Oferta Politica PSD+PC 2008-2012: ‘Avem nevoie de un nou govern.’
Patru ani de confuzie, tensiuni şi incapacitate de administrare Blocajul politic generat de conflictele permanente dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu a indus la deprecierea economiei naţionale şi la înrautăţirea condiţiilor de trai. Economia României este astăzi mai vulnerabila decât în urma cu 4 ani. Principalii indicatori macro economici s-au deteriorat din cauza unor politici fiscale şi bugetare iresponsabile. Cota unică a provocat creşterea polarizării sociale şi a numărului de români care trăiesc la limita sărăciei. Doar 100.000 de români au beneficiat în mod real de pe urma cotei unice. Toţi ceilalţi plătesc costurile îmbogaţirii unora: creşterea inflaţiei, scumpirea alimentelor şi scumpirea creditelor imobiliare şi de consum prin majorarea dobânzilor. Introducerea cotei unice a provocat creşterea accelerată a consumului, adâncirei dificitelor externe şi a deficitului bugetar. Guvernarea de dreapta şi-a călcat în picioare promisiunile făcute în Campania electorală cu privire la creşterea nivelului de trai. Preţurile au crescut îngrijorător, iar leul s-a depreciat semnificativ în raport cu euro, conducând la reducerea accentuată a puterii de cumpărare a populaţie şi la scumpirea creditelor. În ultimii 4 ani, aprope jumătate dintre gospodariile din mediul urban nu şi-au putut plăti la timp facturile la utilităţi. Milioane de români au ajuns să munceacă doar pentru a-si putea plăti facturile de intreţinere. Pensionarii, medicii, profesorii, agricultorii şi funcţionarii publici cu venituri mici au fost cei mai afectaţi de înrautăţirea condiţiilor de trai.
România se află pe ultimul loc din Europa în ceea ce priveşte salariul minim exprimat la paritatea puterii de cumpărare. Puterea de dreapta a guvernat în numele celor puţini şi bogaţi. În acest timp, în ţară trăiesc 4 milioane de săraci, cu 140.000 mai mulţi decât în 2004. Creşterea preţurilor 2004-2008Valorile Alianţei PSD+PC Valorile guvernării Alianţei PSD+PC sunt întemeiate pe valorile noastre fundamentale, pe care le împărtăşim împreuna cu toţi social-democraţii progresişti din Europa: munca decentă, justitia socială, solidaritatea, responsabilitatea socială, egalitatea de şanse progresul social. Viziunea noastră este întemeiată pe valorile tradiţionale ale familiei. Familia este pilonul fundamental al unei societăţi prospere, construite pe principiul concurenţei şi economiei de piaţă, al competivităţii şi al valorilor naţionale. Bunăstarea cetăţenilor şi a naţiunii,
dezvolatrea durabilă, consolidarea democraţiei, securitatea naţionala, echitatea socială, responsabilitatea statului şi a companiilor private, demnitatea românilor şi afirmarea vocii româniei în lume sunt valorile esenţiale ce vor defini guvernarea Alianşei PSD+PC. Angajamentele Alianţei PSD+PC pentru 2008-20121.Creşterea veniturilor şi protejarea puterii de cumpărare a tuturor românilorPrin respectarea dreptului fiecăruia la muncă decentă, bine plătită, acordăm o şansă reală de progres şi bunăstare tuturor cetăţenilor ţării. Veniturile românilor vor protejate în faţa scumpirilor şi consolidate pe măsura creşterii economiei. Ele vor fi cu adevărat sursa de creştere a calităţii vieţii pentru fiecare român. Salariul minim corelat cu valoarea coşului de consum Alianţa PSD+PC susţine corelarea salariului minim brut pe ţară cu valoarea coşului minim de consum. În acest fel, vom creşte salariul minim până la valoarea de 1.000 RON.
