Programe de guvernare

Document original

Măsurile UDMR pentru gestionarea pandemiei și pentru redresarea economică

Cuprinsul documentului
  1. Măsurile UDMR pentru gestionarea pandemiei și pentru redresarea economică
  2. Măsurile UDMR pentru gestionarea pandemiei și pentru redresarea economică
  3. MĂSURI DE PROTECȚIE A SĂNĂTĂȚII
  4. 1. Atribuții mai mari pentru administrațiile publice locale și județene
  5. 2. Îmbunătățirea eficienței anchetelor epidemiologice
  6. 3. Testare masivă
  7. 4. Garantarea serviciilor medicale în spitale pentru toate cazurile non-covid
  8. 5. Reducerea birocrației
  9. MĂSURI PRIVIND EDUCAȚIA
  10. 6. Redeschiderea grădinițelor și școlilor la nivel primar și gimnazial
  11. MĂSURI DE PROTECȚIE ECONOMICĂ ȘI DE REVIGORARE ECONOMICĂ
  12. 7. Protejarea locurilor de muncă trebuie continuată și consolidată
  13. 8. Redeschiderea piețelor
  14. 9. Locuri de muncă
  15. 10. Sprijin prioritar pentru industria farmaceutică și alimentară
  16. 11. Sprijinirea IMM-urilor este un obiectiv central
  17. 12. Trebuie facilitate condițiile pentru telemuncă și învățare la distanță

4. Garantarea serviciilor medicale în spitale pentru toate cazurile non-covid

Există o capacitate adecvată la nivel național (paturi de spital), dar există disparități semnificative la nivel regional, ceea ce pune în pericol îngrijirea bolnavilor de Covid în unele spitale. Această problemă poate fi remediată numai prin intervenție de la nivel central, prin gestionarea capacității la nivel național sau regional. Cu atât mai mult cu cât majoritatea pacienților sunt, de asemenea, pacienți cronici neinfectați, care au nevoie de îngrijire. Trebuie asigurată îngrijirea spitalicească pentru orice pacient a cărui stare medicală o impune. Trebuie restabilită cât mai curând îngrijirea completă a pacienților cu boli cronice, care nu sunt infectați cu COVID.

5. Reducerea birocrației

Reducerea birocrației aferente înregistrării, îngrijirii pacientului la domiciliu și tratamentul infecțiilor cu coronavirus prin mijloace digitale:

• eliberarea tuturor documentelor necesare de medicul de familie;

• posibilitatea reînnoirii rețetelor pentru bolnavii cronici prin mijloace digitale;

• posibilitatea de a înregistra și arhiva datele persoanelor infectate și pe cele ale contacților direcți pe o platformă online pentru a reduce întârzierile de câteva săptămâni.

MĂSURI PRIVIND EDUCAȚIA

6. Redeschiderea grădinițelor și școlilor la nivel primar și gimnazial

În zonele în care situația epidemiologică o permite, să fie reluat procesul educațional până în clasa a IX-a. Un argument important în favoarea menținerii școlilor deschise este că elevii se află într-un mediu controlat, iar cadrele didactice fac tot posibilul să respecte normele de sănătate publică. Supravegherea și evaluarea zilnică a stării de sănătate pot fi, de asemenea, rezolvate, iar în caz de infecție, mediul pacientului poate fi monitorizat mai ușor. Dacă se constată că cineva prezintă simptome, va fi notificat imediat medicul de familie și autoritățile competente.

Totodată, părintele ar trebui să aibă dreptul de a decide dacă dorește ca copilul său să participe la educația față în față sau să urmeze cursurile în sistem online.