Programe de guvernare

Document original

Programul electoral al Partidului Mișcarea Populară, 2016

Cuprinsul documentului
  1. O națiune liberă, activă și unită
  2. CE SOLUȚII AVEM?
  3. Stat de drept suplu și puternic
  4. CE SOLUȚII AVEM?
  5. Administrație eficientă și necoruptă
  6. CE SOLUȚII AVEM?
  7. Familii sănătoase și prospere
  8. CE SOLUȚII AVEM:
  9. Dreptate pentru toți cetățenii
  10. CE SOLUȚII AVEM?
  11. Economie liberă, agricultură performantă, fiscalitate redusă
  12. CE SOLUȚII AVEM?
  13. Cultură vie, libertatea cultelor, presă liberă
  14. CE SOLUȚII AVEM?
  15. Mediu curat și independență energetică
  16. CE SOLUȚII AVEM?
  17. Educație, formare profesională și cercetare performante
  18. CE SOLUȚII AVEM?
  19. Europa, atlantism, românii din străinătate
  20. CE SOLUȚII AVEM?

O națiune liberă, activă și unită

Națiunea suferă de pe urma deficitului de încredere din România de azi. În paralel cu neglijarea valorilor naționale și luarea în derâdere a patriotismului, a crescut gradul de respingere a tot ceea ce înseamnă Uniunea Europeană și identitatea noastră europeană. Coeziunea socială este astăzi puternic amenințată de inegalitate și sărăcie, uneori combinate cu creșterea ratei șomajului, îndeosebi în rândul tinerilor. Polarizarea extremă a conflictelor politice a introdus clivaje la nivel social. Presiunea pusă de autorități asupra celor care nu împărtășesc aceleași idealuri cu guvernarea, precum și intimidarea lor au fost practici curente la începutul anilor ’90, revenind în actualitate în vara lui 2012. Politicieni incompetenți apără imobilismul, se tem de competiție, pentru a-și menține rețelele de influență. În asemenea condiții, munca nu mai e o valoare asociată națiunii. Libertatea și unitatea acesteia sunt afectate, fiindcă o națiune nu poate fi liberă și coezivă dacă munca nu e respectată și răsplătită.

CE SOLUȚII AVEM?

Principiile noastre privind națiunea sunt:

1. O identitate națională puternic asociată unei identități europene asumate;

2. Coeziunea națiunii se definește prin patriotism, cultură comună și muncă;

3. Patriotismul înseamnă cultivarea valorilor naționale, nu impunerea acestora, exaltarea unei superiorități imaginare sau ura față de ceilalți;

4. Națiunea are un proiect și un destin comun și nu se confundă cu o populație amorfă identitar;

5. Națiunea respectă și protejează diversitatea, fără a renunța la propria identitate;

6. Românii din străinătate nu pot fi excluși din corpul națiunii române. Vom cultiva valorile naționale, în deplin respect față de valorile tuturor minorităților. Vom cultiva prin educație patriotismul și tradițiile cultural-spirituale ale națiunii. Vom promova identitatea noastră națională în complementaritate cu cea europeană, la fel de veche și de autentică. Vom combate cu idei și argumente defetismul, batjocura valorilor naționale și europene, sau cultul subvalorii. Primul semn al patriotismului e grija pentru limba națională. Vom promova limba română ca principal element identitar. Vom promova votul prin corespondență, pentru a nu exclude românii din străinătate din corpul națiunii noastre. Principiile noastre în ce privește munca sunt următoarele: