și performanță.
24.7 Formare profesională reorientată către noile forme de criminalitate și noile tehnologii:
investigații financiare, investigații digitale și criminalitate informatică, analiză de date și utilizarea
responsabilă a inteligenței artificiale, limbi străine, management operațional, protecția
drepturilor fundamentale, comunicare și dezescaladare;
24.8 Plan multianual de resurse umane, construit pe evoluția efectivelor, pensionările anticipate,
deficitul teritorial și specializările deficitare; recrutare predictibilă, corelată cu capacitatea reală
a instituțiilor de formare;
24.9 Pensiile de serviciu: orice reformă urmărește sustenabilitatea financiară și echitatea, cu
protejarea capacității operative; reglementarea diferențiază între personalul expus permanent
riscurilor operative și cel cu activități preponderent administrative, cu perioade de tranziție
predictibile și dialog social;
24.10 Resursele operative se alocă după evaluarea riscurilor și o imagine națională și teritorială a
criminalității; în fiecare județ și în mun. București se identifică periodic grupările și fenomenele
cu cel mai mare impact, cu prioritate pe traficul de persoane, traficul de droguri, criminalitatea
informatică și cea economico-financiară; cooperare consolidată cu DIICOT în grupuri de lucru
tematice, priorități comune și acces rapid la criminalistică informatică și analiză; Combaterea
traficului de droguri devine prioritate explicită de siguranță publică. Resursele antidrog vor fi
concentrate asupra rețelelor de distribuție, infrastructurii logistice și circuitelor de finanțare, în
cooperare consolidată cu DIICOT, cu utilizarea investigațiilor digitale și financiare și a principiului
„follow the money”. Performanța va fi evaluată prin numărul rețelelor destructurate și activele
infracționale identificate și indisponibilizate; statul nu poate accepta ideea unei lupte pierdute
împotriva drogurilor.
24.11 Investigația financiară devine regulă: în toate cauzele de criminalitate organizată cu indicii de
câștig material se deschide, din faza inițială, o investigație financiară paralelă; transpunerea și
operaționalizarea Directivei (UE) 2024/1260 privind recuperarea și confiscarea activelor, cu
cooperare întărită între poliție, parchete și instituțiile care identifică și administrează bunurile
provenite din infracțiuni; Urmărirea fluxurilor financiare, a beneficiarilor reali și a activelor
transferate către terți sau în alte jurisdicții va deveni componentă standard a răspunsului
împotriva criminalității organizate.
24.12 Competențe de control și integritate delimitate printr-o metodologie unică: Corpul de Control
exercită controlul managerial și administrativ, DGA previne și combate corupția, DGPI asigură
informațiile, contrainformațiile și protecția internă;
Program de Guvernare 2026–2028
PROGRAM DE GUVERNARE 2026–2028 · PARTEA I · SINTEZA MĂSURILOR 52
24.13 Verificări periodice de integritate pentru funcțiile cu risc ridicat (antidrog, criminalitate
organizată, frontieră, anticorupție și altele stabilite prin evaluare de risc), în condițiile legii;
testarea poligraf ca instrument complementar, cu garanții procedurale;
24.14 Poliție de proximitate reală: fiecare cartier și fiecare comună are un polițist sau o echipă
responsabilă nominal de relația cu comunitatea; efectivele se alocă după populație,
criminalitate, timpi de intervenție, vulnerabilități sociale și sezonalitate, nu uniform; Prevenirea
femicidului și protecția efectivă a victimelor violenței domestice devin prioritate operațională.
Cazurile cu risc ridicat vor beneficia de reevaluare rapidă, monitorizarea strictă a respectării
ordinelor de protecție, utilizarea monitorizării electronice atunci când este dispusă, protocoale
clare de alertare și intervenție și coordonare rapidă cu parchetele. Cazurile în care mecanismele
de protecție nu au prevenit o tragedie vor fi analizate instituțional pentru identificarea
vulnerabilităților și corectarea procedurilor.
24.15 Servicii digitale fără excludere: plângerile și petițiile se pot depune online, iar cetățeanul
urmărește stadiul lor în limita informațiilor care pot fi comunicate legal;
24.16 Camere corporale extinse și standardizate pentru structurile operative, cu reguli unitare de
activare, stocare, acces și utilizare a înregistrărilor, care protejează deopotrivă cetățeanul și
personalul și documentează obiectiv intervențiile;
24.17 Sistemul 112 modernizat: localizarea rapidă a apelantului, schimb de date între agențiile de
intervenție și reducerea timpului dintre apel și mobilizarea resurselor; Pentru cazurile cu risc
vital, modernizarea va include protocoale de prioritizare și măsurarea timpului de la preluarea
apelului până la mobilizarea efectivă a resursei competente.