Pentru a asigura stabilitatea pieţei muncii, pentru a reuni sutele de mii de familii rupte din cauza exodului muncitorilor, România are astăzi nevoie de locuri de muncă sigure şi bine plătite. Acordarea celei de-a 13-a pensii PSD este singurul partid din România care se preocupă de nevoile pensionarilor şi care are soluţii pentru rezolvarea problemelor acestora. Dublarea pensiilor pentru agricultori Îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale românilor care trăiesc şi muncesc în mediul rural nu poate avea loc fără o creştere importantă a veniturilor agricultorilor. Corelarea creşterii pensiilor cu evoluţia inflaţiei Explozia preţurilor la alimente şi utilităţi îi afectează în primul rând pe pensionari, din cauza veniturilor mici ale acestei categorii sociale. PSD s-a luptat şi a reuşit să majoreze pensiile, dar costurile vieţii devin tot mai ridicate în ecare zi. În aceste condiţii, este nevoie de corelarea majorării pensiilor cu evoluţia preţurilor, astfel încât puterea de cumpărare a pensionarilor să e cu adevărat protejată. Vom crea un Fond de solidaritate socială de 1% din profitul marilor companii pentru susţinerea majorării pensiilor. Devansarea etapei a doua de creştere a pensiilor PSD a impus în Parlament majorarea pensiilor cu 50% şi s-a luptat pentru devansarea primei tranşe a acestei creşteri.
În ciuda eforturilor noastre, scumpirea accelerată a alimentelor şi a facturii la întreţinere a dus la înrăutăţirea condiţiilor de trai pentru majoritatea pensionarilor. Ca atare, partidul nostru susţine devansarea celei de-a doua etape a creşterii pensiilor, astfel încât pensionarii să poată face faţă costurilor tot mai ridicate ale vieţii. Programul social în energie Vom introduce un tarif social la consumul de energie electrică – 60Kwh. De asemenea, avem în vedere modificarea coşului de gaze naturale astfel încât populaţia să plătească numai gazele naturale din producţia internă, ceea ce va reduce la jumătate preţul la gaze naturale. Alianţa PSD+PC susţine modificarea coşului de energie electrică astfel încât populaţia să beneficieze de producţia de energie ieftină a României în procent de 100% şi nu doar de 16% cât beneficiază în prezent. Această modificare va duce la reducerea preţului cu 33% faţă de valoarea actuală. Noi propunem un fond social pentru finanţarea programului de reabilitare termică a blocurilor. TVA redus la alimente Susţinem reducerea TVA la 5% pentru alimente de bază, concomitent cu creşterea TVA la produse de lux la 25% şi introducerea criteriilor de performanţă la întreprinderile publice. Protecţia consumatorilor – introducerea unui sistem instituţional European Mai multă putere pentru consumatori printr-o informare corectă, asigurarea transparenţei pieţei şi creşterea încrederii cetăţenilor prin protejarea eficientă a drepturilor fundamentale ale consumatorilor.
Noi ne angajăm să ameliorăm bunăstarea consumatorilor în ceea ce priveşte dinamica preţurilor, posibilitatea de alegere, calitatea şi siguranţa produselor şi a serviciilor. De asemenea, ne propunem protejarea consumatorilor împotriva ameninţărilor de natură să le afecteze viaţa, sănătatea şi interesele economice. 2.Garantăm accesul tuturor românilor la educaţie, sănătate şi justiţiePrin acces egal la servicii publice, garantăm o viaţă mai bună pentru fiecare familie. În România guvernată de social democraţi, accesul la serviciile publice trebuie să fie garantat tuturor cetăţenilor şi nu doar unui număr mic de favorizaţi. Pactul Naţional pentru Educaţie Alianţa PSD+PC va respecta promisiunea de alocare a 6% din PIB pentru Educaţie şi va propune un buget substanţial mai mare, de 1,5% din PIB pentru Cercetare şi Dezvoltare. Investiţii substanţiale în capitalul uman Considerăm investiţiile în capitalul uman drept factorul fundamental al creşterii economice sustenabile în România. Reprezintă priorităţi creşterea calităţii actului de educaţie prin dezvoltarea infrastructurii şcolare (de la creşe până la universităţi) şi prin creşterea salariilor pentru cadrele didactice şi personalul nedidactic. Programul naţional pentru preşcolari
33% dintre copiii cu vârste între 0 şi 3 ani şi 90% din copiii cu vârste între 3 şi 6 ani să beneficieze de serviciu integrat de îngrijire şi educare. Vom înfiinţa 1.000 de creşe şi 1.000 de noi grădiniţe. Programul Şcoala – Centru Comunitar Avem în vedere crearea unui program prelungit destinat diversificării activităţilor formative,culturale, sportive realizate în interiorul şcolii. Şcoli moderne în România Toate şcolile din România trebuie să aibă acces la apă curentă, canalizare, electricitate şi conexiune la internet, la un teren de sport sau la o sala de sport, precum şi la un laborator modern. Majorarea bursei studenţeşti Vom creşte bursa pentru studenţi la nivelul salariului minim pe economie. Educaţie de calitate pentru toţi Vom elabora şi implementa un program destinat reducerii decalajului dintre mediul urban şi cel rural în ceea ce priveşte accesul la educaţie de calitate. Programul Naţional de Formare Permanentă Programul va oferi 5 milioane de ore de educaţie cetăţenilor de vârstă postşcolară care doresc să-şi sporească nivelul de cunoştinţe generale şi profesionale.
Conectarea învăţământului la nevoile pieţei muncii Susţinem dezvoltarea parteneriatului universităţi/şcoli post liceale – agenţi economici/instituţii publice prin promovarea burselor profesionale care conduc la o mai bună asimilare a absolvenţilor piaţa muncii. Deducerea din impozit a banilor cheltuiţi de către firme pentru stagiile de pregătire ale tinerilor angajaţi de către firmele respective. Învăţământ românesc la cele mai înalte standarde Vom sprijini învăţământul superior românesc, astfel încât universităţile româneşti să poată accede în topul primelor 50 de universităţi din Europa şi 100 din lume. Pactul Naţional pentru Sănătate Alianţa PSD+PC îşi va asuma Pactul Naţional pentru Sănătate în calitate de iniţiator. Începând cu2009, vom aloca 5% din PIB în cicluri bugetare multianuale astfel încât în maximum două cicluri electorale infrastructura din sistem să fie compatibilă cu ţările din Uniunea Europeană şi, de asemenea, să permită sustenabilitatea financiară a programelor şi acţiunilor din sistemul sanitar. Sănătate de calitate pentru toţi Vom aproba o strategie naţională de dezvoltare a serviciilor sanitare pe o perioadă de minim 8 ani. Noi vom garanta accesul tuturor oamenilor la servicii medicale şi în special la medicamente pe toată perioada anului. Unul dintre obiectivele noastre principale este redresarea şi dezvoltarea asistenţei medicale din mediul rural.
Fără plafoane la medicamente Vom elimina plafoanele la medicamente din farmacii. Medicamente compensate Vom introduce medicamente compensate şi gratuite pentru persoanele cu venituri reduse. Medicii români rămân în ţară Trebuie să creştem veniturile salariale ale profesioniştilor din sistem. Vom asigura participarea personalului sanitar la un program de educaţie continuă garantat de către stat şi introducerea sistemului de evaluare a performanţelor manageriale. Ca o masură suplimentară de păstrare a cadrelor medicale în spitalele româneşti vom introduce un spor de delitate pentru cei care continuă să lucreze în sistem, de exemplu un spor de 10% din salariu în cazul în care un cadru medical rămâne 5 ani în aceeaşi unitate medicală. Alianţa PSD+PC consideră necesară introducerea unor standarde de calitate pentru toate nivelurile sistemului sanitar românesc. Programul Naţional de Investiţii în sănătate Propunem dezvoltarea unui Program Naţional de Investiţii care să permită aderarea infrastructurii sanitare din sănătate la standardele europene în maxim opt ani, inclusiv prin atragerea de fonduri europene. De asemenea, urmărim în inţarea de centre multifuncţionale în special în mediul rural şi informatizarea totală a Sistemului Sanitar.
Asistenţă medicală de urgenţă şi pre-spitalicească Asigurarea parcului de autosanitare cu posibilităţi de asistenţă medicală de urgenţă la nivelul tuturor oraşelor şi municipiilor, în mod uniform, pentru a putea oferi tuturor cetăţenilor posibilitatea unei asistente medicale de urgenţă. Dotarea cu autosanitare a centrelor de permanenţă comunale aflate la o distanţă mai mare de 25 de km de un oraş sau municipiu. Achiziţionarea de aparate de zbor pentru transportul de urgenţă al bolnavilor în ecare regiune de dezvoltare arondată spitalelor regionale de urgenţă. Asistenţă medicală spitalicească Program de reabilitare fizică, resctructurare şi functionalizare a tuturor spitalelor în conformitate cu normele europene. Construirea a 8 spitale regionale ultra-moderne. Asistenţă medicală recuperatorie a persoanelor cu dizabilităţi, asistenţă medicală pentru persoanele defavorizate şi a persoanelor de vârsta a treia, obiectiv prioritar al guvernării PSD+PC. Prin transparenţa şi integritatea actului de justiţie, reconstruim încrederea în democraţie şi în statul de drept. Justiţia non-partizană, ca serviciu performant de utilitate publică pentru toţi cetăţenii stă la baza viziunii noastre asupra reformei Statului şi a instituţiilor sale. Statul pe care îl propunem se întemeiază pe justiţie independentă şi este, în acelaşi timp, furnizor de justiţie socială. Scurtarea semnifcativă a duratei proceselor
Alianţa PSD+PC consideră că durata proceselor nu trebuie să depăşească mai mult de 6 luni. Instanţe aproape de cetăţeni Fiecare român trebuie să aibă acces la servicii publice de justiţie în instanţe aflate la maxim 100 de km de domiciliu. Asistenţă juridică gratuită Alianţa PSD+PC propune acordarea de asistenţă juridică gratuită pentru persoanele cu venituri reduse pentru a reduce substanţial costurile legate de accesul la justiţie. 3. O economie dinamică şi competitivă. Mediul de afaceri stabil. Reducerea poverii fiscalPrin creştere economică constantă, distribuită echitabil social, asigurăm bunăstarea pe termen lung a naţiunii noastre. Aşezăm cercetarea aprofundată, inovaţia şi creativitatea la baza creşterii economice, ca suport pentru progresul social. Creştere economică şi bunăstare Obiectivul strategic al Alianţei PSD+PC va obţinerea unui ritm mediu anual de creştere economică de 6%, in conditiile unei inflatii reduse si deficite sustenabile. Principalele motoare ale progresului economic vor creşterea productivităţii şi investiţiile în infrastructuri zice şi comunicaţii. Cheia prosperităţii este dată de un ambitios program de creştere a productivităţii şi competitivităţii în economie, fundamentat pe cinci axe:
investiţii în calificarea forţei de muncă şi în creşterea competenţei profesionale; investiţii masive în infrastructuri fizice şi comunicaţii; simplificarea sistemului de taxe şi reglementări, reducerea la jumătate a numărului de taxe şi impozite actuale, precum şi a taxelor parafiscale; întărirea regulilor competiţiei şi adoptarea unei noi legi a concurenţei şi a ajutorului de stat; îmbunătăţirea dramatică a eficienţei sectorului public; În plus, noi vom promova o strategie coerentă de stimulare a exporturilor, ce va servi obiectivului de echilibrare a balanţei externe, concomitent cu atingerea unui ritm de creştere economică ridicat. De asemenea, vom adopta măsuri netarifare pentru „calmarea” importurilor. Susţinem realizarea unor strategii de ramură pentru stimularea domeniilor competitive. Mediu de afaceri stabil, predictibil, prietenos Mediul de afaceri din România are nevoie de un cadru legislativ stabil, simplu, coerent şi predictibil.
Alianţa PSD+PC se angajează la o reducere continuă a barierelor la intrarea şi ieşirea de pe piaţă. Printre priorităţile noastre pentru anii 2008-2012 sunt stabilitatea şi transparenţa legislativă, claritatea reglementărilor, eliminarea surselor de corupţie în administraţie, eficientizarea sistemului de autorizare şi înregistrare a firmelor, întărirea disciplinei financiare şi implementarea cadrului legal creat pentru evidenţierea cazierului fiscal. De asemenea, vom urmări dezvoltarea dialogului activ dintre Guvern şi factorii de interes din mediul de afaceri. Pentru creşterea stabilităţii şi predictibilităţii mediului de afaceri vom propune ca orice modificare a codului fiscal să fie realizată cu consultarea partenerilor sociali, de regulă, cu un an înainte. Propunem îmbunătăţirea procedurilor şi reglementărilor privind falimentul şi, îndeosebi, reducerea duratei medii de soluţionare a cazurilor. În aceeaşi măsură, avem în vedere introducerea sistemului de contabilitate armonizat cu Directivele Europene şi Standardele Internaţionale de Contabilitate la toate societăţile care îndeplinesc anumite criterii de mărime. Dezvoltare sustenabilă acompaniată de reducerea poverii fiscale Prin creştere economică constantă, distribuită echitabil social, asigurăm bunăstarea pe termen lung a naţiunii noastre. Alianţa PSD+PC propune reformarea sistemului fiscal-bugetar. România are astăzi nevoie de un sistem de impozitare menit să aducă bunăstare pentru toţi cetăţenii şi nu doar pentru o categorie restrânsă şi privilegiată. Pe de-o parte, reforma veniturilor bugetare presupune aplicarea a două cote diferenţiate de impozitare a veniturilor din salarii: 10% pentru salarii mai mici decât salariul mediu brut pe ţară, 16% pentru salarii mai mari decât salariul mediu brut pe ţară, ca impozit de nitiv, pe fiecare sursă. În ceea ce priveşte impozitul pe profit, avem în vedere menţinerea cotei de 16%.
Vom urmari scaderea impozitului pe dividende dar vom milita pentru cresterea impozitului pe tranzactiile imobiliare. Bugete multianuale Pe de altă parte, reforma cheltuielilor publice presupune creşterea eficienţei cheltuirii banului public şi a transparenţei bugetare. Este nevoie de introducerea programării bugetare multianuale şi elaborarea unui plan de raţionalizare a cheltuielilor bugetare, măsuri care vor asigura deficite bugetare sustenabile. Alianţa PSD+PC promovează introducerea unui sistem de evaluare anuală a performanţelor instituţiilor publice în cheltuirea fondurilor bugetare. Susţinerea cercetării, inovării şi formării profesionale Alianţa PSD+PC are în vedere neimpozitarea profitului reinvestit în active productive şi formareprofesională, precum si in cercetare si dezvoltare. Vom milita în continuare pentru alocarea a 1,5% din PIB pentru cercetare şi dezvoltare. Rambursarea TVA Vom modifica legislaţia privind regimul decontării TVA în vederea scurtării timpului de rambursare. Înfiinţarea unei firme într-o oră Vom reduce la jumătate cheltuielile determinate de birocraţie şi scalitate, prin desfiinţarea unor tarife, avize, autorizaţii şi simpli carea cadrului legislativ.
Scut fiscal Vom crea un „scut fiscal” prin calcularea limitei maxime de suportabilitate a taxelor şi impozitelor pentru IMM şi aplicarea regimului diferenţiat faţă de companiile mari. Fond de risc pentru IMM-uri Ne propunem înfiinţarea unui fond de risc, destinat finanţării societăţilor nou în inţate în primii 3 ani de funcţionare, precum şi tranzacţionarea pe bursă a creanţelor bancare asupra IMM-urilor. CEC – bancă pentru IMM-uri Statul se va implica pentru susţinerea dezvoltării IMM-urilor, asigurarea fondurilor necesare cofinanţării pentru programele comunitare şi internaţionale. Fond de promovare Vom crea un fond destinat promovării capitalului românesc pe pieţele externe, regionale şi internaţionale. Eximbank Alianţa PSD+PC va asigura creşterea capitalizării Eximbank pentru a garanta contracte de execuţie complexe, până la valoarea de 100 milioane de euro, precum şi pentru sprijinirea exportatorilor. Adoptarea Actului Unic de Control Alianţa PSD+PC propune îmbunătăţirea modalităţilor de efectuare şi corelare a activităţilor de inspecţie şi control economic în vederea evitării paralelismelor, creşterii rolului preventiv şi educaţional, concomitent cu reducerea caracterului punitiv al acestora.
O altă preocupare majoră a noastră este îmbunătăţirea accesului IMM-urilor la finanţare europeană prin pregătirea şi instruirea companiilor româneşti şi a instituţiilor publice în vederea participării constante la programele comunitare şi construirea unui portal pentru promovarea tendinţelor economiei digitale în dezvoltarea afacerilor (e-business, e-commerce, înmatricularea unei companii online). Mobilitatea forţei de muncă Vom asigura oferirea unei indemnizaţii pentru persoanele care aleg să lucreze la mai mult de 200 km de domicilii. Program multianual de promovare a turismului românesc Vom elabora un program multianual de promovare a turismului românesc pe baza unui concept modern şi care să aibă în vedere recâştigarea relaţiilor externe care s-au diminuat în ultimii 15 ani:Anglia, Germania, Israel, Belgia, Olanda, Franţa, Spania, ţările arabe şi promovarea produsului turistic românesc pe relaţiile China şi Japonia. Definitivarea unor strategii de promovare pe zone turistice: zona montană, zona litoralului, zona Deltei, zona turismului cultural, zona turismului balnear, zona turismului rural. Creşterea ratei de absorbţie a fondurilor europene Alianţa PSD+PC urmăreşte absorbţia maximă a fondurilor europene şi distribuţia echitabilă a banilor europeni înspre proiecte publice de care să beneficieze un număr cât mai mare de oameni. De asemenea, ne propunem asigurarea co- finanţării pentru comunităţile mici. Pactul pentru adoptarea euro Propunem un pact politic pentru aderarea României la Zona Euro.
Prin aplicarea unui mix de politici macroeconomice consistent, noi garantăm pentru perioada 2009-2012 creşterea capacităţii României de a îndeplini sustenabil criteriile de convergenţă prevăzute în Tratatul de la Maastricht, necesare aderării ţării noastre la Mecanismul European al Ratelor de Schimb (MRS II) în 2012 şi la zona euro, în 2014. În opinia noastră, respectarea prevederilor Programului de Convergenţă privind aderarea României la EuroZone ar reprezenta atingerea convergenţei nominale, cât şi a celei reale cu modelul european. 4. Agricultură performantăO agricultură performantă este una din sursele renaşterii noastre economice. Performanţa în agricultură înseamnă, deopotrivă, o viaţă mai bună pentru agricultori şi lumea satului, securitate alimentară pentru toţi românii, un plus de legitimitate şi competitivitate între statele Uniunii Europene. Finanţarea agriculturii Alianţa PSD+PC va introduce un nou sistem de finanţare în agricultură axat pe dezvoltarea şi modernizarea fermelor, prin fonduri europene şi bugetare. Subvenţionarea producătorilor agricoli Alianţa PSD+PC propune programe de susţinere directă a fermierilor pentru creşterea producţiei şi ridicarea parametrilor de performanţă. În domeniul vegetal, avem în vedere subvenţionarea fiecărui producător cu 1.500 lei la hectar, iar în sectorul zootehnic, acordarea a 250 lei la hectar pentru creşterea calităţii producţiei obţinute pe pajişti. De asemenea, vom susţine reducerea accizei la motorină, astfel încât preţul motorinei pentru agricultorii români să fie acelaşi ca în ţările din vestul Europei. Programul naţional de irigaţii şi îmbunătăţiri funciare Alianţa PSD+PC va da în utilizare cel puţin 1,5 milioane de hectare dotate cu sisteme de irigaţii şi va susţine un program amplu de modernizare a sistemului de irigaţii la nivelul întregii ţări.
Programul de împăduriri Noi promovăm în inţarea a 40.000 de perdele forestiere, corespunzător împăduririi a 100.000 de hectare. De asemenea, susţinem aplicarea prevederilor Codului Silvic, potrivit cărora trebuie împădurite 2 milioane de hectare până în 2035. Reforma administrativă în domeniul agriculturii 5. Investiţii masive în infrastructură şi modernizarea rurală şi urbanăPrin reducerea decalajelor interne creăm premise esenţiale pentru reducerea decalajelor de dezvoltare ce despart România de ţările avansate din Uniunea Europeană. Creşterea veniturilor celor mulţi, reducerea polarizării, a diferenţelor dintre regiuni, dintre sat şi oraş sunt condiţii obligatorii pentru restabilirea încrederii în România şi în noi înşine. Alianţa PSD+PC doreşte afirmarea poziţiei României ca principală placă turnantă a transporturilor continentale şi intercontinentale pe principalele rute geografice vest-est şi nord-sud.