Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Prognoze macroeconomice CNSP

DISPARITATILE REGIONALE LA ORIZONTUL ANULUI 2008 (pdf)

Instituția sau publicația sursă
Prognoze macroeconomice CNSP
Data preluării
26.09.2026 17:56
Dimensiunea materialului
672,0 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

or şi ne-au condus la o creştere cu 0,5% a populaţiei ocupate civile la sfârşitul anului 2008 comparativ cu 2005 şi o creştere cu 5,5% a numărului mediu de salariaţi. Avându-se în vedere dezvoltarea viitoare a regiunilor, prin proiectele ce vor fi promovate pe plan local, dar şi prin orientarea fondurilor bugetare către zonele defavorizate sau mai slab dezvoltate, la nivel regional, pentru această perioadă s- au prognozat creşteri peste media naţională ale populaţiei ocupate civile la sfârşit de an, pentru regiunea Bucureşti (4,6%), urmată de regiunea Vest (0,8%), regiuni care s-au evidenţiat şi în perioada anterioară în ceea ce priveşte dezvoltarea economică. Uşoare creşteri au fost estimate şi pentru regiunile Nord – Vest şi Centru. Pentru celelalte regiuni s-au estimat scăderi uşoare cuprinse între 0,7 sau 0,1%. 12 Forta de munca in anul 2008 fata de 2005 -%- 16,0 8 14,0 7 12,0 6 - modif. procentuala - 10,0 5 8,0 4 6,0 3 4,0 2,0 2 0,0 1 Vest Total Sud Sud-Vest Nord-Vest Bucuresti-Ilfov Centru Nord-Est Sud-Est -2,0 0 Populatia ocupata civila la sfarsitul perioadei Numarul mediu de salariati Rata somajului in anul 2008 (axa dreapta) Numărul mediu de salariaţi va creşte în toate cele opt regiuni, având în vedere pe de o parte, creşterea economică prognozată, iar pe de altă parte măsurile active de creştere a numărului locurilor de muncă. Creşteri semnificative, peste media la nivel naţional, au fost estimate pentru regiunile Bucureşti (14,9%), Vest (7,3%) şi Nord – Vest (6,6%). Pentru celelalte regiuni creşterile estimate au valori sub media naţională. Din punct de vedere al numărului de şomeri înregistraţi, în intervalul 2006 – 2008, la nivel naţional, a fost estimată o scădere de -5,4% ajungându-se la o rată a şomajului de 5,6%. Această tendinţă de scădere va fi urmată şi de cea la nivel regional. Pentru toate cele 8 regiuni, au fost prevăzute scăderi atât ale numărului de şomeri înregistraţi, cele mai importante în regiunile Sud – Vest, Nord – Vest (-8%) şi Nord – Est (-6,5%) cât şi a ratei şomajului (regiunea Vest 5%, Nord – Vest 3,8% şi Bucureşti 2,2%, la nivelul anului 2008). Câştigurile salariale în perioada 2006 – 2008 Estimările privind evoluţia câştigurilor salariale medii nete în perioada 2006 - 2008 la nivel naţional ne-au condus la o creştere în termeni nominali cu 37,1% respectiv o creştere a salariului real cu 17,5%. Şi evoluţiile de la nivel regional indică o creştere atât a salariului mediu net cât şi a salariului real, majoritatea regiunilor atingând nivelul naţional sau vor fi superioare acestuia. Astfel, pentru perioada 2006 - 2008 au fost prognozate 13 creşteri ale câştigului salarial mediu net cuprinse între 34,4% (regiunea Bucureşti) şi 40,0% (regiunea Vest). Creşteri importante, peste media naţională, ale câştigului salarial real, au fost estimate pentru regiunile Nord – Est şi Nord – Vest (18%) respectiv Vest (20%), celelalte regiuni având creşteri sub medie. Castigul salarial in anul 2008 fata de 2005 Bucuresti-Ilfov Centru Nord-Vest Vest Sud-Vest Sud Sud-Est Nord-Est Total 0,0 5,0 10,0 15,0 20,0 25,0 30,0 35,0 40,0 45,0 - modif. procentuala - Castigul salarial mediu net, nominal Salariul mediu real 4. Disparităţi regionale la orizontul anului 2008 a) In anul 2005, indicele de disparitate a produsului intern brut pe locuitor dintre regiunea cu valoare maximă – Regiunea Vest (excluzând Bucureştiul cu un nivel net superior celorlalte regiuni) şi regiunea cu nivel minim – Regiunea Nord – Est, a fost de 1,671. Prin evoluţiile previzionate, pentru regiune Nord – Est, cu niveluri egale sau superioare atât mediei naţionale, cât şi Regiunii Vest, la orizontul anului 2008, indicele de disparitate dintre aceste două regiuni se va reduce uşor faţă de anul 2005 şi va avea un nivel de 1,662. 14 Indice de disparitate PIB/locuitor: regiune nivel maxim(Vest)/regiune Regiune = 100 2000 2005 2005-2000 2008 2008-2005 NORD - EST 1.467 1.671 0.205 1.662 -0.009 SUD - EST 1.154 1.346 0.192 1.346 0.000 SUD 1.259 1.399 0.140 1.393 -0.006 SUD - VEST 1.225 1.368 0.143 1.365 -0.003 NORD - VEST 1.104 1.234 0.130 1.235 0.001 CENTRU 0.958 1.073 0.115 1.070 -0.003 Tabelul de mai sus evidenţiază faptul că la nivelul anului 2005 comparativ cu anul 2000 se înregistra o înrăutăţire a indicelui de disparitate (regiune nivel maxim/regiuni) atât în Regiunea Nord – Est, dar şi în celelalte regiuni. La orizontul anului 2008, comparativ cu anul 2005, decalajele nu se mai adâncesc, şi se menţin aproape constante. b) In ceea ce priveşte ierarhia indicelui de devansare a produsului intern brut pe locuitor faţă de media naţională, la orizontul anului 2008, aceasta va rămâne aceeaşi, în sensul că regiunile Vest, Centru şi Bucureşti vor devansa nivelul naţional (primele două cu o uşoară tendinţă de scădere în 2008 faţă de 2005, iar Bucureştiul în creştere), iar regiunile Nord – Vest, Sud – Est, Sud – Vest, Sud şi Nord – Est vor rămâne, în continuare, cu un PIB/locuitor inferior celui pe total ţară. Produsul intern brut pe locuitor la nivelul regiunilor şi indice de disparitate faţă de media naţională 2005 2006 2007 2008 Regiunea Nord - Est - PIB/locuitor - euro 2526.8 2942.7 3333.2 3733.6 - indice de disparitate faţă de total