24.18 DSU și IGSU consolidate ca piloni ai prevenirii, pregătirii și răspunsului la dezastre; capacități
dezvoltate pe baza unei evaluări naționale a riscurilor, cu echipamente moderne pentru
cutremure, inundații, incendii de vegetație și accidente tehnologice. MAI își va consolida rolul de
componentă esențială a arhitecturii naționale de securitate și reziliență, într-un context în care
amenințările interne și externe se intersectează tot mai frecvent. Garda de Coastă va beneficia
de consolidarea capabilităților de supraveghere, detectare, alertare și cooperare
interinstituțională la frontiera maritimă, inclusiv în raport cu riscurile generate de drone și
vehicule navale fără pilot în bazinul Mării Negre, în coordonare cu instituțiile competente din
sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională.
Restabilirea încrederii publice va fi măsurată prin rezultate: timpi de răspuns, soluționarea cazurilor grave și
prinderea urmăriților la nivel național și internațional, respectarea ordinelor de protecție, rezultatele în
combaterea traficului de droguri, recuperarea produsului infracțiunii, prezența în comunitate și capacitatea de
răspuns în situații de criză. Cazurile grave rămase nerezolvate și situațiile în care persoane urmărite se sustrag
pentru perioade îndelungate vor face obiectul unor evaluări operative și manageriale periodice, cu
responsabilități și termene clare pentru remedierea vulnerabilităților constatate. Reforma MAI va fi
implementată ca program multianual, cu audit funcțional, pachet legislativ, reorganizare etapizată și
indicatori publici de performanță. Reducerea costurilor va viza prioritar redundanțele administrative, fără
diminuarea mecanică a capacității operative.
Program de Guvernare 2026–2028
PROGRAM DE GUVERNARE 2026–2028 · PARTEA I · SINTEZA MĂSURILOR 53
25
CAPITOLUL 25 · 18 MĂSURI
Apărare
Într-un mediu de securitate marcat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și de presiunea pe
Flancul Estic, România își consolidează postura de furnizor de securitate în NATO și UE și de
partener strategic al Statelor Unite: cheltuieli de apărare legate de capabilități și termene, nu doar
de un procent din PIB, o industrie națională de apărare conectată la nevoile Armatei și la
instrumentele europene, structuri mai suple și un rol asumat la Marea Neagră.
25.1 Cheltuielile și investițiile de apărare cresc gradual până la 5% din PIB, în funcție de evoluția
mediului de securitate și de deciziile NATO și UE: 3,5% pentru cheltuieli de bază și 1,5% pentru
cheltuieli conexe și investiții cu impact mai larg; sumele se leagă de priorități de înzestrare
stabilite pe termen mediu — apărare antiaeriană și antirachetă, capabilități navale, sisteme fără
pilot, muniție — eșalonate prin Planul multianual de înzestrare și Programul „Armata României
2040", astfel încât fiecare creștere bugetară să corespundă unor capabilități și termene
concrete;
25.2 Consolidarea capabilităților de apărare națională și colectivă, cu actualizarea Programului
„Armata României 2040" și continuarea achizițiilor esențiale, în concordanță cu Planul
multianual de înzestrare;
25.3 România, pilon de securitate și stabilitate în Europa și în vecinătate: aliat și partener de
încredere, furnizor de securitate în NATO și UE, prin consolidarea relației cu Statele Unite, a
profilului în NATO și UE și a relațiilor strategice bilaterale;
25.4 Parteneriatul Strategic cu Statele Unite: cooperare în toate demersurile pentru stabilitatea și
securitatea Europei, apărarea aliată și facilitățile cu relevanță strategică de pe teritoriul
României; actualizarea Foii de parcurs în domeniul apărării 2020–2030, consolidarea prezenței
forțelor și capabilităților americane în România, cooperare în înzestrare și folosirea
instrumentului financiar FMF Loan; în paralel, dezvoltarea graduală a unor capabilități naționale
de descurajare și o contribuție mai substanțială la arhitectura europeană de apărare, astfel încât
securitatea României să nu depindă exclusiv de amploarea prezenței aliate;
25.5 Participarea la operațiile și misiunile NATO și UE sau în alte formate agreate cu aliații și
partenerii; asigurarea tuturor condițiilor pentru sprijinul pe care România îl oferă ca națiune
gazdă;
25.6 Sprijin pentru partenerii din regiune, cu accent pe Republica Moldova — a cărei securitate,
stabilitate și prosperitate sunt esențiale pentru România — și pe Ucraina, precum și pentru
statele din Balcanii de Vest, inclusiv în parcursul lor european și euroatlantic;
25.7 Industria națională de apărare: nevoile de înzestrare ale Armatei se corelează cu planul de
dezvoltare a capacităților naționale de producție, în concordanță cu cerințele NATO și UE, și se
valorifică instrumentele financiare internaționale; contribuție activă la criteriile de finanțare
pentru programul SAFE 2; conectare la inițiativele europene (PESCO, EDF, EDIRPA, EDIP) și la
Acceleratorul NATO pentru Inovare în Domeniul Apărării (DIANA);
Program de Guvernare 2026–2028
PROGRAM DE GUVERNARE 2026–2028 · PARTEA I · SINTEZA MĂSURILOR 54
25.8 Dezvoltarea în țară a unui software pentru dronele coproduse în România, care să integreze
personalizat capacitățile de apărare ale Armatei;
25.9 Infrastructura bazelor și centrelor militare modernizată și extinsă la standarde NATO, cu
prioritate pentru cele unde sunt dislocate trupe și capabilități aliate: Baza 57 Aeriană Mihail
Kogălniceanu, Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, Baza 86 Aeriană Fetești și Centrul de Instruire
Întrunită Cincu;
25.10 Centrul european de instruire F-16 de la Fetești dezvoltat ca hub pentru pregătirea piloților din
statele NATO și partenere, cu creșterea interoperabilității; promovarea României ca hub
regional de mentenanță și sprijin logistic;
25.11 Coridoarele de mobilitate militară și un rol crescut al României în proiectele strategice de
infrastructură cu dublă utilizare, civilă și militară, inclusiv în dezvoltarea capabilităților de
contramobilitate;
25.12 Structuri mai suple: analiza structurii de comandă și a structurii combatante, urmată de un plan
de optimizare; evaluarea, pe indicatori de performanță, a eficienței institutelor de cercetare și
universităților din subordinea ministerului, cu redimensionarea personalului și redirecționarea
fondurilor către zonele cu deficit de resursă umană;
25.13 Responsabilitățile administrative ale structurilor de forțe (contabilitate, resurse umane etc.) se
centralizează la nivelul categoriilor de forțe și al ordonatorilor secundari, prin eficientizare și
digitalizare, cu menținerea și consolidarea capacității de luptă a unităților tactice;
25.14 Achiziții mai eficiente: sistem integrat de achiziții de servicii la nivel central și audit pentru
identificarea și eliminarea cauzelor întârzierilor din procedurile de achiziție, ale căror reluări
prelungesc termenele și cresc prețul final;
25.15 Fond bugetar alimentat din penalitățile de întârziere încasate din contractele Armatei, destinat
stimulării personalului și corectării inechităților personalului în rezervă generate în anumite
perioade;
25.16 Marea Neagră: România își consolidează rolul de furnizor de securitate în regiunea extinsă,
inclusiv pentru libertatea de navigație și protecția infrastructurii critice; concept integrat de
apărare aeriană și balistică, împreună cu un concept de apărare maritimă care protejează apele
teritoriale, infrastructura critică subacvatică și de suprafață și interesele economice din Zona
Economică Exclusivă, cu asumarea documentelor strategice relevante;
25.17 Participare activă în Grupul Operativ pentru Combaterea Minelor Marine din Marea Neagră
(MCM Black Sea), înființat cu Turcia și Bulgaria, inclusiv pentru protecția infrastructurii critice;
proiecte de anvergură cu Franța, Germania, Italia, Polonia, Regatul Unit și Turcia pentru
securitatea, stabilitatea și libera circulație în regiune și pentru accesul la resursele din zonele
economice exclusive;
25.18 Hub regional pentru securitate maritimă la Marea Neagră, înființat în România conform
abordării strategice a UE; protejarea intereselor economice ale României în Marea Neagră,
inclusiv exploatarea resurselor din Zona Economică Exclusivă, ca parte inseparabilă a securității
maritime.
Program de Guvernare 2026–2028
PROGRAM DE GUVERNARE 2026–2028 · PARTEA I · SINTEZA MĂSURILOR 55
26
CAPITOLUL 26 · 6 MĂSURI
Culte și minorități naționale
Drepturile minorităților naționale, garantate de Constituție și de tratatele la care România este
parte, se respectă și se aplică integral: identitatea, limba maternă, cultura și tradițiile fiecărei
comunități se păstrează și se afirmă liber, în cadrul comun al statului și al limbii oficiale, iar
patrimoniul religios al tuturor cultelor este protejat după priorități clare și în limita posibilităților
bugetare.
26.1 Aplicarea integrală a legislației privind drepturile minorităților naționale: folosirea limbii
materne în relația cu administrația locală și în justiție, în condițiile legii, cu formulare, informații
publice și interpretare asigurate acolo unde pragul legal este îndeplinit, și raport anual public al
Departamentului pentru Relații Interetnice privind stadiul aplicării;
26.2 Învățământ în limbile minorităților naționale, de la grădiniță la doctorat, cu manuale, profesori și
programe proprii, și limba română învățată la același nivel de competență ca în școlile cu predare
în română;
26.3 Cultura și patrimoniul minorităților: finanțarea proiectelor culturale ale minorităților și
restaurarea monumentelor și clădirilor reprezentative pentru patrimoniul lor, ca parte a
patrimoniului României, prin aceleași programe și criterii ca pentru restul patrimoniului național,
în limita disp
← Înapoi la începutul extrasului
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
d1dc2a8615985260f3c707bb46f174b8183af1fda58fa46b97823993283074ea