ţară 68.7 68.4 68.3 68.4 Regiunea Sud - Est - PIB/locuitor - euro 3137.0 3651.4 4124.4 4609.3 - indice de disparitate faţă de total ţară 85.3 84.9 84.6 84.5 Regiunea Sud - PIB/locuitor - euro 3018.8 3519.9 3984.6 4454.2 - indice de disparitate faţă de total ţară 82.1 81.8 81.7 81.6 15 2005 2006 2007 2008 Regiunea Sud - Vest - PIB/locuitor - euro 3087.2 3606.2 4074.8 4546.8 - indice de disparitate faţă de total ţară 83.9 83.8 83.5 83.3 Regiunea Vest - PIB/locuitor - euro 4223.5 4929.3 5563.2 6204.9 - indice de disparitate faţă de total ţară 114.8 114.6 114.1 113.7 Regiunea Nord - Vest - PIB/locuitor - euro 3422.4 3975.3 4495.0 5022.9 - indice de disparitate faţă de total ţară 93.0 92.4 92.2 92.0 Regiunea Centru - PIB/locuitor - euro 3935.5 4590.8 5195.0 5799.5 - indice de disparitate faţă de total ţară 107.0 106.7 106.5 106.3 Regiunea Bucureşti - PIB/locuitor - euro 7487.2 8875.5 10153.4 11416.3 - indice de disparitate faţă de total ţară 203.5 206.3 208.2 209.2 Reducerea decalajelor dintre zonele dezvoltate şi cele rămase în urmă este un fenomen de durată, la fel ca şi reducerea decalajelor dintre ţări deoarece şi zonele/ţările dezvoltate avansează în timp, chiar dacă în ritmuri de creştere mai lente. c) Referitor la ocupare şi venituri, decalajele între regiuni se vor menţine şi la nivelul anului 2008, cu o tendinţă de reducere. -%- 2005 2006 2007 2008 Populaţia ocupata civila la sfârşitul anului, la nivel naţional 100,0 100,0 100,0 100,0 Abaterea maxima regionala 15,1 15,1 15,0 15,0 Abaterea minima regionala 10,0 10,0 10,0 10,0 Decalaj (abaterea max. - abaterea min.) 5,1 5,1 5,0 5,0 Populaţia ocupata civila medie, la nivel naţional 100,0 100,0 100,0 100,0 Abaterea maxima regionala 15,3 15,2 15,1 15,1 Abaterea minima regionala 9,8 9,8 9,8 9,8 Decalaj (abaterea max. - abaterea min.) 5,5 5,4 5,3 5,3 Câştigul salarial mediu net, la nivel naţional 100,0 100,0 100,0 100,0 Abaterea maxima regionala 123,4 122,6 121,3 120,5 Abaterea minima regionala 89,7 89,7 90,3 90,4 Decalaj (abaterea max. - abaterea min.) 33,7 32,9 31,0 30,1 16 2005 2006 2007 2008 Numărul de şomeri înregistraţi, la nivel naţional 100,0 100,0 100,0 100,0 Abaterea maxima regionala 17,8 17,8 17,6 17,8 Abaterea minima regionala 4,9 5,7 5,6 5,1 Decalaj (abaterea max. - abaterea min.) 12,9 12,0 12,0 12,7 Rata şomajului, la nivel naţional 5,9 5,9 5,8 5,6 Abaterea maxima regionala 7,5 7,5 7,4 7,0 Abaterea minima regionala 4,1 4,1 4,0 3,8 Decalaj (abaterea max. - abaterea min.) 3,4 3,4 3,4 3,2 Astfel, în cazul populaţiei ocupate diferenţa dintre valoarea maximă înregistrată pentru toţi anii la nivelul regiunii Nord – Est şi valoarea minimă (regiunea Vest), este in uşoară scădere (cu 0,1%). De asemenea decalajele privind câştigurile salariale sunt în scădere (cu 3,6%), ele existând încă datorită nivelului ridicat înregistrat în regiunea Bucureşti comparativ cu nivelul minim înregistrat in regiunea Nord – Est. Si în cazul numărului de şomeri şi a ratei şomajului discrepanţele se menţin dar sunt in scădere cu 0,2%, dacă eliminăm din analiză regiunea Bucureşti. In acest caz, valorile maxime se înregistrează în regiunile Sud, Sud – Vest şi Centru iar cele minime în regiunea Nord – Vest. 17 SINOPTIC privind prognoza regională pe 2008 - modificări procentuale faţă de anul anterior – 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 PRODUS INTERN BRUT Total economie 2,1 5,7 5,1 5,2 8,4 4,1 6,0 6,2 6,3 NORD - EST -2,5 8,3 5,2 6,7 5,7 2,2 5,8 6,1 6,5 SUD - EST -2,7 3,2 5,3 5,0 10,3 2,6 5,9 5,9 6,2 SUD -3,3 6,2 6,3 6,5 10,6 3,7 6,0 6,0 6,1 SUD - VEST -1,0 1,9 0,5 11,3 9,1 2,6 6,1 5,8 6,0 VEST -9,1 8,5 6,2 9,6 8,5 5,6 5,8 5,7 5,9 NORD - VEST -0,9 4,7 6,8 8,0 6,3 2,6 5,4 5,9 6,2 CENTRU 2,7 3,1 7,4 4,7 8,4 3,8 5,7 5,9 6,0 BUCURESTI 23,4 8,1 3,4 -1,9 8,7 7,3 6,6 7,1 6,8 din care valoarea adăugată brută in: 18 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 INDUSTRIE Total economie 5,9 4,4 5,1 4,4 6,5 2,5 3,5 3,6 4,2 NORD - EST 4,7 13,5 -5,2 7,2 3,0 -1,4 3,1 3,6 4,7 SUD - EST 9,4 5,3 2,6 3,6 8,0 -0,5 3,3 3,2 4,3 SUD 8,3 -4,3 13,8 4,3 5,0 8,0 4,0 3,8 4,6 SUD - VEST 8,3 -7,9 9,0 6,0 6,0 2,3 4,6 4,0 4,3 VEST 10,8 3,7 3,5 6,0 11,0 6,5 4,3 3,5 3,7 NORD - VEST 2,9 8,8 5,8 7,5 4,0 -1,8 2,8 3,5 3,8 CENTRU 6,0 10,4 1,6 -2,0 10,0 2,0 3,3 3,3 3,6 BUCURESTI 1,1 5,5 8,9 4,8 5,3 3,5 2,7 3,9 4,3 AGRICULTURA Total economie -18,1 28,0 -6,7 5,2 18,9 -13,9 3,8 3,3 3,5 NORD - EST -16,0 18,8 9,8 -2,5 6,5 -15,0 4,3 3,3 3,8 SUD - EST -22,6 14,3 3,2 8,5 29,0 -14,3 4,1 3,4 3,6 SUD -29,5 52,2 -19,9 9,5 36,3 -13,9 4,2 3,5 3,9 SUD - VEST -22,5 45,8 -38,7 25,0 24,9 -14,5 3,9 3,4 3,5 VEST -18,5 48,6 -9,4 4,5 13,1 -14,2 3,9 3,2 3,3 NORD - VEST -8,7 19,0 3,9 2,0 8,2 -13,3 3,2 3,4 3,4 CENTRU -2,3 7,7 6,3 0,5 13,0 -13,0 3,1 3,0 3,2 BUCURESTI -25,7 25,5 -13,0 -4,2 35,2 -5,4 -0,6 2,0 1,8 19 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 CONSTRUCTII Total economie 6,3 11,1 7,6 7,0 9,1 9,9 12,0 11,1 11,1 NORD - EST 28,9 12,9 3,4 12,0 7,5 10,2 13,0 12,0 12,5 SUD - EST 28,5 17,3 -3,2 6,0 8,0 10,5 12,0 11,2 11,5 SUD 18,1 8,6 7,6 7,5 8,1 9,1 11,6 11,5 11,5 SUD - VEST 22,8 6,0 1,4 10,0 7,9 9,0 12,0 10,9 11,0 VEST -53,4 12,5 11,1 10,0 7,7 10,5 12,5 11,0 11,0 NORD - VEST 19,9 21,6 -6,2 12,0 8,2 9,4 11,5 11,8 11,5 CENTRU 14,1 13,7 15,5 7,1 8,0 8,8 11,0 12,0 11,1 BUCURESTI 30,7 3,0 22,7 0,4 13,1 10,6 12,2 9,9 9,9 SERVICII Total economie 5,5 3,6 7,1 5,5 6
← Înapoi la începutul extrasului

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

1717dba4f98747ff1fd542f7d894953b02aa2588e5d00560b004f15e788a05e9